Ovidiu Pănăzan – locul 8 la europenele de powerlifting
La Campionatele Europene de Powerlifting împins din culcat, seniori, din Italia, la Terni, desfăşurate de curând, au fost prezenţi şi trei competitori români, Ovidiu Pănăzan (CS Zamolxis Alba Iulia/ SCM Bacău, categoria 83 kg) – locul 8 (cu rezultatul 212,5 kilograme), Sorin Cazacu (CS Caza Powerlifting Timişoara, 120 kg) – locul 10 (cu 247,5 kilograme) şi Daniel Pastor (CS Caza Powerlifting Timişoara, cat. + 120 kg) – locul 10 (cu 225 kilograme). Dintre cele 24 de echipe naţionale participante, România a încheiat pe locul 15 în clasamentul pe naţiuni, ţara noastră deplasând numai 3 competitori, din motive financiare.
„Obiectivul Federaţiei a a fost atins dar se putea mult mai bine. Proba de împins este practicată de milioane de oameni în Europa şi chiar dacă întrecerile de seniori sunt foarte puternice puteam să ocupăm locuri superioare, însă oboseala drumului de 1800 kilometri făcut cu autoturismul propriu şi-a spus cuvântul. Mulţumim celor care ne-au sprijinit, ANST şi Mircromatic Cluj-Napoca”, a declarat Ovidiu Pănăzan, secretarul general al Federaţiei Române de Powerlifting, ce are sediul în Alba Iulia.
Peste două săptămâni urmează o altă competiţie internaţională, Campionatele Mondiale de Powerlifting Juniori, la Varşovia, Polonia (28 august-2 septembrie), unde se speră în performanţe realizate de Carmen Pârva (cat. +84 kg), Laurenţiu Avram (cat. 66 kg) – ambii Zamolxis Alba Iulia, Darco Marcov (cat. 83 kg) şi Alexandru Cazacu (cat. 93 kg) – CS Caza Powerlifting Timişoara. (H.D.M.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Unirea Dej – CSU Alba Iulia 2-2 (2-1) | Studenții, doar remiză după o luptă în noroi CSU Alba Iulia a remizat în deplasare cu Unirea Dej, scor 2-2 (1-2), într-un meci contând pentru etapa a 13-a a eșalonului terț. Pe un teren desfundat, studenții au pierdut două puncte prețioase, la finele unui meci spectaculos, […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum o zi
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan