Rămâi conectat

Ştirea zilei

Custozza, Cetatea şi nevoia de alternative

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Alba Iulia a avut prima dezbatere adevărată după mulţi ani de zile … în stradă. A fost o dezbatere mai „altfel” pe care oamenii oraşului au smuls-o ieşind cu sutele din casă la un miting apreciat de toţi prin civilizaţie, un miting pentru apărarea parcului Custozza; o dezbatere smulsă semnând cu miile pentru aceeaşi cauză. O dezbatere animată de tineri care au stat să păzească parcul timp de o săptămână, care s-au pus în faţa buldozerelor şi care au umblat voluntar să strângă semnături.
Vocea care s-a auzit din toate părţile a fost: „pe noi nu ne-a întrebat nimeni ce vrem”. De fapt, oamenii au cerut foarte clar alternative, au cerut să nu li se pună pună pumnul în gură şi să fie acceptată păstrarea parcului, să nu fie defrişat. Oamenii au spus „nu” unei noi încercări de a fi ocoliţi atunci când vine vorba de propriul oraş.
Noi, toţi albaiulienii, vrem alternative la betonarea parcului. Cu toţii acceptăm să refacem Cetatea şi să o redăm circuitului turistic, dacă nu chiar şi vieţii de zi cu zi a oraşului. Cu toţii înţelegem că parcul Custozza este acum neîngrijit. Dar nu a stat aşa, în paragină, tocmai pentru că nici un edil nu s-a ocupat zeci de ani de el? Şi nu cumva e acelaşi edil pe nume Hava de atâţia ani? Nu cumva a rămas aşa pentru că nimeni nu şi-a propus de fapt să îi dea „viaţă”? Să facă puţină curăţenie, să facă toaletarea copacilor, să refacă aleile şi băncile, să se ocupe de curăţarea şi recondiţionarea monumentelor?
Alternativele nu sunt întotdeauna să ştergem totul de pe faţa pământului şi să facem locuri de parcare acolo. E absurd să transformi o Cetate de sute de ani în … parcare.
Chiar dacă săpăm acum sub pământ după urmele romanilor, nu putem să tăiem un parc la fel de istoric de acolo. Părţile din castrul roman ce vor fi acum descoperite lângă parc pot îmbogăţi valoarea parcului Custozza, îl pot completa într-un mod foarte fericit. Clădirile Cetăţii recondiţionate, alături de ruinele romane şi Parcul nostru de suflet, ar face o reţetă minunată de plimbare şi relaxare pentru orice turist sau albaiulian.
Ar trebui să luăm fiecare lucru şi să îl folosim la valoarea lui, începând cu parcul. Ar trebui ca ruinele ce sunt descoperite să fie făcute vizibile vizitatorilor prin geamuri de sticlă. Piatra cubică, cea care a văzut şi ea Unirea putea fi şi ea păstrată – întreţinută, rearanjată.
Chiar şi în extremis, dacă s-ar dori o piaţetă publică cu orice preţ, ar trebui găsit un alt loc în Cetate pentru aceasta. Alternative există mereu dacă există voinţă. Fără a sacrifica acel parc.
În plus, primăria şi domnul primar Hava nu ar trebui să mai amăgească albaiulienii. Lansarea triumfalistă în şanţurile Cetăţii a unor parcuri care … nu există nu face cinste nimănui. E absurd din nou să numeşti drept „parc” o mare, un deşert de pavele, de betoane. Măcar dacă propui înverzirea Cetăţii, ca primar, fă-o pe bune, nu doar de ochii lumii. Şi vei avea sprijinul meu şi al tuturor.
În final ar trebui ca primarul Hava şi prietenii lui de afaceri să renunţe la ideea că sunt în Alba Iulia unii ca el care „au dreptate” … şi alţii care orice ar spune nu au dreptate. Toată lumea trebuie ascultată şi trebuie formulate alternative pentru a fi respectate părerile tuturor. Din păcate acum avem o „castă”, un grup arogant care spune că „doar aşa” putem face modernizare în Cetate, cu betoane şi copaci tăiaţi. Iar noi, restul, suntem cum ar veni „răi” pentru că „nu zicem ca Hava”, pentru că nu îi dăm dreptate.
Acestea sunt doar ideile simple ale unui albaiulian de rând, cu câteva soluţii alternative de bun simţ. Sunt cu siguranţă şi altele, iar mai mulţi peisagişti şi specialişi au demonstrat că se poate face o reamanajare fără a tăia acest parc, respectând tradiţia şi istoria Cetăţii. Trebuie doar ca albaiulienii să fie ascultaţi şi implicaţi activ în viaţa propriului oraş.
Simone ALBANI, albaiulian


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | Accident MORTAL pe DN1: Un tânăr de 28 de ani a DECEDAT și alți doi au fost răniți după ce o mașină s-a răstunat în afara carosabilului, în apropiere de Hula Bradului

Ziarul Unirea

Publicat

în

Accident MORTAL pe DN1: Un tânăr de 28 de ani a DECEDAT și alți doi au fost răniți după ce o mașină s-a răstunat în afara carosabilului, în apropiere de Hula Bradului Un accident rutier mortal a avut loc în noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 01.00, pe DN 1, km. 295+100m, în […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea