Patroană de pensiune din Alba, arestată sub acuzaţia de trafic de minori
Procurorii DIICOT Alba au reţinut-o pe proprietara unei pensiuni din Alba, acuzată că exploata două fete minore pe care le folosea la muncă şi le punea să se prostitueze. Simona Teodorescu (30 de ani) deţine pensiunea Gura Ursului situată pe drumul naţional 75, în localitatea Feneş, lângă Zlatna. Acolo au descoperit procurorii albaiulieni lucruri greu de imaginat – două fete în vârstă de doar 14, respectiv 15 ani, pe care patroana le folosea la tot felul de munci gospodăreşti dar pe care le trimitea şi să întreţină relaţii sexuale cu clienţii. Şi mai grav este că fetele, provenite din familii cu condiţii materiale precare, nu vedeau niciun ban, ele prestând aceste servicii în contul unor datorii pe care părinţii lor le-ar fi avut la patroana localului. Din declaraţii a reieşit că datoriile erau unele modice, în jur de circa 20 de lei. Văzând condiţiile de la Gura Ursului procurorii au alertat şi inspectorii DSV care au efectuat un control, având parte la rândul lor de surprize şocante. Mâncarea oferită clienţilor era atât de veche încât unele produse din carne căpătaseră culoarea verde, cremvurştii erau depozitaţi în chiuvetă iar mirosul era de nesuportat. Mai mult, proprietara localului nu a putut prezenta niciun fel de autorizaţie de funcţionare. Pentru că a pus în pericol sănătatea clienţilor, Simona Teodorescu a primit o amendă contravenţională consistentă, marfa i-a fost confiscată şi este cercetată pentru distribuire de alimente expirate. Dacă de aceste acuzaţii s-ar putea să scape mai uşor, pentru cea de trafic de minori ar putea primi o pedeapsă cu închisoarea cuprinsă între 7-18 ani. Femeia se află deja în spatele gratiilor după ce Tribunalul Alba a admis propunerea procurorilor DIICOT de emitere pe numele inculpatei a unui mandat de arestare pe o perioadă de 29 de zile. Potrivit procurorului de caz Ioan Mureşan, inculpata nu şi-a recunoscut faptele şi a susţinut în faţa anchetatorilor că minorele doar o ajutau din când în când la curăţenie şi prin bucătărie. (I.P.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
În 27 decembrie 1784: Horea și Cloșca, doi dintre conducătorii răscoalei țărănești din Transilvania, trădați de un pădurar, au fost prinși și duși în temnița din Alba Iulia
În 27 decembrie 1784: Horea și Cloșca, doi dintre conducătorii răscoalei țărănești din Transilvania, trădați de un pădurar, au fost prinși și duși în temnița din Alba Iulia La data de 27 decembrie 1784, în pădurea Scoruşetului din Munții Gilău, au fost prinși prin trădarea pădurarului Anton Melzer din Abrud, Horea şi Cloşca, conducătorii răscoalei […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 23 de ore
MESAJE de CRACIUN. Texte frumoase cu URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Cele mai frumoase mesaje de Crăciun. Urări și felicitări pe care le puteți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE de CRACIUN fericit! Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
MESAJE de SĂRBĂTORI 2024. URARI şi FELICITARI pe care le puteţi trimite prin SMS de Sărbători
-
Opinii - Comentariiacum 10 ore
Mesaje de SFANTUL STEFAN 2024. Idei de SMS-uri, urări şi felicitări pentru rude sau prieteni care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE de Mos CRACIUN hazlii. Idei de SMS-uri, URĂRI şi FELICITĂRI amuzante pe care le puteți trimite celor dragi