Ied de căprioară ucis de braconieri la Geomal, lângă Aiud
Un braconier din Aiud este cercetat penal de poliţişti după ce a omorât cu sânge rece un ied de căprioară, pe care l-a transportat la locuinţa părinţilor săi, unde l-a şi tranşat.
Potrivit IPJ Alba, în data de 1 iulie 2012, poliţiştii Secţiei 3 Poliţie Rurală Blaj l-au identificat pe D.V., de 57 de ani, din Aiud, care, în aceeaşi zi, în timp ce se afla pe un fondul de vânătoare, în locul numit Podul Mărului de pe raza localităţii Geomal.
În urma verificărilor efectuate de poliţişti a rezultat că bărbatul este deţinător legal de armă de vânătoare iar vânătoarea la care a participat a fost una neautorizată.
Din cercetări a rezultat că, la vânătoarea neautorizată a participat şi B.I., de 67 de ani, din localitatea Geomal, deţinător legal de armă, care l-a sprijinit pe D.V. în transportarea şi tranşarea iedului de căprioară.
Faţă de D.V. au fost întocmite actele premergătoare cercetării sub aspectul comiterii infracţiunilor de uz de armă letală fără drept şi braconaj fapte prevăzute şi pedepsite de art. 133 din Legea nr. 295/2004 şi art. 42, alin. 1, lit. „a ind. 1”, „i” şi „j” şi art. 44, alin. 1, lit. „b” din Legea nr. 407/2006,iar faţă de B.I. sub aspectul comiterii infracţiunii de complicitate la infracţiunea de braconaj, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 26 din Cod Penal, raportat la art. 44, alin. 1, lit. “b” din Legea nr. 407/2006.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
Cum motivează BEC respingerea candidaturii lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale din mai 2025
Cum motivează BEC respingerea candidaturii lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale din mai 2025 Biroul Electoral Central a dat publicității, duminică, 9 martie 2025, după ora 22.00, motivarea deciziei de respingere a candidaturii lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale din mai 2025. „Relevant pentru Biroul Electoral Central este faptul ca hotararea Curtii Constitutionale, anterior mentionata, […]