Rămâi conectat
!-- Spot PNL - Parlamentare 2024 --> PNL - Alegeri Parlamentare 2024

Actualitate

Templu dedicat zeiţei Nemesis, unic pentru Dacia romană, descoperit la Alba Iulia

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

PSD - Alegeri Parlamentare 2024
USR - Alegeri Parlamentare 2024

În castrul roman de legiune de la Apulum a existat cel mai important templu sacru descoperit până acum pe teritoriul Daciei romane. Un astfel de templu într-un castru roman de legiune a mai fost descoperit doar în apropiere de Viena, în Austria. Bănuiala a devenit certitudine pentru arheologii de la Muzeul Unirii după ce ieri dimineaţă, în şantierul prilejuit de proiectul de infrastructură derulat în Cetatea istorică a fost descoperită, în spatele Porţii a IV-a, o placă din marmură de dimensiuni medii cu un basorelief reprezentând un gladiator roman. Este vorba despre o piesă foarte bine păstrată şi foarte valoroasă din punct de vedere artistic, datările preliminare plasând-o la sfârşitul sec. II – începutul sec. III d. Hr. Potrivit specialiştilor de la Muzeul Unirii, pe placă este reprezentat în basorelief un gladiator roman, retras din activitate, posibil aflat în castrul Legiunii XIII Gemina pentru a antrena trupele legiunii. Varianta este susţinută şi de inscripţia aflată în subsolul plăcii pe care au putut fi descifrate cuvintele „secunda rudis” şi „Aurelius Martianus”. „Secunda rudis, adică a doua sabie de lemn, era înmânată doar gladiatorilor atunci când erau promovaţi într-un grad superior. Detaliile de costumaţie surprinse cu acurateţe care sugerează o costumaţie militară, precum şi mantia de pe umerii gladiatorului arată faptul că este vorba despre o căpetenie, probabil un centurion, iar forma rotundă a scutului ne arată că făcea parte din trupele terestre sau ecvestre. Cel mai probabil este vorba despre un gladiator, un anume Aurelius Martianus, retras din activitate care a fost adus aici pentru a antrena trupele Legiunii şi care, ca admirator al zeiţei Nemesis (n.r. – zeiţa răzbunării), a depus această placă votivă în templul dedicat ei”, a explicat arheologul Constantin Inel, directorul adjunct al Muzeului Unirii din Alba Iulia.

„Descoperirea pe care am avut şansa să o facem azi (n.r. – miercuri, 7 aprilie) este în primul rând o piesă spectaculoasă din punct de vedere artistic, urmând ca interpretările ştiinţifice să fie făcute ulterior, după ce piesa va fi atent studiată împreună cu spcialişti din muzeu, cum este arheologul Vasile Moga, dar şi din alte zone. Basorelieful este foarte atent lucrat, cu accent pe detalii, prezentând şi decor pictural. Rămâne de văzut care este valoarea sa istorică”, a spus şi arheologul Gabriel Rustoiu, directorul muzeului albaiulian. Basorelieful este al doilea element care duce cu gândul la un templu, descoperit în aceeaşi zonă, şi anume în spatele Porţii a IV-a a Cetăţii, între Catedrală Ortodoxă şi cea Romano-Catolică. Aici a mai ieşit la iveală un altar votiv cu o inscripţie dedicată tot zeiţei Nemesis, precum şi baze de coloane care duc cu gândul la un templu. Specialiştii intenţionează să propună proiectantului conservarea in situ şi a acestei zone unde s-au descoperit rămăşiţele templului, alături de conservarea in situ a vestigiilor drumului roman „via principalis” scoase la lumină tot cu ocazia săpăturilor arheologice efectuate în cadrul proiectului de infrastructură derulat în Cetate şi al cărui beneficiar este Primăria Alba Iulia.

 

Ioana PITICARIU


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Marius Bațu, fost membru al legendarei Pasărea Colibrii, a trecut la cele veșnice: „Un artist deosebit, o voce minunată”

Cezar Lancrajan

Publicat

în

Marius Bațu, fost membru al legendarei Pasărea Colibrii, a trecut la cele veșnice: „Un artist deosebit, o voce minunată” Zi neagră în lumea muzicală din România. Marius Bațu, un artist deosebit cu o voce minunată, fost membru al legendarei Pasărea Colibrii, a trecut la cele veșnice. Anunțul decesului a fost făcut de Nicu Alifantis. Citește […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea