Rămâi conectat

Curier Județean

7-9 decembrie: Festivalul „CivicON – festival de atitudine”, ediția a doua, la Alba Iulia. PROGRAMUL evenimentului

Ziarul Unirea

Publicat

în

În perioada 7-9 decembrie 2018, Alba Iulia devine gazda celei de-a doua ediţii a festivalului „CivicON – festival de atitudine” organizat de către Asociaţia Forum Apulum în parteneriat cu Funky Citizens.

Organizatorii îi cheamă pe cei interesaţi să-şi activeze spiritul civic şi simţul critic. Timp de trei zile participanţii sunt provocaţi să ia parte la un eveniment inedit ce va aduce în Alba Iulia oameni dedicaţi comunităţii, printre cei mai relevanţi sau inovatori din câteva domenii distincte: jurnalism de investigaţie, activism civic şi artă.

Se anunţă a fi un eveniment cu 15 speakeri şi peste 300 de participanţi, plin cu prezentări incitante şi ateliere dedicate tinerilor participanţi. Pe lista invitaţilor de marcă ai evenimentului se regăsesc nume cunoscute la nivel naţional şi chiar internaţional. Astfel, Elena Calistru şi Cosmin Pojoranu (Funky Citizens), Cristian Delcea (Recorder.ro), Mădălina Mocan (Centrul Pentru Studiul Democraţiei), Ana Kun (Balamuc), Romana Puiuleţ (Rise Project), Vlad Stoicescu şi Diana Ocioiu (De la zero), Ramona Ursu (Newsweek), Vlad Popa şi Diana Sabău (Prisma), Radu Vancu, Maria Boamfă, Smaranda Bălan (#văVedem) şi Diana Rus (Diaspora Civică Berlin) sunt doar o parte dintre cei care vor vorbi publicului despre subiecte de interes civic.

De asemenea, se vor desfăşura şi 3 ateliere, cu număr limitat de participanţi, dedicate elevilor şi studenţilor ce urmăresc subiecte precum educaţia civică şi gândirea critică, comunicarea, dar şi un inedit atelier de fanzin de ciudă. Cei interesaţi sunt aşteptaţi la prezentările, discuţiile şi atelierele ce vor avea loc la Museikon. Intrarea la toate evenimentele este gratuită!

Programul „CivicON – festival de atitudine”, ediţia a II – a

 Vineri, 7 decembrie 2018

18:00 – Deschiderea evenimentului/vernisajul expoziţiei A4Activism. Poster Jam. Museikon – sala mare.

18:15 – „Democraţie. Substantiv comun.” (Discuţie). Mădălina Mocan (UBB, Centrul pentru Studiul Democraţiei), Ciprian Cucu (Forum Apulum). Museikon – sala mare.

19:15 – Lansare informală a fanzinului de investigaţie „Ce-i în Sufletu’ lu’ Liviu?” (Prezentare) Un proiect creat de Ana Kun (Balamuc) Museikon – sala mare.

19:30 – „Coloană verticală şi cap”: rolul şi rezultatele presei (Discuţie). Ramona Ursu (Newsweek), Romana Puiuleţ (RISE Project), Diana Oncioiu, Vlad Stoicescu (Dela0.ro, safielumină,ro), Cristian Delcea (Recorder). Museikon – sala mare.

Sâmbătă, 8 decembrie 2018

11:00 – Atelier: „Colaborator” Funky Citizens. Museikon – sala mică.

12:30 – Portrete nesolicitate. Atelier de fanzin de ciudă Ana Kun (Balamuc) Museikon – sala mică.

14:00 – Atelier de comunicare: „Comunicare pe care”. Cosmin Pojoranu (Funky Citizens) Museikon – sala mică.

18:00 – „Ghidul ilustrat al elevului” (Lansare şi prezetare). (F.A.P.T., Forum Apulum, Consiliul Naţional al Elevilor şi Unicef) Museikon – sala mare.

18:30 – Parteneriatul civil – avantaje (Prezentare). Diana Sabău şi Vlad Popa – Asociaţia Prisma Cluj-Napoca. Museikon – sala mare. 19:00 – „Statul paralel al cetăţenilor” (Discuţie) Maria Boamfă, Smaranda Bălan, Radu Vancu(#văVedem), Diana Rus (Diaspora civică Berlin), Elena Calistru (Funky Citizens), Diana Filimon (Forum Apulum). Museikon – sala mare.

Duminică, 90 decembrie 2018

11:00 – „La şuetă” – Închiderea festivalului, cu o cafea bună şi poveşti deschise. Casa Forum.

Acest eveniment este posibil cu ajutorul partenerilor şi sponsorilor: Consiliul Judeţean Alba, Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia, Museikon, Vertical Graphic, Hotel Transilvania şi Caro Sound. Detalii complete şi actualizate despre „CivicON – festival de atitudine” puteţi afla de pe siteul civicon.forumapulum.ro, de pe pagina de Facebook a Forum Apulum.

 

 

 

 

 

 

 

 

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Cum s-a petrecut accidentul de pe DJ 107 I Transapuseana: Un bihorean a pierdut controlul asupra motocicletei într-o curbă și a intrat în coliziune cu un motociclist maghiar

Ziarul Unirea

Publicat

în

Cum s-a petrecut accidentul de pe DJ 107 I Transapuseana: Un bihorean a pierdut controlul asupra motocicletei într-o curbă și a intrat în coliziune cu un motociclist maghiar În după-amiaza zilei de 5 iulie 2025, polițiștii din Abrud au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, pe DJ 107 I, a avut […]

Citește mai mult

Curier Județean

INCENDIU la un grajd din municipiul Blaj: Intervin pompierii

Ziarul Unirea

Publicat

în

INCENDIU la un grajd din municipiul Blaj: Intervin pompierii Un incendiu a izbucnit sâmbătă după-masa, la un grajd din municipiul Blaj. Intervin pompierii pentru stingerea flăcărilor. Citește și: VIDEO | Continuă lupta cu flăcările în incendiul din Laz, comuna Săsciori: Intervin pompieri, personal silvic și SVSU, dar și cetățeni Statia de pompieri Blaj intervine pentru […]

Citește mai mult

Curier Județean

UPDATE | Accident GRAV în Păgida: Două persoane s-au răsturnat cu un ATV pe strada Mureșului

Ziarul Unirea

Publicat

în

Accident GRAV în Păgida: Două persoane s-au răsturnat cu un ATV pe strada Mureșului Un accident grav a avut loc sâmbătă, 5 iulie 2025, în Păgida, unde o persoană s-a răsturnat cu un ATV. Citește și: ACCIDENT în Alba Iulia: Fetiță de 6 ani, acroșată de o mașină pe strada Ion Alexandru Sectia de pompieri […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea