În perioada 6-8 iunie, la Alba Iulia va avea loc sesiunea ştiinţifică internaţională „Dialogul culturilor – între tradiţie şi modernitate”, ediţia a XV-a. Vor participa invitaţi din Franţa, Spania, Polonia, India, Cehia, Republica Moldova, Germania. Deschiderea oficială a lucrărilor sesiunii va avea loc vineri, 7 iunie, de la ora 10.00, în aula mică a Universităţii 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia.
Evenimentul este organizat de Universitatea 1 Decembrie 1918 Alba Iulia, Facultatea de Istorie şi Filologie Departamentul Filologie, Centrul de Cercetări Filologice şi Dialog Multicultural, Centrul de Cercetare şi Inovare în Educaţia Lingvistică şi Centrul de Cercetare a Imaginarului Speculum.