40 de mineri din Roşia Montană au răspuns strigătelor de ajutor din Râmnicelu
Un grup de 40 de mineri din Roşia Montană, conduşi de Cristian Albu, a ajuns ieri în comuna Râmnicelu din judeţul Buzău. Având în dotare lopeţi, drujbe, un generator şi alte unelte, minerii au luat legătura cu primarul comunei, pentru a răspunde strigătelor de ajutor ale localnicilor din zonele afectate de ninsoarea din ultima perioadă. Cei 40 de mineri conduşi de liderul de sindicat Cristian Albu au ajuns la Râmnicelu cu 3 maşini de teren şi 4 microbuze, din care unu era încărcat cu alimente – 2.000 de pâini, 800 de conserve şi 600 litri de apă. Ieri, ortacii au îndepărtat zăpada de la casele aflate la intrarea în satul Râmnicelu, unde ajungea până la acoperiş. Potrivit liderului minerilor, Cristian Albu, „gospodăriile din centrul localităţii sunt deszăpezite, dar la periferie e jale, mai ales la casele locuite de persoane în vârstă. Mai lucrăm şi astăzi în satele vecine, unde am văzut că e nevoie de sprijinul nostru, zăpada e foarte mare şi oamenii nu mai au alimente”. (A.D.T.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
Restricții de circulație pe Autostrada A10, sensul Sebeș-Turda: Degradări ale carosabilului
Restricții de circulație pe Autostrada A10, sensul Sebeș-Turda: Degradări ale carosabilului Începând de joi, 03 iulie 2025, ora 14:00, se vor institui restricții de circulație pe prima bandă (banda de vehicule lente) a autostrăzii A10, km 66+000 – km 66+500, Calea 1 (sensul Sebeș-Turda). Asta din cauza unor degradări apărute pe partea carosabilă. Anunțul a […]
3-5 iulie 2025 | COD GALBEN și PORTOCALIU de CANICULĂ în Alba și alte județe. Disconfort termic accentuat, maxime de 38 de grade și nopți tropicale
3-5 iulie 2025 | COD GALBEN și PORTOCALIU de CANICULĂ în Alba și alte județe. Disconfort termic accentuat, maxime de 38 de grade și nopți tropicale Meteorologii ANM au emis joi dimineața noi atenționări meteo cod galbenși cod portocaliu de caniculă, temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic, valabile în Alba și alte județe din […]
Radu Georgescu: „Situația economică actuală este mult mai proastă decât cea din perioada 2009-2011”
Radu Georgescu: „Situația economică actuală este mult mai proastă decât cea din perioada 2009-2011” „Situația economică actuală este mult mai proastă decât cea din perioada 2009-2011”, este verdictul dat de economistul Radu Georgescu. Citește și: Economistul Radu Georgescu: Economia României va reveni la nivelul normal dinainte de 2018. Toate bulele se vor sparge: imobiliare, bursă […]