Rămâi conectat

Curier Județean

28–29 mai 2022| Festivalul Plutăritului la Ciugud: Ateliere antice, demonstrații gastronomice, spectacol folcloric și reconstituirea simbolică a „drumului sării” pe Râul Mureș. PROGRAM

Publicat

în

28–29 mai 2022| Festivalul Plutăritului la Ciugud: Ateliere antice, demonstrații gastronomice, spectacol folcloric și reconstituirea simbolică a „drumului sării” pe Râul Mureș. PROGRAM

Comuna Ciugud găzduiește, sâmbătă și duminică, 28 – 29 mai 2022, prima ediție a „Festivalului Plutăritului”, un eveniment ce are ca scop promovarea tradițiilor și valorile etnografice din Bazinul Râului Mureș. Timp de două zile, organizatorii își propun să reînvie tradiția plutăritului, una dintre cele mai vechi îndeletniciri a oamenilor din localitățile riverane Mureșului, punctul central al manifestării fiind reconstituirea istorică a „Drumului sării între Ciugud și Alba Iulia (portul antic Partoș)”. Din program nu va lipsi nici gastronomia locală, iar participanții vor fi invitați să deguste mâncăruri din pește preparate după rețete vechi, în cadrul unui atelier de gastronomie antică.

Manifestările vor începe, sâmbătă dimineața, la ora 10:00, la debarcaderul din satul Drâmbar, unde va avea loc un recital susținut de Fanfara Județului Alba, dirijor Coriolan Honcaș.

La ora 10:30 va demara reconstituirea istorică a „Drumului sării între Ciugud și Alba Iulia (portul antic Partoș)”, fiind lansată la apă o plută din lemn, care reproduce vechile plute folosite pentru transportul mărfurilor pe Mureș. Programul va cuprinde apoi simpozionul științific „Plutăritul pe râul Mureș – istorie și tradiție”, iar în paralel istoria va prinde viață cu ajutorul Legiunii a XIII-a Gemina și a Lupilor Apoulonului, care vor pregăti ateliere și reconstituiri antice în cadrul unei tabere amplasate chiar pe malul râului.

Elit - Gustul Desăvârșit

Sâmbătă după-amiază este pregătit și un spectacol de folclor cu Ansamblul Folcloric al Județului Alba, dirijor Alexandru Pal, și interpreții Roxana Reche, Nicolae Plută, Bianca Șușman, Maria Filimon, Cătălin Hașa, Dorina Narița, Floricica Moga, Leontina Fărcaș, Cristina Todor. Programul va fi completat de Grupul vocal tradițional ,,Doina Mureșului” din Ciugud, câștigătorul titlului de cel mai bun grup vocal al județului Alba în anul 2019, și de Ansamblul folcloric „60 Plus”.

Duminică, Festivalul Plutăritului continuă cu demonstrații de rafting și plimbări cu caiacul pe râul Mureș, realizate de studenții și cadrele didactice de la Specializarea Educație Fizică și Sportivă din cadrul Universității „1 Decembrie 1918” Alba Iulia. Copiii vor participa la ateliere de artă și de confecționare a unor obiecte din materiale reciclate sau pe care le-au adunat din natură. Festivalul se va încheia cu Expoziție de artă fotografică – „Tradiții etnografice în zona Râului Mureș”, care va fi găzduită în perioada următoare în sediul Primăriei Ciugud.

Manifestările se vor desfășura în zona debarcaderului din satul Drâmbar (Comuna Ciugud), pe malul Râului Mureș (vis-a-vis de Zona Industrială Ciugud). Evenimentul este organizat de Primăria Comunei Ciugud, în parteneriat cu Consiliul Județean Alba, Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba și Asociația Petro Aqua Petroșani.

„Festivalul Plutăritului” este organizat în cadrul proiectului „Valorificarea și promovarea identității locale specifică zonei bazinul Mureșului folosind tehnologii moderne”, finanțat prin Program Operațional pentru Pescuit și Afaceri Maritime; Punerea în aplicare a strategiilor de dezvoltare – Proiecte sprijinite de FLAG Bazinul Mureșului pe Măsura 4 – Revitalizarea și valorificarea identității locale.

Programul Evenimentului:

Sâmbătă, 28 mai 2022

• 10:00​ Deschiderea oficială și arborarea Drapelului României
(participă Fanfara Județului Alba, dirijor Coriolan Honcaș)
• 10:30​ Reconstituirea istorică a „Drumului sării între Ciugud și Alba Iulia (portul antic Partoș)”
​*Ceremonialul de lansare a plutei pe râul Mureș
*Prezentarea proiectului de reconstituire a plutei tradiționale – Imre Szuhanek (Asociația Petro Aqua)
• 11:00 – 13:00​ Simpozionul științific „Plutăritul pe râul Mureș – istorie și tradiție”
*Cuvânt de deschidere – Gheorghe Damian, primarul Comunei Ciugud
*„Portul roman de la Apullum și tradiții în navigația fluvială pe Mureș” – prof. Radu Ciobanu
*„Plutăritul – una dintre cele mai vechi îndeletniciri” – dr. Liviu Zgârciu (Muzeul Național al Unirii Alba Iulia)
*„Plutăritul, istorie, apă, natură. Realizări și perspective ecologice în viziunea Petro Aqua Petroșani” – Dorin Iancu (Petro Aqua Petroșani)
*„Cum protejăm, valorificăm și promovăm Râul Mureș?” – Dan Lungu (Primăria Comunei Ciugud)
• 11:00 – 17:00​ Ateliere și reconstituiri antice cu Garda Apulum (Legiunea XIII Gemina și Lupii Apoulonului)
*Ateliere de gastronomie antică cu specific pescăresc
*Ateliere de unelte antice folosite în pescuit
*Ateliere antice pentru copii și adulți: tras cu arcul, monetărie, fierărie, olărit, scriptoria
• 14:00 – 15:00​ Demonstrații gastronomice
Ciorbă de pește la ceaun, gătită după o rețetă antică – prezentare și degustare
• 16:00​ Spectacol folcloric „Tradiții populare din zona Bazinului Râului Mureș”
​Ansamblul Folcloric al Județului Alba, dirijor Alexandru Pal
​Roxana Reche / Nicolae Plută / Bianca Șușman / Maria Filimon / Cătălin Hașa / Dorina Narița / Floricica Moga / Leontina Fărcaș / Cristina Todor
Grupul vocal tradițional ,,Doina Mureșului” din Ciugud

Duminică, 29 mai 2022

• 11:00​ Demonstrații de rafting și plimbări cu caiacul pe râul Mureș
Specializarea Educație Fizică și Sportivă din cadrul Universității „1 Decembrie 1918” Alba Iulia
• 12:00​ Ateliere pentru copii
*Atelier hand-made pentru realizarea de obiecte din materiale naturale, găsite în natură
*Atelier de artă
*Eco-atelierul: „Cum protejăm râul Mureș?”
• 14:00​ Expoziție de artă fotografică – „Tradiții etnografice în zona Râului Mureș” (sediul Primăriei Ciugud).


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Publicitate

Curier Județean

FOTO| Intervenție Salvamont Alba, la Piatra Secuiului: Canicula, terminarea apei și apropierea unei furtuni au făcut ca o turistă din Sibiu să intre în panică

Publicat

în

Intervenție Salvamont Alba, la Piatra Secuiului: Canicula, terminarea apei și apropierea unei furtuni au făcut ca o turistă din Sibiu să intre în panică

Salvamontistii care sunt de serviciu la punctul Salvamont Rimetea au fost alertati în jurul orelor 17:10, despre faptul că o tânăra în vârsta de 24 de ani, din Sibiu, in timp ce parcurgea traseul CA (cruce albastra), in coborâre de pe Piatra Secuiului spre Colţeşti, nu mai poate sa meargă.

Din cauza unui cumul de factori cum sunt: ziua toridă, terminarea apei pentru băut, iminenta apropierii unei furtuni si o ușoară căzătură pe traseu, au fost elementele care au indus panica acestei fete. Panta ușor mai accentuata a acelei porțiuni de traseu a sporit sentimentul de nesiguranță.

După o hidratare corespunzătoare si câteva discuții pentru liniștire, salvatorii montani ajunşi de urgență la faţă locului, au ajutat-o să coboare întreg traseul, fără a fi nevoiţi să folosească echipamentele specifice de transport în teren accidentat.

Elit - Gustul Desăvârșit

Si astfel, chiar dacă era începătoare în ale turismului pe cărări de munte, cu câteva emoții de intensitate mare, tânăra noastră a reușit sa parcurgă toată Creasta Secuiului pe picioarele sale.

„Totul e bine, cand se termina cu bine!”

In aceasta perioada caniculară, multi turisti cauta răcoarea pe munte. Ne facem datoria să îi sfatuim pe cei care pornesc pe potecile montane sa se echipeze corespunzător, sa aibă în rucsac alimente si apă suficiente pentru toată durata parcursului, o mica trusa de prim ajutor, telefon încărcat si ascuns într-un buzunar, puţin antrenament.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Curier Județean

FOTO| Expoziție de mașini de epocă la Câmpeni: Cea mai „bătrână” bijuterie pe patru roți, un model Ford, din anul 1954

Publicat

în

FOTO| Expoziție de mașini de epocă la Câmpeni: Cea mai „bătrână” bijuterie pe patru roți, un model Ford, din anul 1954

În cursul dimineții de sâmbătă, 2 iulie, începând cu orele 11:00, primăria Orașului Câmpeni a organizat, în Piața Avram Iancu, o expoziție de mașini de epoca.

Au fost prezentate mașini de epocă cu o istorie frumoasă, cea mai „tânără” fiind fabricata în 1971, iar cea mai „bătrână”, modelul FORD, fabricată în 1954.

„Am participat astăzi la o expoziție de mașini de epocă organizată în orașul nostru. Cea mai ,,tânără” bijuterie pe patru roți a fost fabricată în 1971, iar cea mai ,,bătrână”, un model Ford, în anul 1954.

Elit - Gustul Desăvârșit

Le mulțumesc organizatorilor expoziției pentru că au adus în orașul nostru aceste superbe mașini de colecție!”, a transmis primarul Cristian Pașca.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Curier Județean

FOTO| Ziua Rozelor 2022: Povestea înmiresmată a trandafirilor se deapănă din nou la CIUMBRUD

Publicat

în

FOTO| Ziua Rozelor 2022: Povestea înmiresmată a trandafirilor se deapănă din nou la CIUMBRUD

Sâmbătă, la Ciumbrud, s-a dat startul Paradei Rozelor – În acordurile fanfarei, dansatori, zeci de biciclete, motociclete, mașini și trăsuri, purtând impresionante aranjamente florale, au pornit de de lângă Colegiul Național “Bethlen Gabor”, purtând spre Ciumbrud adieri parfumate.

Ca în fiecare an, nu vor lipsi cântecele şi dansurile populare românești și maghiare, dansurile ritmate ale majoretelor, atelierele de creație handmade cu tematică florală pentru copii, atelierele de pictură și de coafură, expozițiile de tablouri, concertul de muzică ușoară și, nu în ultimul rând, o tombolă cu premii.

Începând cu ora 20:00 vor avea loc două concerte de muzică, susținute de trupa „Transylvanium” și 3 SUD EST.

Elit - Gustul Desăvârșit

PROGRAM

  • 09.00 – Parada Rozelor – Aiud, Colegiul Național „Bethlen Gabor”- Ciumbrud Participă: Fanfara Județului Alba, majorete, dansatori, biciclete, trăsuri, motocicliști, mașini.
  • 10.30 – Fanfara Județului Alba. Povești de vacanță – majorete – Clubul sportiv Gimn Star Blaj
  • 10.45 – Deschiderea oficială
  • 11.00 – Vizitare standuri participante
  • 11.15-13.00 – ATELIERE DE LUCRU: Flower Power – atelier de creație pentru copii, Fir de trandafir în cosițe de domnițe – atelier de fire împletite, Pictură pe față, Dor de floare și culoare – atelier de pictură pentru copii
  • 11.00-12.30 – PROGRAM ARTISTIC: „Șezătoare pe Tarnave” – Liceul Tehnologic Jidvei Ansamblul „Codrișorul” Stremț, Asociația Top Dance 2007, Cercul de Folk – Marius Moga, Cercul de pian al Centrului Multicultural Liviu Rebreanu Aiud
  • 12.30 – Standul Rozelor premierea cultivatorilor de trandafiri
  • 13.30 – Trandafirul anului „Asociația Amicii Rozelor din România-Filiala Ciumbrud”
  • 14.00 – Tombola Rozelor – „Asociația Alba Afroda”.
  • 15.00-17.00 – Atelier de pictură pe față
  • 15.00-17.30 – Program artistic muzică populară susținut de: Ansamblurile folclorice: Doina Aiudului, Cununa Fărăului, Ansamblul folcloric Pipacs Ciumbrud și Ansamblul Prof.Monica Stan din Stremț
  • 20.00-20.50 – Concert trupa „Transylvanium”
  • 21.00-22.00 – Concert 3Sud Est
  • 22.00 – Foc de artificii

„Am vorbit astăzi cu producătorii și cultivatorii de trandafiri prezenți la ”Sărbătoarea Rozelor” despre munca și sacrificiile depuse pentru a câștiga o pâine din această activitate.

Concluzia mea este că fără pasiune față de aceste minunate flori, dar și față de această îndeletnicire, acești oameni muncitori s-ar fi îndreptat către alte activități.

Felicitări pentru munca și rezultatul vostru!

Am fost prezent la Ciumbrud alături de Călin Gheorghe Maties-senator, consilierul județean, Otoiu Marcel, consilierii locali din Aiud, Delia Angela Gheorghiță și Ursa Ionut Claudiu precum și alți colegi din echipa PSD Alba.”, a transmis subprefectul Mureșan, prezent la festivități.

Foto: Facebook – Centrul de Cultură Augustin Bena Alba


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Știrea Ta

Politică Administrație

Sport

Monden

Opinii Comentarii

Articole Similare