255 de români în „bătălia” pentru un post de astronaut în cadrul Agenției Spațiale Europene. Care este salariul la care se poate ajunge
Candidaturile pentru ocuparea unui post de astronaut al Agenției Spațiale Europene (ESA) au fost depuse de către 255 de români, 199 de bărbați și 56 de femei, după ce pentru prima dată în ultimii 11 ani ESA a lansat un apel pentru candidați astronauți. La nivel european, au fost înscriși peste 22.000 de candidați, arată Agenția Spațială Română (ROSA).
ESA a decis să accepte și un număr de candidați cu un anumit grad limitat de dizabilități fizice. Zece dintre românii care și-au exprimat interesul, respectiv opt bărbați și două femei, s-au înscris la această categorie.
Practic, sunt 22.589 de candidați din 25 de țări europene care vor concura pe câteva zeci de posturi de astronaut ESA.
În total, vor fi „cel mult 10 posturi de astronaut”, la care se adaugă un număr similar de posturi de „astronauți de rezervă”. În jur de alți 40 de candidați se vor putea califica ca parte a unei „rezerve” suplimentare pentru misiuni viitoare, a precizat, pentru digi24.ro, Marius Ioan Piso, directorul ROSA.
Un astronaut ESA poate ajunge să câștige și peste 10.000 de euro pe lună
Astfel, ESA caută între patru şi şase astronauţi de carieră, care vor primi poziţii de angajaţi permanenţi şi care vor fi distribuiţi în cadrul unor misiuni spaţiale. Agenţia doreşte să angajeze, de asemenea, până la 20 de bărbaţi şi de femei în calitate de „rezerve”, iar aceste persoane vor fi selectate pentru o serie de misiuni specifice.
Totodată, ESA doreşte să includă şi un astronaut cu dizabilităţi fizice în echipa sa de „rezerve”, în cadrul unui program intitulat Parastronaut. Agenţia analizează în această perioadă condiţiile în care un astfel de candidat ar putea să zboare în spaţiu şi să lucreze la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS).
Salariul de bază al unui astronaut ESA va fi conform unei scheme de salarizare, folosită și în cazul înalților funcționari UE sau NATO și poate ajunge până la circa 100.000 de euro pe an, conform unor surse ROSA.
Care sunt etapele de testare ale viitorilor astronauți europeni
Prima etapă va fi una de evaluare, în cadrul căreia toate cererile vor fi analizate pe baza tuturor documentelor depuse, a formularului de cerere și a chestionarului de screening completat ca parte a procesului de înscriere.
„Se vor desfășura mai multe runde de screening pe baza tuturor documentelor prezentate împreună cu formularul de cerere, precum și a chestionarului de screening completat ca parte a cererii. În plus, cererile de selecție a candidaților cu dizabilități fizice vor fi supuse unui control medical pe baza deficiențelor eligibile”, conform ROSA.
Rundele de evaluare vor determina numărul exact de înscrieri complete și valide depuse și vor marca începutul unui proces de un an și jumătate pentru selecția viitoarei clase de astronauți și astronauți de rezervă ESA.
După evaluare, vor urma testările propriu-zise care se vor desfășura în principal la centrul ESA de la Koln, Germania.
Faza 1 de testare va presupune testarea cognitivă, tehnică, motrică și de personalitate.
Faza 2 de testare va consta din testarea psihometrică, exerciții de grup și individuale și teste practice.
Faza 3 de testare: abilitățile fizice și mentale ale candidaților sunt măsurate în raport cu standardele medicale internaționale pentru misiunile spațiale.
Vor urma apoi două „runde de interviu”: În cadrul primei runde, candidații vor fi testați în baza competențelor tehnice și comportamentale (sunt verificate calificările educaționale și verificări ale cazierului judiciar).
Runda a doua reprezintă etapa finală a procesului de selecție. Candidații care ajung în această etapă se pot aștepta la un interviu cu directorul general al ESA, iar apoi se va lua decizia finală.
Sursa: digi24.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Rezultate remarcabile ale olimpicilor geografi din Alba: Trei elevi au susținut proba de baraj în vederea calificării pentru etapa internațională. Ce alte premii au obținut
Rezultate remarcabile ale olimpicilor geografi din Alba: Trei elevi au susținut proba de baraj în vederea calificării pentru etapa internațională. Ce alte premii au obținut Rezultate remarcabile ale olimpicilor geografi din Alba, la faza națională. Trei elevi au susținut proba de baraj în vederea calificării pentru etapa internațională. Ce alte premii au obținut Citește și: […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 5 ore
Mesaje de Paste fericit 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 4 ore
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 19 ore
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale