Rămâi conectat

Actualitate

197 de paramedici ucraineni vor fi pregătiți în România, în cadrul programului de asistență NATO: Valoarea proiectului este de 450.000 euro

Ziarul Unirea

Publicat

în

197 de paramedici ucraineni vor fi pregătiți în România, în cadrul programului de asistență NATO: Valoarea proiectului este de 450.000 euro

În cursul serii de luni, 24 octombrie, Guvernul de la București a transmis că România va pregăti paramedici ucraineni în cadrul programului de asistenţă NATO.

România și-a asumat, în cadrul NATO, un acord de pregătire a paramedicilor ucraineni care include și medicină tactică de intervenție în timp de război.

La solicitarea de asistență internațională a Ucrainei privind consolidarea rezilienței naționale în domeniul sănătății publice, Centrul Euro-Atlantic de Coordonare a Răspunsului la Dezastre NATO (EADRCC), împreună cu statul român, au dezvoltat un proiect ce presupune pregătirea a 197 salvatori ucraineni din cadrul sistemului național pentru situații de urgență.

Elit - Gustul Desăvârșit

”Este o nouă contribuție importantă a României pentru sprijinirea Ucrainei în elementele cele mai importante și necesare în cadrul războiului neprovocat de agresiune purtat de Rusia pe teritoriul ucrainean. Susținerea României o acordăm în modul cel mai direct și oportun și vizează salvatorii de toate categoriile care trebuie să intervină atât la distanță, în spatele frontului, în regiunile lovite de la distanță de lovituri aeriene ruse cât și în linia întâi, acolo unde salvatorii se confruntă cu o gamă de răni și suferințe specifice perioadelor de război și confruntărilor directe cu arme convenționale de infanterie și artilerie. O dată în plus, România își respectă angajamentele și în cadrul Alianței”, a transmis premierul Nicolae Ciucă

Conform Acordului semnat în data de 24 octombrie de reprezentanții DSU/MAI și EADRCC, se va asigura instruirea paramedicilor în cadrul cursurilor de bază și medicină tactică, precum și cele destinate pregătirii instructorilor de prim ajutor calificat. Valoarea estimată a proiectului este de 450,000 EURO, ce sunt asigurați prin fondul fiduciar NATO iar România va asigura, cu titlu gratuit, pregătirea în cadrul Centrelor SMURD de la Târgu Mureș și Oradea.

Sursa: bugetul.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Publicitate

Actualitate

Baza sportivă de pe strada Tipografilor din Sebeș va fi modernizată printr-o finanțare nerambursabilă: Valoarea investiției

Ziarul Unirea

Publicat

în

Baza sportivă de pe strada Tipografilor din Sebeș va fi modernizată printr-o finanțare nerambursabilă: Valoarea investiției

A fost semnat un nou contract de finanțare nerambursabilă în beneficiul Municipiului Sebeș: prin intermediul POR 2014-2020, Axa 9, va fi reabilitată bază sportivă situată pe strada Tipografilor, finanțarea fiind derulată prin Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

Prin proiect se propune construirea unei baze sportive conectate cu Liceul cu Program Sportiv „Florin Fleșeriu” Sebeș. Având în vedere concluziile expertizei tehnice, se propune demolarea construcției existente aflată în stare avansată de degradare și realizarea unui imobil cu funcțiunea principală de învățământ și spații anexe pentru suprafața de joc.

Noul imobil va avea un regim de înălțime de P+1, pe o suprafață construită la sol de 428,72 de metri pătrați. Parterul – care este separat printr-un gang de acces spre terenul de fotbal va avea destinația de vestiare pentru jucători, cu grupuri sanitare aferente, un spațiu de recepție, birou administrativ și spații tehnice, spații administrative și de depozitare și două vestiare destinate antrenorilor și arbitrilor. La etajul superior, cu o suprafața construită de 428,72 metri pătrați, se vor amenaja 3 săli de curs cu suprafața de 182,46 de metri pătrați, grupuri sanitare și o zonă pentru sala de mese de 42,19 metri pătrați.

Elit - Gustul Desăvârșit

Amenajarea exterioară propune construirea unui teren de fotbal sintetic cu infrastructura aferentă, împrejmuit cu gard metalic, amenajarea unei zone de tribune pe structură metalică, alee pietonală, spații verzi, zonă de parcare cu 28 de locuri dinspre strada Tipografilor. Suprafața de joc a terenului va fi sintetică având 5814 de metri pătrați, cu dimensiunile de 57 metri lățime și 102 metri lungime. Gazonul sintetic va avea înălțimea firului de 50 mm, monofilament și are certificarea FIFA Quality. Suprafața de joc se va ilumina cu proiectoare led. De asemenea, se propune și realizarea unui teren de baschet cu un singur coș, cu suprafața din beton elicopterizat trasat.

Valoarea totală a investiției este de 6.908.771,15 lei fără TVA, respectiv 8.185.214,05 lei cu TVA.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Actualitate

9 noiembrie 2022, COVID-19 în Alba. 8 noi infectări și niciun deces, în ultimele 24 de ore, în județ

Suciu Andra Ioana

Publicat

în

9 noiembrie 2022, COVID-19 în Alba. 8 noi infectări și niciun deces, în ultimele 24 de ore, în județ

La nivelul județului Alba, miercuri, 9 noiembrie 2022, s-au înregistrat 3 noi infectări cu COVID-19 potrivit datelor transmise de DSP Alba.

În ultimele 24 de ore, la nivelul județului Alba, nu a fost înregistrat niciun deces în rândul persoanelor bolnave de COVID-19.

Elit - Gustul Desăvârșit

Atfel, numărul total al cazurilor înregistrate ajunge la 59498 de persoane confirmate, 58268 persoane vindecate, 1.311 decese.
Marți, în județul Alba au fost prelucrate în total 189 de teste, 36 PCR, 153 de teste rapide. Numărul total de teste efectuate până în prezent în județ a ajuns la 502224 mai exact, 365618 de teste PCR și 136606 de teste rapide.

 

De unde provin cazurile:

ALBA IULIA – 1
AIUD – 1
BLAJ – 2
SEBEȘ – 1

Reinfectări:
ALBA IULIA – 1
BLAJ – 1

ORAŞ CUGIR 18
CETATEA DE BALTĂ 2
ROŞIA DE SECAŞ 1
ORAŞ TEIUŞ 4
MUNICIPIUL AIUD 10
MUNICIPIUL ALBA IULIA 25
SĂSCIORI 2
MUNICIPIUL SEBEŞ 10
MUNICIPIUL BLAJ 5
ŞONA 1
ORAŞ OCNA MUREŞ 3
ORAŞ CÂMPENI 1
ALBAC 0
ALMAŞU MARE 0
ARIEŞENI 0
AVRAM IANCU 0
BERGHIN 0
BISTRA 0
BLANDIANA 0
BUCERDEA GRÂNOASĂ 0
BUCIUM 0
CÂLNIC 0
CENADE 0
CERGĂU 0
CERU-BĂCĂINŢI 0
CIUGUD 0
CIURULEASA 0
CRĂCIUNELU DE JOS 0
CRICĂU 0
CUT 0
DAIA ROMÂNĂ 0
DOŞTAT 0
FĂRĂU 0
GALDA DE JOS 0
GÂRBOVA 0
GÂRDA DE SUS 0
HOPÂRTA 0
HOREA 0
IGHIU 0
ÎNTREGALDE 0
JIDVEI 0
LIVEZILE 0
LOPADEA NOUĂ 0
LUNCA MUREŞULUI 0
LUPŞA 0
METEŞ 0
MIHALŢ 0
MIRĂSLĂU 0
MOGOŞ 0
NOŞLAC 0
OCOLIŞ 0
OHABA 0
ORAŞ ABRUD 0
ORAŞ BAIA DE ARIEŞ 0
ORAŞ ZLATNA 0
PIANU 0
POIANA VADULUI 0
PONOR 0
POŞAGA 0
RĂDEŞTI 0
RÂMEŢ 0
RIMETEA 0
ROŞIA MONTANĂ 0
SĂLCIUA 0
SĂLIŞTEA 0
SÂNCEL 0
SÂNTIMBRU 0
SCĂRIŞOARA 0
ŞIBOT 0
SOHODOL 0
ŞPRING 0
STREMŢ 0
ŞUGAG 0
UNIREA 0
VADU MOŢILOR 0
VALEA LUNGĂ 0
VIDRA 0
VINŢU DE JOS 0

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Actualitate

”Jocul de-a v-ați ascunselea” cu gunoaiele menajere ale cetățenilor din Alba Iulia continuă! Molozul și deșeurile se amestecă, într-un peisaj sinistru

Suciu Andra Ioana

Publicat

în

”Jocul de-a v-ați ascunselea” cu gunoaiele menajere ale cetățenilor din Alba Iulia continuă! Molozul și deșeurile se amestecă, într-un peisaj sinistru

În cartierul Lumea Nouă, cum este cunoscut de albaiulieni, problema depozitării gunoaielor în spatele stației de transformare este departe de a fi rezolvată.

Acum trei săptămâni a fost deschis un dosar penal „in rem” pentru fapte de îngropare a deșeurilor și de eliminare a deșeurilor în spații neautorizate, infracțiuni pedepsite cu închisoare de la 3 la 5 ani sau cu amendă.

Elit - Gustul Desăvârșit

Situația nu s-a îmbunătățit, ba din contră, se încearcă ascunderea gunoaielor mai adânc în rampă! Prin stufărișul din cel mai adânc punct din rampă se găsesc de la haine aruncate, pahare si sticle de plastic, pana la saci menajeri întregi.

”Chiar de mîine se vor ridica ca și “rampe neconforme”! Am dat dispoziția de astăzi! Din păcate acolo e un loc unde din trei in trei luni, ridicam zeci de tone! Din păcate pentru unii din zona a devenit afacere!” a declarat Primarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleșa.

Reprezentanții firmei de salubritate contractoare din Alba Iulia se declară ”neștiutori” asupra situației: ”Colegii noștri? Când s-a întâmplat asta? Nu există sesizări scrise. S-au mai făcut reclamații telefonice”.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Știrea Ta

Politică Administrație

Sport

Monden

Opinii Comentarii

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2022 Ziarul Unirea