17 poliţişti israelieni, membrii IPA, în vizită oficială la IPJ Alba
Potrivit IPJ Alba, joi, 17 mai 2012, la sediul Inspectoratului din Alba Iulia a fost prezentă o delegaţie a IPA Israel, formată din 17 poliţişti din această ţară, condusă de şeful Direcţiei de Investigaţii Criminale al Poliţiei Israeliene, chestor Segalovici Ioav, care efectuează o vizită oficială în judeţul Alba, în baza planului de schimburi bilaterale aprobat de conducerea IPA – Secţia Română.
Delegaţia poliţiştilor israelieni a fost primită de conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba iar în cadrul întâlnirii ce a avut loc au fost purtate discuţii cu privire la modul de organizare al poliţiei judeţene Alba precum şi pe alte teme de interes comun iar la final a fost realizat un schimb de obiecte simbolice.
Membrii delegaţiei israeliene au fost însoţiţi de reprezentanţi ai IPA Secţia Română precum şi de reprezentanţi din cadrul IPA Regiunea 2 Alba.
Aceştia şi-au exprimat mulţumirea pentru ospitalitatea cu care au fost primiţi de poliţiştii din Alba iar întâlnirea a reprezentat o bună ocazie pentru realizarea unui schimb de experienţă eficient şi un bun prilej pentru dezvoltarea unor relaţii de prietenie între poliţişti din judeţul Alba şi poliţişti din Israel.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
România, în topul țărilor europene cu cea mai scumpă apă menajeră și îmbuteliată. Afacerea pe spinarea românilor
România, în topul țărilor europene cu cea mai scumpă apă menajeră și îmbuteliată. Afacerea pe spinarea românilor Deși România are resurse hidrografice din belșug și unele dintre cele mai apreciate izvoare de apă minerală de pe continent, am ajuns să plătim pe litrul de apă mai mult ca locuitorii din statele mai bogate ale Europei. […]
Radu Georgescu: Într-o țară civilizată, măsurile fiscale erau votate prin referendum de către populație. Planul nu rezolvă deficitul bugetar, dar va duce economia României în recesiune
Radu Georgescu: Într-o țară civilizată, măsurile fiscale erau votate prin referendum de către populație. Planul nu rezolvă deficitul bugetar, dar va duce economia României în recesiune Economistul Radu Georgescu face o comparație între cum a fost aprobat planul fiscal în România și cum se procedează într-o țară civilizată, cum e de exemplu Elveția, unde toate […]
Subvenții APIA doar pentru fermele mai mari de 2 hectare. Peste 225.000 de producători agricoli vor rămâne fără bani
Subvenții APIA doar pentru fermele mai mari de 2 hectare. Peste 225.000 de producători agricoli vor rămâne fără bani Una dintre cele mai controversate măsuri incluse în noul program de guvernare vizează direct micii fermieri din România. Executivul propune creșterea suprafeței minime eligibile pentru a beneficia de plăți directe, de la 1 hectar la 2 […]