Rămâi conectat

Actualitate

17 Octombrie: Ziua Internațională pentru Eradicarea Sărăciei

Mădălina Opriș

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

saracie2Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei este marcată începând cu data de 17 octombrie 1987. În acea zi, peste o sută de mii de oameni s-au adunat în Piața Trocadéro din Paris, unde a fost semnată Declarația Universală a Drepturilor Omului în 1948, în semn de solidaritate cu victimele sărăciei extreme, a violenței și a foametei.

Manifestanții au declarat că sărăcia este o încălcare a drepturilor omului și au afirmat necesitatea de a se aduna pentru a se asigura că aceste drepturi sunt respectate. Aceste convingeri au fost înscrise într-o piatră comemorativă dezvăluită în aceeași zi.

Reproduceri ale pietrei comemorative au fost dezvelite în întreaga lume, servind ca un loc de adunare pentru a sărbători Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei. O astfel de replică este situată în grădina sediului Națiunilor Unite și este locul unde, anual, au loc ceremonii organizate de către Secretariatul ONU din New York.

Prin Rezoluția 47/196 adoptată la 22 decembrie 1992, Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (ONU) a declarat 17 octombrie ca Zi internațională pentru eradicarea sărăciei și a invitat toate statele să dedice acesteia, în contextul național, activități concrete în ceea ce privește eradicarea sărăciei.

De asemenea, Rezoluția invită organizațiile interguvernamentale și non-guvernamentale pentru a sprijini statele, la cererea acestora, în organizarea activităților la nivel național în vederea marcării acestei Zile.

Potrivit ONU, tema din 2016 este: „Trecerea de la umilință și excludere la participare: eradicarea sărăciei sub toate formele sale”.

Obiectivul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare Durabilă ar „pune capăt sărăciei de pretutindeni sub toate formele sale”, recunoaște în mod explicit faptul că sărăcia nu are ca motiv lipsa unui singur lucru, ci este cauzată de mai mulți factori interdependenți care afectează viața oamenilor ce trăiesc în sărăcie.

Acest lucru înseamnă că trebuie să se meargă dincolo de a vedea sărăcia doar în lipsa venitului sau a ceea ce este necesar pentru bunăstarea materială — cum ar fi hrană, locuință, terenuri și alte active — în scopul de a înțelege pe deplin sărăcia în dimensiunile sale multiple.

Tema acestui an, aleasă în urma consultării cu activiștii, societatea civilă și organizațiile neguvernamentale, subliniază cât de important este să fie recunoscută și abordată umilința și excluderea suferite de mulți oameni care trăiesc în sărăcie.

 

Sursa: agerpres.ro

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Fenomenele El Nino și La Nina fac prăpăd în România și în Europa: vreme extremă cum NU s-a mai văzut de multă timp primăvara

Unirea Ziarul

Publicat

în

Fenomenele El Nino și La Nina fac prăpăd în România și în Europa: vreme extremă cum NU s-a mai văzut de multă timp primăvara Variațiile termice și climatice devin din ce în ce mai extreme, iar în mai multe regiuni europene pătrund valuri de căldură și valuri de frig polar. Încălzirea globală și efectele meteorologice […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea