Cultură Educație
16 noiembrie, Ziua Națională fără Tutun, marcată în unități școlare și instituții prin activități specifice, de CPECA Alba
Ziua Națională fără tutun – 16 noiembrie 2017 – Ziua Naţională fără Tutun este marcată, în fiecare an, în a treia joi din luna noiembrie, printr-o iniţiativă menită a atrage atenţia asupra impactului pe care îl are fumatul asupra sănătăţii oamenilor.
Agenţia Naţională Antidrog (ANA), prin Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Alba, se alătură Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii pentru marcarea Zilei Naționale fără Tutun – 16 noiembrie 2017, subliniind riscurile privind sănătatea și alte riscuri asociate consumului de tutun (în toate formele sale) și militând pentru politici eficiente, care să reducă consumul. Tema pentru Ziua Națională fără tutun 2017 este ” Tutunul – o amenințare globală în calea dezvoltării”.
CPECA Alba implementează, în perioada 13 – 17 noiembrie 2017, campania pentru marcarea acestei zile, prin activităţi de informare – sensibilizare – conştientizare, formare de abilităţi şi activităţi de petrecere a timpului liber în cadrul Colegiului Tehnic „Alexandru Domşa” Alba Iulia, Colegiului Tehnic „Dorin Pavel” Alba Iulia, Colegiului Tehnic „Apulum” Alba Iulia, Liceului Tehnologic „Timotei Cipariu” Blaj, Școlii Gimnaziale „Vasile Goldiș” Alba Iulia, Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 14 Alba Iulia, Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 16 Alba Iulia, Grădiniţa cu Program Normal Bărăbanț, Penitenciarul Aiud, Biblioteca Judeţeană „Lucian Blaga” Alba Iulia, Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba Iulia și Alba Mall. De asemenea, vor fi amenajate standuri informative, unde specialiştii CPECA Alba, împreună cu voluntarii centrului, vor oferi informaţii privind riscurile consumului de tutun şi vor promova în rândul persoanelor fumătoare beneficiile schimbării comportamentului de consum.
Controlul asupra tutunului susține sănătatea și dezvoltarea
OMS le solicită tuturor țărilor să prioritizeze și să grăbească eforturile în ceea ce privește controlul tutunului, ca parte din asumările trecute în agenda privind dezvoltarea durabilă, pentru anul 2030. Toate țările vor beneficia de pe urma unui control eficient în ceea ce privește epidemia tutunului, în primul rând protejându-și proprii cetățeni de efectele dăunătoare ale tutunului și, în al doilea rând, reducându-și cheltuielile din economia națională.
Obiectivul Agendei de dezvoltare durabilă este asigurarea tuturor oamenilor că ”nimeni nu este lăsat în urmă”.
Controlul tutunului ajută la atingerea altor țeluri globale:
Pe lângă salvarea de vieți și diminuarea problemelor legate de sănătate, un control al tutunului se referă și la un efect nociv asuprea mediului, datorat cultivării, producerii, comerțului și consumului de tutun.
Nu numai guvernele trebuie să ia atitudine în ceea ce privește eforturile de control al tutunului: fiecare individ poate contribui, la nivel individual, la o lume fără tutun, fie prin asumarea angajamentului de a nu utiliza nici o formă de tutun, fie prin renunțarea la fumat. Acest lucru duce la protejarea sănătății celorlalți, prin oferirea unui aer nepoluat de fumul de țigară. Astfel copiii, familia și prietenii sunt privați de fumatul pasiv. Banii economisiți astfel pot fi cheltuiți pe alte lucruri importante, cum ar fi mâncarea sănătoasă, îngrijire și educație.
Adevăruri despre tutun, controlul acestuia și obiectivele dezvoltării:
• Mai mult de 6 milioane de oameni mor în fiecare an din cauza consumului de tutun, o cifră estimată să crească la mai mult de 8 milioane, pe an până în 2030, fără acțiuni intensive de stopare. Consumul de tutun reprezintă o amenințare pentru fiecare din noi, indiferent de sex, vârstă, rasă, cultură sau nivel de educație. Aduce suferință, boală și moarte, sărăcește familiile și economiile naționale.
• Folosirea oricăror forme de tutun costă enorm economiile naționale, prin creșterea costurilor legate de sănătate și scăderea productivității. Astfel, se agravează problemele de sănătate și crește sărăcia, având în vedere faptul că, persoanele cu venituri mici aleg să cheltuiască mai mulți bani pe tutun și mai puțini pe mâncare sănătoasă, educație și îngrijire. Aproximativ 80% din decesele premature cauzate de consumul oricăror forme de tutun sunt atribuite țărilor cu venituri mici și medii, care întâmpină dificultăți mari în atingerea obiectivelor de dezvoltare.
• Cultivarea tutunului necesită cantități enorme de pesticide și fertilizatori, ceea ce poate fi toxic și poluant pentru rezervele de apă.
• Convenția OMS privind controlul tutunului ghidează lupta globală împotriva epidemiei tutunului. Acest tratat internațional are 179 de țări partenere și Uniunea Europeană. Mai mult de jumătate din țările lumii au implementat cel puțin o măsură din tratat.
• Prin creșterea taxelor pe tutun, o parte din bani pot fi folosiți în dezvoltare.

Cultură Educație
24 ianuarie 2022: Unirea Principatelor Române, sărbătorită de Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba în mediul online
24 ianuarie 2022: Unirea Principatelor Române, sărbătorită de Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba în mediul online
Luni, 24 ianuarie 2022, Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba propune publicului un program dedicat Unirii Principatelor Române, care poate fi urmărit online, pe pagina de socializare a instituției, începând cu ora 09.00.
Citește și: 24 ianuarie 1859: Mica Unire – Unirea Principatelor Române sub Alexandru Ioan Cuza
Pornind de la simbolistica evenimentului rămas în istorie și sub numele de Mica Unire, documentat în colecțiile bibliotecii de Ana Maria Pienar, bibliograful instituției, echipa bibliotecii a pregătit diverse momente și materiale, care vor fi postate pe tot parcursul zilei.
Recomandări de carte pentru copii și adulți, expoziții tematice, lecturi și prezentări video, informații inedite despre evenimentul care a contribuit la realizarea statului național unitar român, dar și incursiuni în memoria culturală a românilor, oferite de prof. Daniela Floroian, prin intermediul unor tablouri și fotografii celebre ce ilustrează atât portul popular la 24 ianuarie 1859, cât și hora la români, Hora Unirii, toate se regăsesc în programul Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba.
Dincolo de oferta online, vă așteptăm să ne treceți pragul și să descoperiți numeroasele titluri dedicate primului domnitor al Principatelor Unite, volume în care puteți găsi atât corespondențe, acte, scrisori și documente, cât și legende și mărturii despre Alexandru Ioan Cuza și Mica Unire.
Activitățile sunt organizate de Consiliul Județean Alba și de Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba și se derulează în cadrul proiectului 4.7 Zile Speciale.
Cultură Educație
24 ianuarie 2022: Un mini-documentar dedicat unuia dintre cele mai cunoscute tablouri despre Unirea Principatelor va fi lansat la New York
24 ianuarie 2022: Un mini-documentar dedicat unuia dintre cele mai cunoscute tablouri despre Unirea Principatelor va fi lansat la New York
Un episod special al seriei permanente „Istoria României într-un obiect”, dedicat uneia dintre cele mai cunoscute lucrări de artă asociate acestui important moment istoric, „Proclamarea Unirii Principatelor – un tablou de Theodor Aman”, va fi lansat la ICR New York pe 24 ianuarie.
Citește și: 24 ianuarie 1859: Mica Unire – Unirea Principatelor Române sub Alexandru Ioan Cuza
Luni, începând cu ora 21.00, ora României, pe canalele de social media ale Institutului (Facebook, Instagram, YouTube) va avea loc premiera mini-documentarului „Proclamarea Unirii Principatelor – un tablou de Theodor Aman”, care va explica publicului american circumstanţele unirii Moldovei şi Ţării Româneşti pornind de la viziunea plastică a unuia dintre întemeietorii picturii româneşti moderne.
Proiectul este realizat în parteneriat cu Muzeul Naţional de Istorie a României din Bucureşti (MNIR), textul şi prezentarea video aparţinându-i specialistei MNIR, dr. Cristina Păiuşan-Nuică. Conceptul filmului este semnat de Bogdan Opreanu.
Tabloul „Proclamarea Unirii Principatelor” surprinde momentul în care, la Bucureşti, în sala Adunării Elective, Alexandru Ioan Cuza este ales domn al Ţării Româneşti după ce, în prealabil, avusese loc alegerea sa în fruntea Moldovei. Potrivit Cristinei Păiuşan-Nuică, „Proclamarea Unirii Principatelor, capodoperă din patrimoniul Muzeului Naţional de Istorie a României şi simbol al naţiunii române, poate fi asemănat, ca importanţă istorică şi tehnică de a surprinde tensiunea momentului, cu lucrarea lui John Trumbull Declaration of Independence, păstrată în rotonda Capitoliului, tablou-simbol al naţiunii americane”.
Una dintre seriile cel mai bine primite ale programului nostru, „The History of Romania in One Object”/ „Istoria României într-un obiect” a fost lansată în luna mai a anului 2020 şi derulată în parteneriat cu câteva mari muzee româneşti: Muzeul Naţional de Istorie a României din Bucureşti, Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj, Muzeul de Istorie a Moldovei din Iaşi, Muzeul Naţional al Banatului din Timişoara, Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia şi Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie din Constanţa.
Prin intermediul acestui proiect au fost prezentate până acum nu mai puţin 38 de exponate, artefacte şi vestigii reprezentative pentru istoria ţării noastre.
sursa: news.ro
Cultură Educație
Bacalaureat 2022 la MATEMATICĂ: Programa pentru profilele mate-info, tehnologic, științele naturii și pedagogic a fost anunțată de Ministerul Educației
Bacalaureat 2022 la MATEMATICĂ: Programa pentru profilele mate-info, tehnologic, științele naturii și pedagogic a fost anunțată de Ministerul Educației
Oficialii de la Ministerul Educației au publicat programa pentru examenul de Bacalaureat din acest an.
Citește și: CALENDAR BACALAUREAT 2022: Programul probelor pentru sesiunile din VARĂ și din TOAMNĂ
Reprezentanții Ministerului Educației au publicat noile programe pentru examenul de Bacalaureat 2022, care sunt, în mare măsură cele ce au fost aprobate prin ordinul de ministru nr. 3.237 din 2021.
Din fiecare disciplină pentru examen, care se învață în anul terminal, ministerul a eliminat anumite conținuturi, dar diferențele sunt mici față de acum doi ani, când a fost tăiată toată materia din semestrul al II-lea.
CLICK AICI PENTRU PROGRAMA LA MATEMATICĂ LA BACALAUREATUL 2022
Citește și: ADMITERE la colegiile militare 2022: CALENDARUL probelor birourile de RECRUTARE. La Colegiul Militar Mihai Viteazul Alba Iulia, 120 de posturi sunt scoase la CONCURS
Pentru clasele terminale din învățământul liceal (clasa a XII-a zi, clasa a XIII-a seral și frecvență redusă), anul școlar are 32 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 27 mai 2022.
Perioada de înscriere pentru sesiunea de vară începe din 23 mai. În perioada 20-23 iunie sunt probele scrise, iar afișarea primelor rezultate va avea loc pe 27 iunie.
-
Ştirea zileiacum 13 ore
FOTO| Hoanca Apei – Peştera superbă din Munţii Apuseni, capcană şi cimitir pentru urşi
-
Actualitateacum 23 de ore
Populația lumii o să depășească pragul de 8 miliarde de oameni. Care este data la care se preconizează schimbarea
-
Actualitateacum 7 ore
VIDEO| Luați, mâncați: TONE de carne expirată de trei ani de zile pe litoral, ridicate de ANPC
-
Actualitateacum 6 ore
FOTO VIDEO| INCENDIU în localitatea Bistra – Valea Dobrii: O casă de locuit ARDE. Intervin pompierii
-
Ştirea zileiacum 5 ore
FOTO| SÂNGE pentru Radu: Un tânăr din Alba are nevoie de donatori de sânge, după un accident GRAV pe DN1
-
Actualitateacum 11 ore
Cum a scăpat de dosarul penal fostul șef al Poliției Locale Alba Iulia, surprins cu alcoolemie de 5,68 grame la mie?
-
Sportacum 12 ore
Lucian Oțoiu (CS Unirea) – argint, Sorin Cazacu (CSU Alba Iulia) – bronz la Europenele de Powerlifting, împins din culcat
-
Actualitateacum 11 ore
Un bărbat din Alba, marele „CAMPION” din acest weekend la infracțiuni: A fost prins beat și fără permis în timp ce conducea un tractor neînmatriculat
-
Actualitateacum 11 ore
SCUTUL PĂDURII în Alba: PESTE 100 de sancțiuni date și 53 de metri cubi de material lemnos confiscați de polițiști
-
Ştirea zileiacum 14 ore
ANGAJĂRI la STAT: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 7 august 2022. Calendarul examenelor și condițiile de înscriere la CONCURS
-
Actualitateacum 9 ore
7 august 2022, COVID-19 în Alba. 117 de noi infectări și nici un deces, în ultimele 24 de ore, în județ
-
Ştirea zileiacum 2 ore
PETIȚIE a unui polițist pentru majorarea drastică a pedepselor pentru șoferii care încalcă legea: „Opriți moartea pe șosele!”