13 aprilie: În urmă cu 15 ani, Parlamentul European a aprobat aderarea României la UE
13 aprilie: În urmă cu 15 ani, Parlamentul European a aprobat aderarea României la UE
În această zi, în urmă cu 15 ani, Parlamentul European, autoritatea legislativă a Uniunii Europene, a aprobrat semnarea Tratatului de Aderare a României și Republicii Bulgaria, făcând astfel posibilă aderarea lor la Uniunea Europeană.
În ceea ce privește numărul de voturi pentru cele două state, pentru țara noastră, Parlamentul a votat cu 497 voturi pentru, 93 împotrivă și 71 de abțineri, în timp ce aderarea vecinilor noștri a fost aprobată cu 522 de voturi pentru, 70 împotrivă și 69 de abțineri.
Ceremonia de semnare a tratatului a avut loc la Abația Neumünster din Luxemburg, 12 zile mai târziu, în data de 25 aprilie 2005.
Tratatul a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2007, ziua extinderii Uniunii Europene. Din partea României au semnat președintele Traian Băsescu, premierul Călin Popescu-Tăriceanu, ministrul afacerilor externe Mihai Răzvan Ungureanu și negociatorul șef cu Uniunea Europeană, Leonard Orban.
Avantajele aderării României la UE sunt:
-beneficiul apartenenței la o mare familie de națiuni şi la securitatea pe care această apartenență o conferă;
– oportunitatea participării la cea mai mare piață unică din lume, cu toate posibilitățile legate de creşterea economică şi crearea de locuri de muncă; – consolidarea ireversibilă a reformelor economice si politice realizate după 1989;
– facilitarea accesului la Fondurile Structurale destinate dezvoltării regiunilor mai puțin prospere ale Uniunii, fonduri care s-au dovedit benefice pentru țări ca Irlanda sau Portugalia, în primii ani după aderare.
România a fost prima țară din Europa centrală și de est care a avut relații oficiale cu Comunitatea Europeană. În ianuarie 1974, o înțelegere a inclus România în Sistemul Generalizat de Preferințe al Comunității, după care a semnat o serie de acorduri cu CEE pentru facilitarea schimburilor comerciale. În 1980, România a procedat la recunoașterea de facto a Comunității Economice Europene, prin semnarea Acordului privind crearea Comisiei mixte România – CEE, concomitent, fiind semnat și Acordul asupra Produselor Industriale.
România a încheiat negocierile de aderare în cadrul summitului UE de iarnă de la Bruxelles din 17 decembrie 2004, urmând să devină stat membru al Uniunii începând cu prima zi a anului 2007.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Ştirea zilei
Accident GRAV la Cenade: Copilaș de 2 ani, lăsat nesupravegheat, rănit după ce a fost acroșat de o mașină condusă de o adolescentă de 19 ani
Accident GRAV la Cenade: Copilaș de 2 ani, lăsat nesupravegheat, rănit după ce a fost acroșat de o mașină condusă de o adolescentă de 19 ani Un accident rutier grav a avut loc sâmbătă seara, în jurul orei 21.30, la Cenade. Un copilaș de 2 ani s-ar afla în stare de inconștiență după ce ar […]
Daune morale de 92.000 de euro după un accident rutier mortal ce a avut loc pe autostrada A1, în zona Sebeș. Vinovatul, un bărbat din Zlatna, închisoare cu suspendare
Daune morale de 92.000 de euro după un accident rutier mortal ce a avut loc pe autostrada A1, în zona Sebeș. Vinovatul, un bărbat din Zlatna, închisoare cu suspendare Un bărbat din Zlatna, care a provocat un accident mortal pe autostrada A1, în zona municipiului Sebeș, a fost condamnat definitiv la 2 ani de închisoare, […]
VIDEO | „Noaptea Pricolicilor” la Limba: Focul lui Zamolxe, defilarea copiilor costumați și concurs de radioamatori
„Noaptea Pricolicilor” la Limba: Focul lui Zamolxe, defilarea copiilor costumați și concurs de radioamatori „Noaptea Pricolicilor” sau Carnavalul de la Limba se desfășoară sâmbătă seara în comuna Ciugud, fiind a 19-a ediției a evenimentului organizat de Asociația „Limbenii” împreună cu Primăria Comunei Ciugud. Participanții s-au întâlnit la ora 17.00, la Biserică şi au participat la […]