Curier Județean

120.000 de lei pentru Gala Sportului Albaiulian 2025: Regulamentul de premiere, la aprobare în Consiliul Local

Lucian Dărămuș

Publicat

în

120.000 de lei pentru Gala Sportului Albaiulian 2025: Regulamentul de premiere, la aprobare în Consiliul Local

Aleșii locali din Alba Iulia urmează să aprobe, în ședința de merți, 29 aprilie 2025, a Consiliului Local Alba Iulia regulamentul de organizare a Galei Sportului AlbaIulian, organizarea în 2025 a Galei Sportului Albaiulian și alocarea sumei de 120.000 lei din bugetul local pe anul 2025 în bugetul Clubului Sportiv Municipal ”Unirea” Alba Iulia pentru organizarea „Galei Sportului Albaiulian” ediția 2025.

Proiectul de act administrativ inițiat vizează aprobarea unui regulament de premiere a performanțelor deosebite obținute de sportivii legitimați la structurile sportive din municipiul Alba Iulia și a antrenorilor acestora, precum și organizarea în anul 2025 a Galei Sportului Albaiulian, prin Clubul Sportiv Municipal ”Unirea” Alba Iulia, pentru premierea sportivilor și antrenorilor din municipiul Alba Iulia care au obținut rezultate deosebite la acțiuni sportive naționale și internaționale oficiale în anul 2024, cu alocarea în bugetul Clubului Sportiv Municipal ”Unirea” Alba Iulia a sumelor necesare în acest sens.

Citește și: CSM Unirea Alba Iulia, campioană națională la polo feminin, Under 18! Ultimul turneu, în Bazinul Olimpic, între 25 și 27 aprilie

Municipiul Alba Iulia și Clubul Sportiv Municipal ”Unirea” susțin performanța în domeniul sportiv, fiind alături de sportivii și antrenorii care, prin munca lor, duc numele municipiului nostru pe podiumurile naționale și internaționale.
Sunt necesare aprobarea unui regulament de premiere a performanțelor deosebite obținute de sportivii legitimați la structurile sportive din municipiul Alba Iulia și a antrenorilor acestora, care să fie folosit de Municipiul Alba Iulia pentru organizarea Galelor Sportului Albaiulian începând cu ediția din acest an, precum și organizarea în anul 2025 a Galei Sportului Albaiulian prin Clubul Sportiv Municipal ”Unirea”, unde să fie premiați sportivii și antrenorii din municipiul Alba Iulia care au obținut în anul 2024 rezultate deosebite la acțiuni sportive naționale și internaționale oficiale.

Prin premierea sportivilor și antrenorilor se răsplătește efortul acestora în realizarea de performanțe deosebite la nivel național și internațional, oferindu-se, totodată, și o motivație pentru noi performanțe dar și inspirarea în practicarea sportului a altor locuitori ai municipiului și în special a tinerei generații”, se arată în raportul de specialitate aferent proiectului de hotărâre privind organizarea anuală a Galei Sportului AlbaIulian.

Prin performanță deosebită, în sensul regulamentului care urmează să fie adoptat, se înțelege:

*locurile I – VI obținute la competiții internaționale oficiale, inclusiv la cele organizate pentru persoane cu nevoi speciale (Jocurile Olimpice și Paralimpice, Campionate mondiale, Campionate europene, Festivalul Olimpic al Tineretului, Jocuri mondiale sau europene, Jocurile Francofoniei, Jocurile INVICTUS, Campionate balcanice);

*locurile I – III obținute la competiții naționale oficiale, inclusiv la cele organizate pentru persoane cu nevoi speciale (Campionate naționale).

Premierea sportivilor și antrenorilor de către Municipiul Alba Iulia se realizează prin intermediul Clubului Sportiv Municipal „Unirea” Alba Iulia și constă în acordarea de sume de bani, care se vor aloca din bugetul propriu al Municipiului Alba Iulia în bugetul ordonatorului terțiar de credite Clubul Sportiv Municipal „Unirea” Alba Iulia.

Premiile individuale, în valoare netă, se vor acorda sportivilor și antrenorilor în funcție de nivelul performanței, după cum urmează:

*se acordă un premiu în sumă de 600 lei în oricare din următoarele situații:
– obținerea locului I la competiție internațională;
– obținerea unuia din locurile II – III la competiție internațională și a locului I la
competiție națională.

*se acordă un premiu în sumă de 550 lei în oricare din următoarele situații:
– obținerea unuia din locurile II – III la competiție internațională;
– obținerea unuia din locurile IV – VI la competiție internațională și a locului I la
competiție națională.

*se acordă un premiu în sumă de 500 lei în oricare din următoarele situații:
– obținerea unuia din locurile IV – VI la competiție internațională și a locului II la
competiție națională;
– obținerea locului I la competiție națională.

*se acordă un premiu în sumă de 450 lei în oricare din următoarele situații:
– obținerea unuia din locurile IV – VI la competiție internațională și a locului III la
competiție națională;
– obținerea locului II la competiție națională.

*se acordă un premiu în sumă de 400 lei în oricare din următoarele situații:
– obținerea unuia din locurile IV – VI la competiție internațională;
– obținerea locului III la competiție națională.

Sportivilor care au obținut performanțe deosebite la sporturi în echipă, precum și antrenorilor acestora, li se vor acorda premii la valoarea celor care se acordă la nivel individual.

Unui sportiv i se poate acorda un singur premiu, pentru performanța obținută individual sau în echipă.

Unui antrenor i se poate acorda un singur premiu, egal cu premiul obținut de sportivul său sau cu cea mai mare valoare dintre premiile obținute de sportivii săi.

Premiile sportivilor și antrenorilor vor fi acordate în baza rezultatelor comunicate de structurile sportive de care aparțin prin adresă oficială semnată/ștampilată de reprezentantul legal, la care se anexează diplomele care atestă performanța (în copie sau scanate).


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | O tânără moață, Maria Purda, elevă a liceului din Baia de Arieș, calificată la etapa națională a Olimpiadei de Limba Franceză 2026: Concurează la o categorie de vârstă superioară

Ioana Oprean

Publicat

în

O tânără moață, Maria Purda, elevă a liceului din Baia de Arieș, calificată la etapa națională a Olimpiadei de Limba Franceză 2026: Concurează la o categorie de vârstă superioară Rezultat deosebit obținut de o elevă a Liceului „Dr.Lazăr Chirilă” Baia de Arieș, calificată la etapa națională a Olimpiadei de Limba Franceză 2026 la o categorie […]

Citește mai mult

Curier Județean

VIDEO | Percheziții în comuna Horea: Bărbat, suspectat de braconaj cinegetic în Apuseni. Ce au descoperit oamenii legii

Bogdan Ilea

Publicat

în

Percheziții în comuna Horea: Bărbat, suspectat de braconaj cinegetic în Apuseni Polițiștii din Alba au făcut o percheziție în comuna Horea, la locuința unui bărbat de 54 de ani, bănuit de braconaj cinegetic în Parcul Natural Apuseni și în zonele din apropiere.  Oamenii legii au ridicat mai multe bunuri de interes în anchetă, iar valoarea […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | „Micii Ecologiști ai Cetății” din nou în acțiune la Alba Iulia: Au participat și echipaje de preșcolari din Sebeș și Aiud

Ioana Oprean

Publicat

în

„Micii Ecologiști ai Cetății” din nou în acțiune la Alba Iulia: Au participat și echipaje de preșcolari din Sebeș și Aiud Concursul „Micii Ecologiști ai Cetății” a devenit deja o tradiție pentru comunitatea educațională locală, ajungând în acest an la cea de-a XII-a ediție. Evenimentul este organizat de Grădinițele cu Program Prelungit Nr. 8 și […]

Citește mai mult