Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Opinii - Comentarii

12 august: Ziua Internațională a Tineretului. Ce semnificație are această zi și cum a ajuns să fie celebrată

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024
12 august: Ziua Internațională a Tineretului. Ce semnificație are această zi și cum a ajuns să fie celebrată

Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) a aprobat în 1999 recomandarea făcută de Conferinţa mondială a miniştrilor responsabili pentru Tineret ca 12 august să fie declarată Ziua internaţională a tineretului.

La împlinirea a 75 de ani de la semnarea Cartei Organizaţiei Naţiunilor Unite, la 26 iunie 1945, şi cu doar 10 ani înainte ca Agenda 2030 să devină o realitate pentru toţi, încrederea în instituţiile publice este erodată. La nivel internaţional, pe fundalul unei lumi din ce în ce mai polarizate, sistemul internaţional de guvernare suferă în prezent o criză de legitimitate şi relevanţă. În special, această criză este înrădăcinată în necesitatea de a consolida capacitatea sistemului internaţional de a acţiona în concert şi de a implementa soluţii la provocări şi ameninţări presante (exemplele includ unele dintre cele mai grave conflicte contemporane şi situaţii de urgenţă umanitară, precum Siria şi Myanmar, sau provocări globale, cum ar fi focarul COVID-19 şi schimbările climatice).

Permiterea implicării tinerilor în mecanisme politice formale creşte corectitudinea proceselor politice prin reducerea deficitelor democratice, contribuie la politici mai bune şi mai durabile şi are, de asemenea, o importanţă simbolică care poate contribui în continuare la restabilirea încrederii în instituţiile publice, în special în rândul tinerilor.

Mai mult, majoritatea provocărilor cu care se confruntă în prezent umanitatea, cum ar fi focarul COVID-19 şi schimbările climatice necesită o acţiune globală concertată, iar implicarea şi participarea semnificativă a tinerilor trebuie abordate în mod eficient.

În 1998, o rezoluţie care proclama 12 august drept Ziua internaţională a tineretului a fost adoptată de prima sesiune a Conferinţei mondiale a miniştrilor responsabili pentru Tineret, găzduită de Guvernul Portugaliei în cooperare cu Naţiunile Unite (Lisabona, 8 – 12 august 1998). Respectiva recomandare a fost aprobată ulterior de cea de-a 54-a sesiune a Adunării Generale a ONU, în Rezoluţia 54/120, intitulată „Politici şi programe care implică tineretul” („Policies and programmes involving youth” – 17 decembrie 1999).

Adunarea Generală a ONU a recomandat organizarea de activităţi de informare publică pentru a sprijini Ziua internaţională a tineretului ca o modalitate de a promova o mai bună conştientizare a Programului mondial de acţiune pentru tineret.

Programul mondial de acţiune pentru tineret, adoptat de Adunarea Generală a ONU în 1996, stabileşte un cadru de politici şi orientări pentru acţiunile naţionale şi de sprijin internaţional în vederea îmbunătăţirii situaţiei tinerilor. Acesta joacă un rol important în dezvoltarea tinerilor. Programul se concentrează pe măsurile de consolidare a capacităţilor naţionale în domeniul tineretului şi pentru a creşte calitatea şi numărul de oportunităţi disponibile tinerilor pentru participarea deplină, eficientă şi constructivă în societate.

Sursa: agerpres.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

26 aprilie: Ziua Mondială a Proprietăţii Intelectuale

Bogdan Ilea

Publicat

în

26 aprilie: Ziua Mondială a Proprietăţii Intelectuale În fiecare an, la 26 aprilie este marcată Ziua Mondială a Proprietăţii Intelectuale. În 2000, statele membre ale Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale (WIPO) au desemnat ziua de 26 aprilie, dată la care, în 1970, a intrat în vigoare convenţia de înfiinţare a WIPO, ca zi dedicată recunoaşterii […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea