11 horeni salvatori ai victimelor ACCIDENTULUI AVIATIC vor primi crucea arhiepiscopală, cea mai înaltă distincţie acordată mirenilor de către Arhiepiscopia de Alba Iulia
Unsprezece localnici din comuna Horea, care s-au implicat în găsirea şi salvarea victimelor accidentului aviatic produs luni în Munţii Apuseni, vor primi Crucea Arhiepiscopală, cea mai înaltă distincţie acordată mirenilor de către Arhiepiscopia de Alba Iulia. Între cei care vor primi distincţia se află şi Argentin Todea, Gheorghe Trif şi Gheorghe Giurgiu, cei care au ajuns primii la epava avionului.
Potrivit reprezentanţilor Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia, ÎPS Irineu, arhiepiscopul Alba Iuliei, a decis să acorde localnicilor care au căutat şi au găsit victimele avionului prăbuşit în Apuseni crucea arhiepiscopală pentru mireni, cea mai înaltă distincţie pe care arhiepiscopia o poate acorda persoanelor din afara clerului, scrie Mediafax.
În total vor primi distincţia 11 persoane, localnici simpli din Horea, Petreasa, Dârleşti şi Zânzeşti, care au participat la căutarea şi găsirea victimelor avionului prăbuşit în zonă.
Între alţii, pe lângă cei trei amintiţi, vor mai primi crucea, secretarul comunei Horea, Corneliu Olar, şi pădurarul Nicolae Oneţiu.
Distincţiile le vor fi acordate salvatorilor în Catedrala Reîntregirii, la finalul liturghiei de duminică, 26 ianuarie 2014. De asemenea, în cadrul slujbei se va rosti o rugăciune de pomenire pentru pilotul Adrian Iovan şi studenta Aurelia Ion care şi-au pierdut viaţa în accidentul aviatic.
IPS Irineu a transmis şi un mesaj de condoleanţe familiilor celor morţi în accident şi de „iubire frăţească şi întărire” pentru supravieţuitori.
CITIŢI şi MĂRTURIILE CUTREMURĂTOARE ale primilor trei salvatori despre accidentul aviatic din Apuseni: „studenta avea lacrimile îngheţate, pilotul era mort, ceilalţi se văietau”
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Curier Județean
5 iulie 2025 | Descoperă Rowmania, în căutare de noi campioni la vâslit la Alba Iulia: Calificări pentru finala națională de la Tulcea. PROGRAMUL
5 iulie 2025 | Descoperă Rowmania, în căutare de noi campioni la vâslit la Alba Iulia: Calificări pentru finala națională de la Tulcea. Programul Sâmbătă, 5 iulie 2025, începând cu ora 09.30, în zona podului peste Mureș din cartierul albaiulian Partoș, la ieșirea spre Sebeș, va avea loc o nouă ediție a competiției „Descoperă Rowmania”. […]
Centru comunitar integrat la Teiuș: A fost semnat contractul de execuție din cadrul proiectului în valoare de peste 1,7 milioane de lei
Centru comunitar integrat la Teiuș: A fost semnat contractul de execuție din cadrul proiectului în valoare de peste 1,7 milioane de lei Luni, 30 iunie 2025, la sediul Primăriei Teiuș, s-a semnat contractul de execuție a noului „Centru comunitar integrat”, care va oferi locuitorilor orașului Teiuș accesul la noi servicii medicale și sociale. Citește și: […]
Bacalaureat 2025: Rată de promovare de 100% și 75 de medii peste 9 la Colegiul Militar din Alba Iulia
Bacalaureat 2025: Rată de promovare de 100% și 75 de medii peste 9 la Colegiul Militar din Alba Iulia Toți cei 106 absolvenți ai Promoției 2025 – „Regina Maria – 150” de la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia au promovat examenul național de Bacalaureat 2025, 75 dintre aceștia obținând medii cuprinse între 9,85 […]