Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Actualitate

104 ani de la nașterea „Indestructibilului” Alexander Vraciu, eroul american cu origine în județul Alba. Mesajul Ambasadei SUA

BONTEA Alexandru

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024
104 ani de la nașterea „Indestructibilului” Alexander Vraciu, eroul american cu origine în județul Alba. Mesajul Ambasadei SUA

Astăzi, 2 noiembrie, reprezentanții Ambasadei Statelor Unite ale Americii au postat pe pagina de socializare povestea lui Alexander Vraciu, un erou american cu origine în județul Alba, la 104 ani de la nașterea acestuia.

„Pe 2 noiembrie 1918 se năștea Alexander Vraciu, un erou american de origine română, unul dintre așii aviatori ai U.S. Navy pe durata celui de-al Doilea Război Mondial, cu un palmares de 19 victorii aeriene și 21 de avioane distruse la sol.

La 25 de ani, în timpul primei bătălii din Marea Filipinelor, cunoscută și ca „Marea vânătoare de curcani din insulele Mariane“, deși avea avionul avariat, eroul nostru a interceptat o formațiune de bombardiere japoneze și a distrus șase dintre ele în numai opt minute.

De două ori doborât de japonezi, de alte două ori nevoit să se parașuteze, Alex a fost poreclit de ceilalți piloți „Indestructibilul” și „Cel mai bun client al lui Grumman” (aluzie la avionul operat de Alex, un Grumman F6F Hellcat). A fost decorat cu Crucea Marinei și nominalizat pentru Medalia de Onoare. Alexander Vraciu s-a stins din viață la 96 de ani, pe data de 29 ianuarie 2015″, au transmis reprezentanții Ambasadei Statelor Unite ale Americii în România.

Alexander Vraciu, fiul unor imigranți români în SUA, cu origini în județul Alba, a devenit unul dintre cei mai celebri aviatori amerciani în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial. Aviatorul a distrus în total 19 avioane japoneze, dintre care şase au fost doborâte în timpul unei acţiuni care a durat opt minute.

Alexander Vraciu s-a născut în partea estică a oraşului Chicago, unde a existat o comunitatea mare de români între anii 1900 si 1950. Vraciu a copilărit și în România, tatăl său fiind din Poiana Sibiului, iar mama din Sebeş, judeţul Alba. La începutul anilor 1941 a absolvit Universitatea DePauw iar în acelaşi an s-a înrolat ca aviator în Marina Militară a Statelor Unite ale Americii.

În 1942, Vraciu a fost mobilizat ca sublocotenent al Marinei Statelor Unite ale Americii. La sfârşitul lunii martie 1943 a fost mutat la Escadrila de avioane de vânătoare (VF-6), sub comanda lt. comandor Edward ”Butch” O’Hare, primul ”as” al Marinei SUA. O’Hare l-a făcut pe Vraciu coechipierul său, dându-i sfaturi valoroase privind luptele aeriene. Escadrila a intrat în luptă în octombrie 1943, pe portavionul USS Independence.

”Lucruri mărunte” care salvau vieți

Alexander Vraciu a obţinut prima sa victorie aeriană la 10 octombrie 1943 într-o acţiune din zona insulelor Wake. El şi O’Hare au dat peste o formaţiune inamică. O’Hare a coborât sub nori pentru a ataca un Mitsubishi Zero japonez, Vraciu pierzându-l, dar s-a angajat în urmărirea unui al doilea avion de vânătoare Zero spre Wake Island, unde avionul japonez a aterizat. Vraciu a distrus avionul japonez la sol. Apoi a observat un bombardier japonez a Mitsubishi G4M („Betty”) pe care l-a doborât.

În legătură cu acest moment, Vraciu a comentat mai târziu următoarele: ”O’Hare îi învăţa pe piloţii escadrilei lucruri mărunte, care mai târziu le salvau vieţile. Un exemplu era ca înainte de a te angaja într-un atac cu foc de mitralieră să-ţi răsuceşti bine capul jur-împrejur pentru a te asigura că nu eşti urmărit de vreun avion de vânătoare inamic”.

Ulterior, escadronul de avioane de vânătoare din care făcea parte şi pilotul de origine română s-a transferat la bordul portavionului USS Intrepid, poreclit „Cel rău” datorită reputaţiei sale de a aduce ghinion. De aici, Vraciu a început să doboare mai multe avioane inamice într-o singură zi: trei avioane de bombardament „Betty” la 29 ianuarie 1944 şi patru avioane de vânătoare deasupra atolului Truk în 17 februarie 1944. În pofida faptului că avea oportunitatea de a fi retras temporar din activitate în SUA, Vraciu a cerut să fie trimis în luptă şi astfel a fost mutat împreună cu escadrila VF-16 pe on USS Lexington. Până la mijlocul lunii iunie avea la activ 12 avioane inamice doborâte, la timpul respectiv acesta fiind un record al aviatorilor aflaţi pe navele de luptă ale SUA

Ziua în care Vraciu a repurtat cel mai mare succes ca pilot a fost în timpul primei Bătălii din Marea Filipinelor, zi cunoscută de asemenea şi ca „Marea vânătoare de curcani din insulele Mariane” din data de 19 iunie. În ciuda faptului că avea o defecțiune la avion, Vraciu a interceptat o formaţiune de bombardiere în picaj japoneze, distrugând şase dintre ele doar în opt minute.

În ziua următoare, escortând avioane de bombardament americane într-un raid asupra Primei Flote Aeriene Japoneze de pe Kido Butai/Flota Mobilă, Vraciu a doborât cel de-al 19-lea avion, ajungând astfel cu o distanţă considerabilă primul dintre aşii Marinei SUA, titlu pe care l-a avut pentru o perioadă de patru luni.

Al patrulea ”as” al Marinei Militare

Pentru succesul său din Prima Bătălie din Marea Filipinelor, Vraciu a fost propus pentru a fi decorat cu Medalia de Onoare. Când a ajuns pentru aprobare la amiralul George Dominic Murray, acesta a acordat doar decoraţia Crucea Marinei Militare. Imediat după aceasta Vraciu a primit sarcina să promoveze vânzarea acţiunilor de război în SUA pentru a sprijini efortul de război. În cursul acestei campanii s-a căsătorit cu Kathryn Horn cu care va avea trei fete şi doi băieţi.

Mai târziu în anul 1944, Vraciu a reuşit să se întoarcă în lupte zburând pe avionul de vânătoare F6F Hellcat în escadrila VF-20. După două misiuni cu escadrila VF-20, a fost doborât de antiaeriană deasupra insulelor Filipine. Vraciu a fost salvat de luptătorii din rezistenţa filipineză care l-au numit comandantul unităţii de gherilă care număra 180 de luptători. După şase săptămâni a reuşit să contacteze armata americană, întorcându-se, astfel, la Marina militară.

Alexander Vraciu a încheiat războiul ca al patrulea ”as” al Marinei Militare SUA. După război a devenit pilot de încercare. S-a retras din armată în anul 1964 şi a lucrat în domeniul bancar. În anul 2007 a apărut în „Ucigaşul de Zero-uri”, pe History Channel. Eroul de origine română a refuzat să-şi scrie autobiografia. Cu toate acestea, Vraciu a cooperat cu Indiana Historical Society Press, care în luna mai 2010 a publicat un articol despre viaţa sa cu titlul „Pilot de avion de vânătoare: Cariera lui Alex Vraciu în al Doilea Război Mondial”.

Vraciu a murit în 2015. Ziarul New York Times scria că Vraciu a rămas, până în ultimele clipe un om modest şi că, atunci când îşi amintea de război, spunea că principalele motivaţii care l-au mânat în luptă au fost dorinţa de răzbunare faţă de atacul japonezilor de la Pearl Harbor şi faţă de moartea comandorului O’Hare, cel care îi fusese mentor. Vraciu a mai povestit că, înainte de a intra în luptă, făcuse o înţelegere cu unchiul său, care îi promisese câte 100 de dolari pentru fiecare avion doborât.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

E oficial! Au fost devansate alegerile prezidențiale

Ziarul Unirea

Publicat

în

E oficial! Au fost devansate alegerile prezidențiale Legea care prevede vă alegerile pentru Preşedintele României să fie organizate cu cel mult trei luni anterioare lunii în care ajunge la termen mandatul de Preşedinte al României a fost promulgată, marți de Klaus Iohannis. Klaus Iohannis a semnat, marți, decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea art. 5 […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea