”100 TransilvanIA” – sărbătoare dedicată iei românești, la Centrul de Resurse ”Academia Doamnelor”, Alba Iulia
Echipa Centrului de Resurse ”Academia Doamnelor” al Primăriei Alba Iulia vă invită să participați, vineri, 22 iunie 2018, de la ora 17, la sediul din strada Gladiolelor 3A, la evenimentul ”100 TransilvanIA”, dedicat Zilei universale a iei, pe care dorim să o întâmpinăm cu bucuria reînvierii tradițiilor autentice.
În acest an, vă invităm să luați parte la reconstituirea unei șezători tradiționale, realizată de elevii Școlii Gimnaziale din Daia Română, sub coordonarea doamnelor Elena Schiau și Sinefta Cibu. Va fi un moment vesel, din care nu vor lipsi muzica și dansurile populare. Echipa centrului și-a dorit să aducă această șezătoare la Alba Iulia, pentru a împărtăși bucuria cu care tradițiile sunt duse mai departe de tânăra generație. De altfel, și prezentarea va fi asigurată de tânăra domnișoară Alina Hileagă, elevă la Liceul de Arte ”Regina Maria” din Alba Iulia.
La întregirea atmosferei de sărbătoare vor contribui membrii Grupului folcloric ”Codrișorul” al Școlii de muzică și dans ”Maria Brudan” din Alba Iulia, care ne vor încânta cu minunatele lor dansuri populare.
Doamna Mariana Mereu, membru fondator al Asociației Vatra din Geoagiu de Sus, ne va vorbi despre povestea cămășii de cânepă și despre eforturile de reînviere a tradiției coaserii acestei cămăși, de la cultivarea cânepii până la decorarea iei cu motive tradiționale.
Un moment special va fi vernisarea expoziției personale de cusături tradiționale ”100 izvoade românești” a doamnei Maria Berdea. Este un proiect personal dedicat Centenarului Marii Uniri al doamnei Maria Berdea, care își propune ca, până la 1 Decembrie 2018, să realizeze o sută de modele de cusături tradiționale românești diferite. Primele 50 de exponate cuprind modele preluate de pe ii vechi și sunt prezentate public pentru prima dată acum, în ajunul Zilei universale a iei.
Iubitorii de frumos sunt așteptați să admire și tablourile inspirate din ”Viața la țară”, realizate de pictorul Dori Susan, care cuprinde o remarcabilă colecție de portrete de ale unor româncuțe frumoase, precum și alte crâmpeie din viața rurală, imortalizate pe pânză.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Curier Județean
Accident rutier la Drâmbar: Mașină ieșită în afara părții carosabile Un accident rutier s-a produs, luni, 7 iulie 2025, în jurul orei 4.00, la Drâmbar. Citește și: Accident GRAV pe DJ 107 I, Transapuseana: O persoană inconștientă după coliziunea dintre două motociclete. Trafic BLOCAT „Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru asigurarea măsurilor specifice și […]
Noua secţie de Psihiatrie a spitalului din Alba Iulia, aproape finalizată. În septembrie ar trebui să fie gata şi renovarea secţiei de Neonatologie
Noua secţie de Psihiatrie a spitalului din Alba Iulia, aproape finalizată. În septembrie ar trebui să fie gata şi renovarea secţiei de Neonatologie Lucrările la noua secţie de Psihiatrie acuţi a Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba Iulia se apropie de final, urmând ca recepţia să fie făcută, cel mai probabil, în luna septembrie, a anunţat […]
UPDATE | ACCIDENT rutier pe DJ 107, provocat de un tânăr din Alba, care a intrat pe contrasens: Un motociclist a ajuns la spital
ACCIDENT rutier pe DJ 107, provocat de un tânăr din Alba, care a intrat pe contrasens: Un motociclist a ajuns la spital Un accident rutier a avut loc duminică după-masa, în jurul orei 17.00, pe DJ 107. O persoană a fost rănită după impactul dintre o motocicletă și o mașină. Citește și: ACCIDENT rutier pe […]