Pe data de 24 octombrie, este sărbătorită în fiecare an Ziua Naţiunilor Unite. Data marchează intrarea în vigoare, în 1945, a Cartei Organizaţiei Naţiunilor Unite. Prin ratificarea acestui document fondator de către majoritatea semnatarilor săi, inclusiv a celor cinci membri permanenţi ai Consiliului de Securitate, Organizaţia Naţiunilor Unite şi-a început oficial activitatea.

Celebrată din 1948, Adunarea Generală a ONU a recomandat ca statele membre să facă din această zi o sărbătoare publică, dedicată informării ţărilor din întreaga lume cu privire la obiectivele şi realizările Organizaţiei Naţiunilor Unite. A devenit o zi marcată la nivel mondial prin întâlniri, discuţii, expoziţii, precum şi alte evenimente culturale, potrivit www.un.org.

Numele de ”Naţiunile Unite”, propus de preşedintele Statelor Unite ale Americii, Franklin D. Roosevelt, a fost menţionat pentru prima dată în Declaraţia Naţiunilor Unite, la 1 ianuarie 1942, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când reprezentanţi din 26 de state au promis că guvernele lor vor continua să lupte împreună împotriva Puterilor Axei. La 25 aprilie 1945, reprezentanţi din 50 de ţări s-au întâlnit la San Francisco, la lucrările Conferinţei Naţiunilor Unite, pentru a elabora Carta ONU şi, respectiv, constituirea organizaţiei mondiale. Delegaţii au deliberat pe baza propunerilor la care lucraseră reprezentanţii Chinei, Uniunii Sovietice, Regatului Unit şi ai SUA, la Dumbarton Oaks, în august – octombrie 1944.

Carta ONU a fost semnată la 26 iunie 1945 de reprezentanţii celor 50 de state participante la conferinţă. Polonia, care a nu a fost reprezentată la conferinţă, a semnat mai târziu documentul şi a devenit unul dintre statele membre fondatoare. Organizaţia Naţiunilor Unite s-a constituit oficial în cursul aceluiaşi an, la 24 octombrie, prin ratificarea Cartei ONU de către China, Franţa, Marea Britanie, SUA, URSS şi de către majoritatea semnatarilor.

Organizaţia Naţiunilor Unite a reprezentat expresia hotărârii ţărilor de a preveni o nouă conflagraţie mondială, de a menţine pacea şi securitatea internaţionale, de a dezvolta relaţii prieteneşti între state, de a realiza cooperarea pentru soluţionarea problemelor economice, sociale, culturale şi umanitare cu care se confruntă omenirea şi de a promova şi încuraja respectarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale pentru toţi, fără deosebire de rasă, sex, limbă sau religie.

România a demarat procedurile de aderare la Organizaţia Naţiunilor Unite imediat după sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, în 1946, dar a fost admisă la 14 decembrie 1955, împreună cu alte 15 state. România a fost membru nepermanent al Consiliului de Securitate în anii 1962, 1976-1977, 1990-1991 şi 2004-2005, precum şi în Consiliul Economic şi Social (ECOSOC) în perioadele 1965-1967, 1974-1976, 1978-1980, 1982-1987, 1990-1998, 2001-2003 şi 2007-2009. România exercită în perioada 2018-2019 un nou mandat de membru al ECOSOC, ca reprezentant al Grupului est-european (ales la 15 iunie 2017). Începând din 2015, Reprezentantul Permanent al României la ONU este ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar Ion Jinga, potrivit www.mae.ro.

Astăzi, Organizaţia Naţiunilor Unite numără 193 de state membre. Începând din 1 ianuarie 2017, secretarul general al ONU este portughezul António Guterres.

Sistemul ONU este format din şase organe principale: Adunarea Generală, Consiliul de Securitate, Consiliul Economic şi Social, Consiliul de Tutelă, Curtea Internaţională de Justiţie, Secretariatul, precum şi agenţii specializate, programe şi fonduri de dezvoltare. Limbile oficiale ale ONU sunt: arabă, chineză, engleză, franceză, rusă şi spaniolă.

Cele 15 agenţii specializate ale ONU sunt: Organizaţia Internaţională a Muncii, Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agricultură, Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură, Organizaţia Mondială a Sănătăţii, Grupul Băncii Mondiale (alcătuit din Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, Societatea Financiară Internaţională, Asociaţia Internaţională pentru Dezvoltare, Agenţia Multilaterală de Garantare a Investiţiilor şi Centrul Internaţional pentru Reglementarea Diferendelor relative la Investiţii), Fondul Monetar Internaţional, Organizaţia Aviaţiei Civile Internaţionale, Organizaţia Maritimă Internaţională, Organizaţia Internaţională a Telecomunicaţiilor, Uniunea Poştală Universală, Organizaţia Meteorologică Mondială, Organizaţia Internaţională a Proprietăţii Intelectuale, Fondul Internaţional pentru Dezvoltare Agricolă, Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială, Agenţia Internaţională a Energiei Atomice.

Sursa: agerpres.ro

23 octombrie: 15 ani de la desființarea serviciului militar OBLIGATORIU, în România

În data de 23 octombrie 2021 se împlinesc 15 ani de la desființarea serviciului militar OBLIGATORIU, în România.

Într-o zi de 23 octombrie, în 2006, România desființa serviciul militar obligatoriu, după 138 de ani de obligativitate.

Această schimbare a fost posibila datorită unui amendament constituțional din 2003 care a permis Parlamentului să facă serviciul militar opțional. Parlamentul român a votat pentru eliminarea serviciului obligatoriu, în octombrie 2005. Armata română a luat ființă după Unirea Principatelor. La 12/24 noiembrie 1859, Prin Înaltul Ordin de Zi nr. 83 al domnitorului Alexandru Ioan Cuza, era înființat Statul Major General.

 

Amplele măsuri întreprinse de “domnul unirii”, Al.I. Cuza, pentru unificarea și întărirea armatei au fost continuate și după 1866, odată cu proclamarea ca domnitor a lui Carol de Hohenzolern. Prima Lege pentru organizarea puterii armate a venit, însă, mai târziu, la 23 iunie 1868, când serviciul militar devenea obligatoriu în România, excepție făcând doar străinii.

Potrivit legii din 11/23 iunie 1868, structura militară a țării cuprindea 5 elemente: armata permanentă cu rezerva ei, corpurile dorobanților și grănicerilor, milițiile, garda orășenească și gloatele.

O altă lege referitoare la recrutările pentru armată, adoptată la 5 martie 1876, va stabili că toți locuitorii țării trebuie să efectueze serviciul militar, cu excepția celor care sunt cetățeni ai altui stat.

În prezent, potrivit legii care prevede suspendarea pe timp de pace a serviciului militar obligatoriu, după 1 ianuarie 2007 tinerii care au împlinit 18 ani au obligația de a se prezenta la centrele militare numai pentru luarea în evidența militară.

Totuşi, executarea serviciului militar devine obligatorie:

– pe durata stării de război;
– pe durata stării de mobilizare;
– pe timpul stării de asediu.

Îndeplinirea serviciului militar, în calitate de militar în termen, este obligatorie pentru bărbaţii care au între 20 şi 35 de ani atunci când se declară mobilizarea şi starea de război sau când se instituie starea de asediu. Tot în aceste situaţii, rezerviştii sunt mobilizaţi/concentraţi potrivit nevoilor instituţiilor cu atribuţii în domeniul apărării şi securităţii naţionale.

21 octombrie – Sfinţii Mărturisitori Ardeleni, care au luptat împotriva impunerii confesiunii greco-catolice

Sfinţii Mărturisitori Ardeleni sunt prăznuiţi pe 21 octombrie. Aceştia sunt: Visarion Sarai, Sofronie şi Oprea Miclăuş, canonizaţi în 1955 şi preoţii Ioan din Galeş şi Moise Măcinic din Sibiel, canonizaţi în 1992. Au luptat împotriva impunerii confesiunii Greco-catolice.

Visarion Sarai s-a născut în anul 1714 şi a primit la botez numele Nicolae. S-a călugarit în 1738 la Mănăstirea Sfântul Sava. În 1742 ajunge la Mănăstirea Pakra din Slovenia, iar în ianuarie 1744 vine în Transilvania şi începe lupta pentru apărarea Ortodoxiei.

Este arestat pe 26 aprile 1744 de autorităţile imperiale şi supus unui interogatoriu cu 44 de întrebări. A fost trimis la închisoarea din Deva, apoi la cele din Timişoara, Osieck şi Raab, iar în cele din urmă la celebra închisoare Kufstein din Munţii Tirolului (Austria), unde a murit ca martir.

Sofronie de la Cioara – a fost preot de mir, iar după ce a rămas văduv, s-a călugărit la Mănăstirea Cozia. A condus răscoala populară împotriva autorităţilor habsburgice şi a Episcopiei Unite de la Blaj care patrona acţiunea de dezbinare a Bisericii Ortodoxe Româneşti. În august 1760, Sofronie a convocat un Sinod, în care cerea episcop ortodox, restituirea bisericilor, eliberarea celor închişi şi respectarea libertăţii religioase. A murit la o dată pe care nu o cunoaştem, fie la Mănăstirea Vieroşi, fie la Mănăstirea Robaia.

Nicolae Oprea Miclăuş – originar din Săliştea Sibiului, satul Tilişca, a mers de trei ori la Viena pentru a prezenta plângerile românilor, în 1748, 1749 şi 1752. În memoriile prezentate, aceştia cereau libertatea credinţei ortodoxe şi episcop ortodox. A fost arestat în anul 1752 la Viena şi dus în închisoarea de la Custeni, unde a şi murit ca mărturisitor pentru Ortodoxie.

Ioan din Galeş – a înmânat lui Oprea Miclăuş un memoriu pe care să-l adreseze Curţii din Viena şi s-a aflat în fruntea mişcării de apărare a Ortodoxiei la Sibiu. A cutreierat mai multe sate şi a strâns semnături prin care credincioşii ardeleni cereau să li se acorde libertate pentru credinţa ortodoxă. Din ordinul Mariei Tereza, ajunge în închisoarea de la Deva, apoi la Graz şi în final la Kufstein. Preotul Ioan a murit după anul 1780, de când datează ultima ştire despre el.

Moise Măcinic – pentru că a luptat împotriva uniaţiei, a fost închis la Sibiu, timp de 17 luni. La eliberare i s-a cerut să nu mai slujească, ci să se întreţină din munca braţelor. S-a refugiat în Banat, unde s-a întâlnit cu Oprea Miclăuş. L-a însoţit pe acesta în călătoriile sale la Viena şi a fost arestat împreună cu Miclăuş. A murit în închisoarea de la Kufstein.

Sursa: crestinortodox.ro