Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Monden-Clubbing

10 mai: Tenorii Alin Stoica, Vlad Miriță şi Ştefan von Korch concertează în premieră împreună la Alba Iulia, în turneul 3 VOCI MAGNIFICE

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

10 mai: Tenorii Alin Stoica, Vlad Miriță şi Ştefan von Korch concertează în premieră împreună la Alba Iulia, în turneul 3 VOCI MAGNIFICE

Tenorii ALIN STOICA, VLAD MIRIŢĂ şi ŞTEFAN von KORCH – nume marcante din universul artistic românesc, concertează împreună în această primăvară în turneul intitulat 3 VOCI MAGNIFICE!

Minunate secvenţe muzicale ce îşi au locul în inimile melomanilor din întreaga lume, celebrele canzonete “O Sole Mio”, “Granada” ori “Valencia”, dar şi ariile cele mai aplaudate din “Rigoletto”, “Traviata”, “Bărbierul din Sevilla” sau “Elixirul Dragostei” sunt câteva dintre nestematele muzicale cu care cele 3 VOCI MAGNIFICE vor încânta publicul în primul turneu ce îi reuneşte pe scenă! Concertul din Alba Iulia va avea loc pe 10 Mai la Casa de Cultura a Sindicatelor, de la ora 19.00, iar biletele se găsesc exclusiv pe More.com.

Alături de cei 3 solişti, se va afla Orchestra Simfonică Valahia, care îl va acompania pe Placido Domingo în concertele de la Bucureşti şi Cluj-Napoca din luna noiembrie.

Citește și: 22-24 martie 2024 | Târgul Grădinarului, ediția a XIV-a, la Alba Iulia

Tenorul Ştefan von Korch spune: «Vă invit la aceste concerte ce sunt ca o primăvară muzicală: dacă ”La Donna e Mobile”, ”Santa Lucia”, sau ”Nesun Dorma” vă trezesc emoţie, nostalgie ori bucurie, le veţi simţi pe toate, intensificate de savoarea inegalabilă a interpretării live.»

Datele deja confirmate pentru derularea turneului 3 VOCI MAGNIFICE sunt:

7 Mai CLUJ-NAPOCA – Casa de Cultură a Studenţilor
9 Mai SIBIU – Centrul Cultural Ion Besoiu
12 Mai ARAD – Filarmonica Arad
23 Mai – CONSTANŢA – Casa de Cultură a Sindicatelor

DESPRE SOLIŞTI

ALIN STOICA – Tenor

Alin Stoica este singurul tenor român care, la finalul anului trecut, a performat în cadrul concertului de Crăciun de la Vatican şi a fost invitatul Papei într-o întrevedere privată. Solistul este şi unicul deţinător din România al premiului Luciano Pavarotti. Pe scena Operei Naţionale din Bucureşti se remarcă în “La Traviata”, ”Carmen” sau ”La Boheme.”

Premiul “Luciano Pavarotti” dobândit în 2017 i-a fost înmânat de însăși soția celebrului tenor, Nicoletta Mantovani alături de premiul al II-lea și premiul publicului “ Vota la voce “ ambele obținute în cadrul festivalului de la Sarzana, Italia. Datorită acestei reușite, tenorul Alin Stoica a primit invitația de a cânta la Concertul omagial cu ocazia împlinirii a zece ani de la dispariţia lui Luciano Pavarotti la Arena di Verona alături de nume sonore din lumea muzicii cum ar fi: Placido Domingo, Jose Carreras, Andrea Bocelli, Il Volo, Eros Ramazzotti, soprana Angela Gheorghiu și alții.

În decursul timpului, artistul şi-a desăvârşit pregătirea vocală cu tenorul Ionel Voineag și cu tenorul Marius Budoiu, a participat la Masterclass-urile lui Rockwell Blake și Liora Maurer (Metropolitan Opera, New York), ale Marianei Nicolesco și altor specialişti.

Descris de către critici ca fiind “un tenor cu o voce colosală cum nu s-a mai auzit de ceva vreme pe scenele românești și nu doar,” Alin Stoica vine în turneul 3 VOCI MAGNIFICE cu câteva repere de mare forţă dramatică, ce vor încânta cu siguranţă publicul.

ŞTEFAN von KORCH – Tenor

Este singurul solist român ce a luat parte la turneul China 2023 Tour alături de Orchestra Reino de Aragón din Spania, sub bagheta dirijorului Ricardo Casero, turneu în cadrul căruia a concertat inclusiv pe scena prestigioasei Zhuhai Opera House. Ştefan von Korch este aclamat pentru acutele remarcabile, ce îi permit inclusiv abordarea celor mai înalte partituri scrise pentru vocea de tenor, ca rolul din opera “I Puritani.”

Are în palmares roluri în 3 premiere naţionale absolute: opera “I Puritani” la Opera Română din Cluj-Napoca (2016), opera “La Sonnambula,” de Vicenzo Bellini, ce a avut loc în cadrul Festivalului Virginia Zeani din Târgu-Mureş (2018) şi prezenţa pe scena Sălii Radio din Bucureşti în premiera natională absolută a lucrării vocal-simfonice “Messa di Gloria” de Rossini (2019). În anul 2022 şi-a completat repertoriul cu rolul titular din premiera europeană a spectacolului “Traiano in Dacia,” de Giuseppe Nicolini, pusă în scenă la Opera Română din Cluj-Napoca.

Alte repere din cariera sa includ roluri de marcă în opere şi operete prezentate pe cele mai mari scene din România: “Bărbierul din Sevilla”, “Elixirul dragostei” şi “Falstaff” (Opera Naţională Bucureşti), “Rigoletto,” “Văduva veselă” şi “Văduva veselă 2.0” – regia Andrei Şerban, (Opera Naţională din Iaşi), “Rigoletto” şi “Bărbierul din Sevilla” (Opera Română Cluj-Napoca), “Văduva veselă” regia Mario de Carlo – (Opera Română din Timişoara), dar şi pe scenele Filarmonicilor în lucrări vocal simfonice de referinţă precum “Carmina Burana” de Carl Orff, “Stabat Mater” de Rossini şi “Requiemul” de Mozart.

Pe plan internaţional a concertat la Metropolitan Concert Hall Tokyo, Zhuhai Opera House, Nanjing Poly Grand Theatre şi Chongqing Grand Theatre, Opera Kaiserslautern Germania, Teatro Verdi Padua Italia, Sala de concerte a Academiei de Muzica Zurich, Teatrul National Bratislava.

A participat la cursuri „master-class” sub atenta îndrumare a unor personalități marcante precum: Ion Buzea (tenor de talie mondială), Giuseppe Sabbatini tenor-dirijor de talie mondială, Vasile Moldoveanu (tenor de talie mondială), Horiana Brănişteanu (soprană şi profesor universitar în Salzburg), pianistul-coach internaţional Vlad Iftinca, Ionel Voineag (canto Academia de Muzică din Bucureşti) şi soprana Mariana Nicolesco. A dobândit Marele Premiu la Concursul naţional de Lieduri Ionel Perlea dar a fost premiat şi la nivel internal şi în concursul „Alfredo Giacomotti.”

Din acest an, tenorul Ştefan von Korch a devenit şi promotorul concertelor Musical Extravaganza, evenimente care apropie scena lirică de publicul de toate genurile, la Sala Dalles din capitală.

Aclamat pentru acutele remarcabile, tenorul Ştefan von Korch îmbogăţeşte repertoriul turneului 3 VOCI MAGNIFICE cu pasaje lirice prin excelență ce vor uimi ascultătorii prin spectaculozitate şi virtuozitate vocală.

VLAD MIRIŢĂ – Tenor

Vlad Miriţă este un maestru al crossover-ului şi reuşeşte să creeze punţi interesante între sfera pop şi cea a muzicii culte. Îşi leagă numele de participarea României la Eurovison în 2008, alături de Nico, dar şi de apariţii pe scena Operei Naţionale din Bucureşti şi pe alte scene de marcă, în roluri lirice. Dacă în zona lirică a făcut impresie în producţiile “Tosca”, “La Traviata,” “Aida,” “Lucia di Lammermoor,” “Văduva veselă,” şi a primit Premiul Teatrului de Operă din Viena şi a cântat de numeroase ori alături de reputata soprană Mariana Nicolesco, în universul Disney vocea sa este identitatea sonoră a foarte îndrăgitului Hugo din filmul de animaţie “Cocoşatul de la Notre-Dame” şi a altor personaje.

În turneul 3 VOCI MAGNIFICE aduce versatilitate şi inflexiuni calde, cu care încântă şi delectează spectatorii în egală măsură.

Biletele pentru concertele din cadrul turneului 3 VOCI MAGNIFICE se găsesc exclusiv pe More.com, la preţuri cuprinse între 140 şi 205 lei.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Monden-Clubbing

Monden-Clubbing

Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 26 aprilie – 2 mai 2024. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall

Ziarul Unirea

Publicat

în

Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 26 aprilie – 2 mai 2024. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall Punguta cu doi bani Regia: Gabriela Dumitru Cu: Ciprian Niculae, Voicu Hetel, Marius Nanau, Oana Banuta, Liliana Donici Gen Film: Teatru Durată: 39 min Rating: AG „Punguta cu doi bani” este […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea