Actualitate

10% dintre medici au suferit o agresiune fizică în legătură cu actul medical efectuat. Care sunt cei mai expuși riscurilor

Ioana Oprean

Publicat

în

10% dintre medici au suferit o agresiune fizică în legătură cu actul medical efectuat. Care sunt cei mai expuși riscurilor

Aproximativ 10% dintre medicii din România au suferit o agresiune fizică în legătură cu actul medical efectuat, au anunţat, marţi, reprezentanţii Colegiului Medicilor din România (CMR), relatează Agerpres.

Petrecerea Divorțaților

Potrivit acestora, CMR a realizat, recent, un studiu privind sindromul de burnout în rândul medicilor şi riscul de malpraxis, iar rezultatele „indică faptul că 10% dintre cei peste 8.000 de medici respondenţi au suferit o agresiune fizică în legătură cu actul medical efectuat”.

Oficialii CMR susţin că, potrivit studiului, cei mai expuşi riscului de agresiune sunt medicii sub 35 de ani (13%).

Totodată, specialităţile cu procente ridicate sunt psihiatrie (21%), anestezie şi terapie intensivă (20%), pediatrie – interne (12%) şi chirurgie generală, obstetrică-ginecologie şi reabilitare (11%).

Totodată, CMR şi-a manifestat, marţi, printr-un comunicat de presă, solidaritatea şi susţinerea faţă de cadrele medicale „care îşi exercită profesia în condiţii dificile şi care se confruntă cu ameninţări şi agresiuni din partea populaţiei”, referindu-se la cazurile de agresiune fizică şi verbală înregistrate, în ultima perioadă, în Secţia de Obstetrică şi Ginecologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă „Mavromati” Botoşani.

CMR, alături de Colegiul Medicilor din Botoşani, fac apel la responsabilitate din partea populaţiei, care a reacţionat după decesul în Maternitatea din Botoşani a Alexandrei Ivanov, o tânără de 25 de ani ignorată timp de mai multe ore de cadrele medicale responsabile de tratarea ei.

„Înţelegem îngrijorarea şi durerea provocate de un incident sau pierdere în rândul pacienţilor. Cu toate acestea, este esenţial să menţinem respectul şi înţelegerea pentru munca medicilor şi a personalului medical, care depun constant eforturi pentru a oferi îngrijire de calitate, deseori în condiţii de stres şi resurse limitate.

Pe lângă situaţiile extreme, care pun medicii în pericol de a fi agresaţi verbal şi fizic, medicina defensivă a devenit o realitate în sistemul medical din ţara noastră, ceea ce înseamnă că o parte dintre medici profesează mai degrabă cu intenţia de a se proteja de eventuale acuzaţii decât pentru nevoia reală a pacientului.

Aceasta nu numai că poate genera costuri suplimentare pentru sistemul de sănătate, dar poate şi să afecteze calitatea îngrijirii medicale oferite”, se arată în comunicatul semnat de preşedintele CMR, Daniel Coriu, şi de preşedintele Colegiului Medicilor din Botoşani, Constantin Didi Moşneguţu.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Când vor fi alimentate și activate cardurile pentru prima de carieră didactică: Cine beneficiază de cei 1.500 lei

Ioana Oprean

Publicat

în

Când vor fi alimentate și activate cardurile pentru prima de carieră didactică: Cine beneficiază de cei 1.500 lei Beneficiarii eligibili pentru prima didactică, care nu au primit încă cei 1.500 de lei net, pot activa măsura de sprijin până la 14 decembrie 2026, a anunțat marți, 3 noiembrie 2026, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. Cardurile […]

Citește mai mult

Actualitate

Sindicatele avertizează: România ar putea ajunge la proteste de stradă și chiar la grevă generală dacă salariul minim rămâne blocat

Ioana Oprean

Publicat

în

Sindicatele avertizează: România ar putea ajunge la proteste de stradă și chiar la grevă generală dacă salariul minim rămâne blocat Negocierile privind stabilirea salariului minim brut pentru anul 2027 riscă să se transforme într-un nou conflict între sindicate, Guvern și reprezentanții mediului de afaceri. Blocul Național Sindical (BNS) solicită majorarea salariului minim la 4.652 de […]

Citește mai mult

Actualitate

VIDEO | S-a deschis circulația rutieră pe loturile 3 și 4 ale autostrăzii A0 Nord: Șoferii au acum legătură directă între A3 și A2

Ioana Oprean

Publicat

în

S-a deschis circulația rutieră pe loturile 3 și 4 ale autostrăzii A0 Nord: Șoferii au acum legătură directă între A3 și A2 Circulaţia pe loturile 3 şi 4 ale A0 Nord a fost deschisă miercuri, 4 noiembrie 2026, șoferii având acum legătură directă între A3 și A2. Inaugurarea a fost iniţial anunţată pentru 26 octombrie […]

Citește mai mult