Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Oameni şi locuri

VIDEO: Transalpina – Pledoarie adusă Drumului Regelui în imagini din 1967

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

transalpina-zapadaDrumul şi-a luat numele de la latinescul „Transalpina” (ţara de dincolo de munţi), cum era numită în vechile texte şi hărţi latineşti Ţara Românească, şi e supranumit “Drumul Regelui”, pentru că Regele Carol al II-lea, după ce l-a reconstruit, în anul 1938, l-a inaugurat parcurgându-l el însuşi împreună cu familia regală.

Cu toate că este catalogat  drum naţional, DN 67c (parţial), nu a fost până în 2009 niciodată asfaltata. Transalpina a fost construită de armatele romane în drumul lor spre Sarmisegetusa, pavată cu piatră de Regele Carol al II-lea dupa 1930 şi reablitată de nemţi în al II-lea Război Mondial după care a fost dată uitării de autorităţile române.

Faptul că a fost uitată şi a devenit un drum greu de parcurs cu maşini normale a ajutat Transalpina să-şi păstreze  neatinsă sălbăticia şi farmecul aparte pe care puţine locuri din ţară îl mai au. Este printre puţinele drumuri din ţară pe care se poate ajunge cu maşina până la nori şi chiar deasupra lor.

Vă prezentăm în continuare câteva imagini cu Drumul Regelui, surprinse de o echipă de jurnalişti în anul 1967 în călătoria lor de la Novaci la Sebeş.

Sursa video: Youtube

Sursa: transalpina.biz

YouTube video


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Oameni şi locuri

Oameni şi locuri

10 decembrie: Sfinții Mucenici Mina, Ermoghen și Eugraf, pomeniți în calendarul creștin ortodox

Ziarul Unirea

Publicat

în

10 decembrie: Sfinții Mucenici Mina, Ermoghen și Eugraf, pomeniți în calendarul creștin ortodox Conform izvoarelor literare, sfinţii Mucenici Mina, Ermoghen şi Evgraf au trăit în timpul împăratului Maximin Daza (305-314). În vremea aceea, în Alexandria (Egipt) au apărut mari tulburări între creştini şi păgâni. Împăratul Maximin a trimis pe unul din slujitorii săi de neam […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea