Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Curier Județean

Un tânăr din Câmpeni a fost sancţionat cu amendă în valoare de 3000 de lei după ce a vrut să-și ”salveze” prietenul din mâinile jandarmilor

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

În timp ce se afla în misiune de patrulare în sistem integrat, joi, 27 august 2015, în jurul orei 3.00, un echipaj mixt de ordine şi siguranţă publică, format dintr-un poliţist şi doi jandarmi, a observat în faţa unui local situat pe strada Libertăţii din oraşul Câmpeni o persoană care se manifesta foarte zgomotos.

duba jandarmi”Având în vedere ora la care se întâmpla aceasta şi că în apropiere se află blocuri de locuinţe, persoana respectivă a fost interpelată, i s-a expus fapta contravenţională pe care o săvârşise şi i-au fost solicitate date în vederea stabilirii identităţii”, spune Cosmin Jurcoveț, reprezentantul IJJ Alba.

Gabriel Pleșa vă urează Paște Fericit!

Este vorba de un tânăr care părea sub influenţa alcoolului şi nu oferit informaţii coerente privind datele personale, drept pentru care a fost invitat la sediul poliţiei pentru confirmarea identităţii. Pe timpul deplasării, un alt tânăr şi-a făcut apariţia şi a încercat să împiedice echipajul mixt de ordine publică să ia măsuri legale privind legitimarea şi conducerea celui pe care îl numea prietenul său, la sediul poliţiei. A fost identificat ca fiind Dorin C. (21 de ani), domiciliat în Câmpeni şi a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 3000 lei. La rândul său, cel care a tulburat liniştea publică şi a refuzat să ofere date în vederea stabilirii identităţii, un localnic, D.T. (20 de ani), a fost sancţionat cu amendă contravenţională în valoare de 1000 lei.

”Pentru prevenirea acestor fapte atragem atenţia că, potrivit prevederilor legale, tulburarea, fără drept, a liniştii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte sau larmă constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 200 şi 1000 de lei. De asemenea, constituie tot contravenţie şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 3000 şi 6000 de lei fapta de împiedicare, sub orice formă, a organelor însărcinate cu menţinerea ordinii publice de a-şi îndeplini obligaţiile de serviciu privind legitimarea sau conducerea unei persoane la sediul poliţiei ori al altui organ de stat sau de a lua măsurile necesare pentru menţinerea ori restabilirea ordinii publice”, precizează purtătorul de cuvânt al IJJ Alba.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

8 mai: Lansare de carte la Palatul Principilor Transilvaniei. Silvan Th. Stâncel, prezintă volumul „Androidul romantic”

Bogdan Ilea

Publicat

în

8 mai: Lansare de carte la Palatul Principilor Transilvaniei. Silvan Th. Stâncel, prezintă volumul „Androidul romantic” Volumul „Androidul romantic,” o carte descrisă într-un singur cuvânt, viață, scrisă de către directorul Bibliotecii Județene „Lucian Balga,” Silvan Th. Stâncel urmează să apară la Palatul Principilor Transilvaniei în data de 8 mai. Citește și: O firmă din Târgu […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea