Romsilva: Volumul tăierilor ilegale din fondul forestier de stat a scăzut cu 25%, în primul semestru al anului, însă a crescut numărul agresiunilor asupra paznicilor pădurilor
Volumul tăierilor ilegale în fondul forestier de stat, administrat de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, a înregistrat o scădere de 25,75% în primul semestru al anului, comparativ cu perioada similară a anului trecut, potrivit unui comunicat al instituției remis marți, 22 august.
Astfel, în primele șase luni ale acestui an, s-au înregistrat 19.450 de metri cubi tăiați ilegal în pădurile de stat administrate de Romsilva, față de 26.193 de metri cubi tăiați ilegal în primul semestru al anului trecut. Valoarea pagubelor provocate de tăierile ilegale și pășunatul abuziv se ridică, în primul semestru, la 4,97 milioane de lei.
Angajații Romsilva au efectuat, în primele șase luni ale anului, 45.806 de acțiuni de control la circulația materialului lemnos, din care 9.827 desfășurate împreună cu Poliția Română, fiind constatate 539 de infracțiuni silvice și confiscați 9.908 de metri cubi de materiale lemnoase. În urma controalelor au fost aplicate și 6.971 de contravenții, în valoare totală de 15.057.100 de lei.
De asemenea, au fost efectuate 157 de controale la instalațiile de debitat, din care 102 împreună cu organele de poliție, fiind constatate 45 de contravenții silvice, cu o valoare totală de 345.500 de lei, fiind confiscați 3.982 de metri cubi de lemn.
Potrivit Romsilva, se menține tendința descrescătoare a volumului tăierilor ilegale în pădurile proprietate publică de stat înregistrată anul trecut, când scăderea a fost de 16,27%, cu un volum total al tăierilor ilegale de 47.788 de metri cubi, față de 57.080 de metri cubi înregistrați în anul 2015.
În același timp, a crescut numărul agresiunilor asupra personalului silvic care asigură paza pădurilor, fiind înregistrate în primul semestru 21 de agresiuni, față de 22 agresiuni înregistrate în tot anul trecut.
Regia Națională a Pădurilor — Romsilva administrează o suprafață de 3,14 milioane de hectare fond forestier proprietate publică a statului și, pe baze contractuale, aproximativ un milion de hectare fond forestier al unor unități administrative sau aflat în proprietate privată.
sursa: agerpres
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Noua lege a salarizării: Unele lefuri s-ar putea dubla de anul viitor. Care sunt domeniile vizate
Noua lege a salarizării: Unele lefuri s-ar putea dubla de anul viitor. Care sunt domeniile vizate Noua lege a salarizării ar putea intra în vigoare de anul viitor, adică din 2025. Potrivit ministrului Muncii, niciun salariu de la stat nu va scădea. IT-iștii, profesorii și personalul medical vor avea parte de cele mai mari majorări. […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Mesaje de Paste fericit 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2023. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 3 ore
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale