PROIECT: Persoanele cu dizabilități grave ar putea beneficia de pensie de urmaș pentru toată viața sau pentru toată perioada infirmității
Persoanele cu handicap grav ar putea să primească pensie de urmaș pe viață sau pentru toată perioada infirmității. Proiectul de lege se află în dezbateri în cadrul comisiilor de la Senat.
Proiectul de modificare a articolului 84 al legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii va afecta pozitiv cele peste 800.000 persoane care sunt încadrate în categoria persoanelor cu dizabilități. Propunerea vizează ca persoanele cu dizabilități grave să poată beneficia de pensie de urmaș pentru toată viața sau pentru toată perioada infirmității. Ministerul Muncii spune că efortul bugetar nu ar fi mare, deoarece din cele 800.000 persoane, doar p mică parte rămân fără părinți.
În prezent legea spune că pensia de urmaș este acordată pentru beneficiari cu vârste de până la 16 ani, sau 26 de ani dacă urmează o formă legală de învățământ. Totuși, puțini beneficiază de ajutor în a doua situație, majoritatea renunțând la învățământ datorită facilităților aproape inexistente, inclusiv a personalului specializat pentru aceștia.
Sursa: evz.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Drumul comunal DC 195 Bucerdea Vinoasă, din comuna Ighiu, urmează să fie reabilitat: Licitația de peste 2,5 milioane de lei, lansată pe SEAP
Drumul comunal DC 195 Bucerdea Vinoasă, din comuna Ighiu, urmează să fie reabilitat: Licitația de peste 2,5 milioane de lei, lansată pe SEAP Primăria comunei Ighiu a publicat pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice, proiectul numit „Reabilitare drum comunal DC 195 Bucerdea Vinoasa, comuna Ighiu, judetul Alba,” prin care se dorește reabilitarea drumului comunal DC […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 ore
CODUL BUNELOR MANIERE. SALUTUL – primul semn al politeţii. Cine trebuie să salute primul: femeia, bărbatul, şeful sau vârstnicul? Reguli de bază
-
Sportacum 3 zile
Liga 3, etapa a 9-a, se apropie vacanța: jocuri interne pentru Metalurgistul Cugir și Industria Galda, deplasări pentru albaiuliene
-
Actualitateacum 3 zile
Micii producători, taxați de la 1 iulie 2024 pentru transportul propriilor produse la piață: Noul impozit este impus de ANAF
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
16 mai – Cuviosul Teodor cel Sfințit, un mare sfânt al cărui nume îl poartă foarte mulţi români
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
15 Mai: Ziua Naţională a Medicului Veterinar
-
Sportacum 2 zile
Metalurgistul Cugir – ACS Tg Mureș 3-2 (1-1), în play-out | „Roș-albaștrii”, victorie la despărțirea de fani