Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Politică Administrație

(P) Unde au fost deputaţii PNL de Alba când s-a votat moţiunea pe agricultură? Desigur, erau prea ocupaţi cu Guvernul Cioloş şi cu preşedintele Iohannis!

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Deputații PNL au părăsit ieri sala de ședință a plenului Camerei chiar înainte de votul privind moțiunea de cenzură depusă de PSD și ALDE împotriva ministrului Agriculturii, Achim Irimescu. Surprinzător pentru românul de rând, printre cei care au boicotat şedinţa de vot final a Camerei Deputaţilor se aflau şi deputaţii PNL de Alba.

Tocmai ei, cei care le spun oamenilor că sunt aproape de ei şi de nevoile lor! Iată dovada clară care ne demonstrează din nou, tuturor, că pe ei nu-i interesează necazurile agricultorilor, nu-i interesează deloc că nu au fost acordate subvenţiile agricultorilor şi fermierilor, că s-a blocat accesarea fondurilor europene, că au rămas doar pe hârtie investiţiile în domeniul irigaţiilor. Singurul lucru care îi interesează este să ajungă prin orice mijloace la putere, chiar dacă asta înseamnă să-i mintă pe cei cărora le cer votul. De fapt, ei sunt de-acum la putere, susţinând guvernul tehnocrat şi miniştrii acestuia. Degeaba am încercat să-i convingem că ministrul Achim Irimescu trebuie să plece acum, până nu e prea târziu, pentru a nu desfiinţa din economia ţării întregul sector agro-alimentar, iar cetăţenii ţării să ajungă să ceară de la alte state!

Gabriel Pleșa vă urează Paște Fericit!

Suntem la jumătatea lunii mai şi foarte mulţi fermieri au ajuns în situaţia de a nu-şi mai putea plăti datoriile la stat sau la bănci, iar mulţi dintre ei nu pot să înceapă campania agricolă pentru că nu mai au resursele financiare necesare. Totodată, este inexplicabil că până acum nu există măsuri pe PNDR sau au fost deschise cu întârziere, că s-a pierdut timpul şi banii, dar PNL, după cum vedem, nu are nimic împotrivă! E cel mai mare dezastru din agricultura românească, din perioada post-decembristă, dar liberalii nu mai au timp pentru necazurile oamenilor! Votul se va relua, deocamdată mai rămâne în funcţie ministrul Achim Irimescu, graţie dorinţei liberalilor, dar consecinţele sunt grave: ţara noastră are de suferit, dar şi fermierii şi agricultorii; PIB-ul României va fi afectat de lipsa subvenţiilor, ceea ce înseamnă scăderea producţiei agricole. Dacă liberalii se încăpăţânează să-l menţină în funcţie pe ministrul Irimescu, susţinând guvernul tehnocrat, atunci acest gest nu înseamnă altceva decât o bătaie de joc la adresa românilor şi deopotrivă asumarea prejudiciului produs de la venirea ministrului în funcţie. E clar că dacă ministrul Agriculturii rămâne în funcţie asta se întâmplă doar cu voinţa PNL.

Oare ce le vor spune oamenilor deputaţii PNL de Alba? Că au grijă de ei? Că locuitorii judeţului sunt o prioritate pentru ei? Până unde poate să meargă oare tupeul PNL? Dar ce să mai vorbim, după ce ani la rând liberalii şi pedeliştii au fost adversari, acum sunt toţi o apă şi-un pământ, toţi adevăraţi liberali, toţi aproape de oameni. Cât de aproape sunt vedem cu toţii! Totul este doar praf în ochii oamenilor, până când se văd cu… voturile luate! Apoi, se schimbă lucrurile, dar nu în bine pentru români.

Publicitate electorală PSD

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Lista candidaților pentru funcția de președinte a Consiliului Județean Alba, la alegerile locale din 9 iunie 2024

Ziarul Unirea

Publicat

în

Lista candidaților pentru funcția de președinte a Consiliului Județean Alba, la alegerile locale din 9 iunie 2024 Pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Alba, la alegerile locale din 9 iunie 2024, și-au depus candidatura 7 candidați. Până la data publicării acestui articol, doar 5 au fost validați. Candidaților Nicola Adrian de la Partidul Național […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea