Ovidiu Jidveian, mesaj pentru parlamentarii PNL: A vota împotriva intereselor cetățenilor României, prin supraimpozitarea pensiilor, e o trădare a electoratului
Plenul Senatului a adoptat, marți, o propunere legislativă prin care se elimină impozitul pe venit de 16% datorat pentru pensiile mai mari de 1.050 de lei. Proiectul, initial al ALDE, a fost modificat în comisii și s-a decis ca plata contribuțiilor la asigurările sociale să fie făcută de la buget, nu din venitul persoanei. În plen, legea a fost sustinuta de ALDE și PSD, liberalii declarându-se și votând împotriva proiectului.
Senatul este prima camera sesizata, Camera Deputatilor este decizionala.
Potrivit actualei legislații, pensiile se impozitează cu 16% în cazul celor care depășesc valoarea de 1.050 de lei. Prin prezenta lege, se elimina acest impozit, astfel incat nicio pensie din Romania nu va mai fi supusa taxarii, indiferent de cuantum.
Proiectul modifică și baza de calcul al contribuției de asigurări sociale de sănătate, datorate de persoanele fizice cu venituri din pensii și de cele care primesc indemnizații pentru incapacitate temporară de muncă, ca urmare a unui accident de munca. Astfel, potrivit modificarilor aduse în comisia de buget-finante, plata contributiei de asigurari de sanatate la pensii se va face de la bugetul de stat, nu din venitul persoanei.
Legea a fost inițiată de ALDE care a propus-o ca măsuri de ajutorare a bătrânilor.
”Bătrânii nostri nu sunt o masă amorfa, fără identitate. Bătrânii nostri au nume si prenume. Sunt părinții, bunicii sau străbunicii noștri. Batranii nostri au construit o țară. A venit razboiul și a distrus-o. (…) Dupa o munca de o viață, părinții, bunicii, strămoșii noștri au ajuns bătaia de joc a guvernanților. Se pare ca dumnealor suferă de gerontofobie”, a explicat senatorul ALDE, inițiatorul proiectului.
”Personal nu mă mai miră nimic, nu mă mai surprinde faptul că Guvernul actual antinațional dorește supraimpozitarea celor care o viață întreaga au contribuit la venitul consolidat al României, părinții și bunicii noștri, dar mă întreb oare ce justificare au avut parlamentarii de Alba, ai PNL, care au votat cu nesimțire și nonșalanță împotriva acestui bun proiect de lege? Cred că ar fi cazul sa ne trezim ca națiune, ar fi cazul sa nu mai votam acești indivizi pe care o dată la 4 ani îi vedem cum căpușează imaginea bună a unor lideri ca Hava și Dumitrel, pentru a ne livra încă și încă 4 ani de indiferență, interese personale si arogante.
Au fost multe așteptări de la așa-zișii tehnocrați, au fost multe așteptări de la așa zișii-liberali, așteptări înșelate, iar România nu se va mai vindeca decât atunci când oamenii serioși vor avea un cuvânt de spus. Din păcate oamenii serioși nu își au locul încă în politica autohtonă și le e greu să înoate în mocirla politicienilor de cariera ai PNL, care mint precum respiră și care se folosesc de orice armă justă sau injustă pentru a-și elimina adversarii politici”, a spus copreședintele ALDE Alba, Ovidiu Jidveian.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Lista candidaților pentru funcția de președinte a Consiliului Județean Alba, la alegerile locale din 9 iunie 2024
Lista candidaților pentru funcția de președinte a Consiliului Județean Alba, la alegerile locale din 9 iunie 2024 Pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Alba, la alegerile locale din 9 iunie 2024, și-au depus candidatura 7 candidați. Până la data publicării acestui articol, doar 5 au fost validați. Candidaților Nicola Adrian de la Partidul Național […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum o oră
Mesaje de Paste fericit 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 6 ore
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 22 de ore
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale