Ioan Dîrzu: Supermarketurile trebuie să fie închise în weekend, iar peste 51% dintre produsele de pe rafturi să fie fabricate în România
Peste 51 la sută din produsele existente într-un supermarket trebuie să fie ”din și fabricate în România”, a spus, joi, în cadrul unei conferințe de presă, deputatul PSD de Alba, Ioan Dîrzu.
Președintele PSD Alba, Ioan Dîrzu, a spus că produsele tradiționale românești trebuie să aibă un raion special în supermarketuri, iar aceste magazine ar trebui mutate în afara localităților pentru a oferi ocazia producătorilor și procesatorilor interni de a se afirma pe piață.
Carnea de porc și de vită în viu este foarte ieftină, iar în supermarketuri ajunge de 5-10 ori mai scumpă, spune Ioan Dîrzu.
”Parcările, dacă tot sâmbăta și duminica vor fi închise supermarketurile, până se vor muta în afara localității, – sper să reziste ministrul până atunci – să le transformăm în piețe volante pentru producătorii locali. Am văzut o piață volantă în Paris. În 20 de minute, din nimic, au apărut corturile, mașinile, dotate și tot ce trebuie. Propun ca parcările lor (n.a. supermarketurilor) să fie folosite pentru comercializarea produselor tradiționale românești”, a spus Ioan Dîrzu.
Acesta afirmă că supermarketurile ”omoară comerciantul mic”.
”Supermarketurile trebuie scoase în afara localității. Cum gestionăm problema cu producătorii români care nu au posibilitatea să liciteze pentru supermarketuri? Tinerii nu mai au parte să mănânce o mâncare sănătoasă”, a mai afirmat Dîrzu.
Acesta a spus, vorbind despre o declarație a ministrului Agriculturii, Achim Irimescu, că România ”poate să hrănească 18 milioane de oameni și, din păcate, s-a ajuns ca noi, prin produsele pe care le obținem în România, să hrănim 30% din populație. De aici rezultă clar că multe produse sunt din import”.
”Funcționarea supermarketurilor în interiorul orașelor sâmbăta și duminica e o măsură exclusivă pentru România pentru că noi știm că în alte țări, Ungaria, Austria, în weekend, și după ora 18.00, sunt închise și nu funcționează în comunitățile din centru”, a mai spus Dîrzu.
Deputatul a spus, la final, că dacă ministrul Agriculturii nu își va respecta promisiunea privind închiderea supermarketurilor în weekend și susținerea producătorilor tradiționali îi va cere demisia.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
4Ce trebuie să faci cu lumânarea de la slujba de Înviere? În fiecare an, la Paştele ortodox credincioşii se bucură de minunea Luminii Sfinte – un eveniment miraculos ce se petrece în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, în timpul slujbei de vecernie ce are loc în Sâmbăta Mare, ziua dinaintea Paştelui. Citeşte şi: Urari de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 8 ore
Mesaje de Paste fericit 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 13 ore
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum o zi
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale