Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Ştirea zilei

SÂMBĂTĂ: Family Day by STC, pe Stadionul din Cugir. Mega-concert cu Carla’s Dreams, Feli și Holograf

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

În urma cu trei ani a fost realizat primul eveniment cu familiile la Star Transmission. Ziua porților deschise a fost transformată într-o zi a distracției, atât pentru adulți, cât și pentru copii. Scopul a fost de a aduce familiile angajaților mai aproape de firmă, datorită motto-ului care o caracterizează „STC is more than Work” dar și „STC Family”.

Această zi era petrecută de angajați și familiile acestora în cadrul celor două locații ale companiilor, în Sebeș și în Cugir. Compania s-a dezvoltat semnificativ în ultimii ani, prin urmare familia STC s-a mărit considerabil.

Gabriel Pleșa vă urează Paște Fericit!

Evenimentul va avea loc în data de 20.05.2017, începând cu ora 10.00 până la ora 23.30 pe Stadionul Cugir de pe strada Rozelor. Vor fi instalate tobogane gonflabile, panouri de cățărat, tir cu arcul, clovni și multe alte surprize pentru cei mari și cei mici, astfel încât să își poată petrece ziua în familia STC, în aer liber.

Program eveniment:

10:00 – Deschidere eveniment
10:00 – 19:30 – parc de disctracții pentru copii
19:30 – 22:45 – Concerte: Feli, Holograf și Carla´s Dreams
22:45 – 23:30 – Încheiere eveniment

Activități: tobogane; bouncere; trambuline; trambuline Bungee; Rodeo; panouri de cățărat; diverse activități pe gonflabile; catering la prețuri minimale; Crazy Dance – surpriza evenimentului; carusel copii; porți de fotbal; coșuri de baschet; tir cu arcul; mese de skandenberg

Se asigură transport gratuit din următoarele locații, după următoarul program:

*SIBIU               CUGIR
10,00                   15,30
17,00                   23,15

*ȘUGAG            CUGIR
10,00                 15.10
17,00                 23,20

*SĂLIȘTEA         CUGIR
10,00                 15.15
17,00                 23,25

*PIANU              CUGIR
10,00                 15.20
17,00                 23,30

*AIUD                CUGIR
10,00                 14.50
17,00                 23,10

*HUNEDOARA     CUGIR
10,00                 14.55
17,00                 23,00

*DEVA                CUGIR
10,00                 14.55
17,00                 23,00

*ALBA                CUGIR
11,00                   13,00
14,00                   15,00
17,00                   18,00
20,00                   23,45

*SEBEȘ              CUGIR
10,00                  11,00
12,00                  13,00
14,00                  15,00
16,00                  17,00
18,00                  19,00
20,00                  23,45

Detalii: https://www.facebook.com/events/411304915917458/

Te asteptam la STC Family Day! from MEDIAKIT on Vimeo.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Rezultate remarcabile ale olimpicilor geografi din Alba: Trei elevi au susținut proba de baraj în vederea calificării pentru etapa internațională. Ce alte premii au obținut

Ziarul Unirea

Publicat

în

Rezultate remarcabile ale olimpicilor geografi din Alba: Trei elevi au susținut proba de baraj în vederea calificării pentru etapa internațională. Ce alte premii au obținut Rezultate remarcabile ale olimpicilor geografi din Alba, la faza națională. Trei elevi au susținut proba de baraj în vederea calificării pentru etapa internațională. Ce alte premii au obținut Citește și: […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea