Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Politică Administrație

George Homoștean, la 90 de ani, și-a demonstrat încă o dată condiția și prestanța de om de stat. A fost primul șef al județului Alba

Bogdan Presecan

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Ministru de interne în anii ’80 și primul prim-secretar al județului, George Homoștean a marcat dezvoltarea economică și demografică explozivă atât a Albei Iulia, cât și a celorlalte orașe din Alba. Cu siguranță așa se explică simpatia foarte mare de care se bucură în rândul celor care au traversat ultimii 45 de ani din istoria județului. De exemplu, dacă la înființarea județului,  Alba Iulia avea 19.000 de locuitori, 10 ani mai târziu, datorită locurilor de muncă și condițiilor de viață create, municipiul a ajuns la 60.000 de locuitori. Același lucru s-a întâmplat și la Cugir, Sebeș, Aiud, Blaj, Câmpeni, Zlatna, Baia de Arieș, Abrud sau Ocna Mureș.

Prezent la Alba Iulia cu ocazia sărbătoririi a 45 de ani de la înființarea județului Alba, la cei 90 de ani, George Homoștean a demonstrat pe lângă luciditate și vitalitate, cum arată “un om de stat” român. Acesta a amintit despre cum s-a clădit județul Alba la începuturile sale, cât de mult s-a construit – se construiau în medie câte 800-900 de apartamente pe an în Alba Iulia  – și a lăudat Cetatea “Alba Carolina” pe care a catalogat-o drept o „minume”.

“Am deosebită plăcere să particip la acest eveniment de mare importanță pentru județul Alba. Vreau să vă spun de la început, pentru că ar fi păcat să nu spunem acest lucru, mulți dintre dumneavoastră erați tineri, dacă nu ai peste 60 de ani e greu să știi cum a fost județul în ’68. Fiindcă acum 45 de ani, trebuia să fi avut măcar 20 de ani ca să îți amintești cum a fost atunci (…)

Acum 45 de ani, și vă spun un secret: aveam și eu 45 de ani atunci, am reușit să stabilizăm cât de cât acest județ și capitala sa (…)

Județul Alba a fost format din 6 regiuni, cele mai slab dezvoltate raioane care au fost în această regiune. Nu era canalizare, nu era apă potabilă nici în Alba Iulia nici în multe alte orașe. Acest județ s-a “sudat” într-un an de zile în condiții deosebite. S-au desfășurat toate construcțiile – turnătorie, utilaje, Aiudul – numai la Cugir să vă spunem erau 6.000 de salariați când s-a făcut județul, iar când am plecat eu erau 22.000. Acum mai sunt vreo 300, am auzit. (n.a. UM Cugir și Fabrica de Arme). Acest oraș și județul s-au dezvoltat într-un mod deosebit de rapid – 3.000 de apartamente pe an se făceau în județ și multe altele pe care nu o să le enumăr acum.

Vreau doar să vă spun cum s-a dezvoltat din punct de vedere al populației: 19.000 de locuitori avea Alba Iulia când s-a făcut județul și când am plecat avea 60.000 (n.a. 1978). Se construiau în medie câte 800-900 de apartamente pe an doar în municipiu.

Felicit pe cei care au contribuit la reabilitarea Cetății “Alba Carolina”, am fost și eu aseară și am văzut-o, este o “minune”, e o frumusețe pentru Alba Iulia, și de aceea trebuie în continuare întreținută.

Vreau să felicit cu această ocazie conducerea județului, a Consiliului județean și a Primăriei Alba Iulia și pe toți cei care au contribuit la dezvoltarea acestui județ – un județ frumos, un județ în plină dezvoltare – și aș dori din suflet să devină capitala acestei regiuni.

Sper să ne mai întâlnim, cel puțin și la a 50-a aniversare!”, a spus George Homoșteanu.

George Homoștean, primul președinte al  echivalentului de atunci al Consiliului județean Alba, între 1968-1978  a ocupat și funcția de ministru de Interne in guvernele Ilie Verdeț si Constantin Dascălescu.

Homostean a fost ministru de interne in perioadele: 5 septembrie 1978–30 martie 1979; 30 martie 1979–29 martie 1980; 29 martie 1980–21 mai 1982; 21 mai 1982–28 martie 1985; 29 martie 1985–5 octombrie 1987. La Revolutie acesta era ambasador in Republica Cehoslovacia.

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

FOTO „Transapuseana”, șoseaua spectaculoasă din sudul Munților Apuseni, tot mai aproape de finalizare: Primul lot a fost recepționat

Ziarul Unirea

Publicat

în

„Transapuseana”, șoseaua spectaculoasă din sudul Munților Apuseni, tot mai aproape de finalizare: Primul lot a fost recepționat Vineri, 26 aprilie 2024, a avut loc recepția lucrărilor pe lotul 1 al Transapusenei care totalizează nu mai puțin de 43 de kilometri. Un drum de poveste, emblematic pentru județul Alba și pentru România. Citește și: FOTO Cum […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea