Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Ştirea zilei

Foto/Video| O tânără din județul Alba se pregătește să devină următoarea campioană mondială la gimnastică aerobică: ”Sunt dispusă să sacrific orice ca să-mi împlinesc acest vis!”

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Flavia Sebastiana Sentea din Sebeș se pregătește să devină următoarea campioană mondială la gimnastică aerobică: ”Sunt dispusă să sacrific orice ca să-mi împlinesc acest vis!”

La vârsta de doar 4 ani, când majoritatea fetițelor se joacă cu păpușile cât e ziua de lungă, Flavia a fost dusă de părinți la Centrul de Gimnastică de la Deva. Era un copil energic, care la 4 ani făcea roata țiganului prin casă și spărgea bibelourile din sufragerie, astfel că părinții Flaviei s-au gândit că fetița lor ar putea fi viitoarea Nadia Comăneci. La 9 ani profesorii săi și-au dat seama că Flavia nu va face performanță în gimnastica artistică pentru că nu i se potrivea și au îndrumat-o spre gimnastică aerobică, o altă ramură a gimnasticii, nu atât de dificilă din punct de vedere tehnic, dar la fel de solicitantă din punct de vedere al antrenamentelor.

”Gimnastica artistică este mai complexă, are patru aparate – sol, sărituri, bârnă și paralele. În schimb, la gimnastică aerobică este doar un aparat – solul, care este tare, din parchet. Noi, cele care practicăm gimnastica aerobică, trebuie să ne prezentăm cu o anumită costumație – ștrampi lucioși, adidași, șosete albe, costum de gimnastică, puțin machiaj și părul strâns în coc. Evoluăm pe o melodie, sunt 7 pași de bază. Trebuie să simți ceea ce faci și să transmiți, este o ramură foarte frumoasă a gimnasticii”, explică Flavia.

De când s-a reorientat spre gimnastică aerobică au început să curgă și premiile și medaliile pentru Flavia, care a strâns o sumedenie până la cei 18 ani ai săi. Cel mai important rezultat din carieră a venit chiar luna trecută, în urma participării la Concursul Național de Gimnastică Aerobică de la Iași, unde Flavia a obținut locul II la individual. Și nu vrea să se oprească aici, ci își dorește cu ardoare să devină campioană mondială la gimnastică aerobică.

”Îmi doresc foarte, foarte mult să devin următoarea campioană mondială, după Izabela Lăcătuș și Corina Constantin. Acesta este visul meu și sunt pregătită să sacrific orice ca să mi-l împlinesc”, mărturisește tânăra gimnastă din Petrești. Flavia muncește cel puțin 4 ore zilnic și este foarte hotărâtă să demonstreze că merită ca, în viitorul apropiat, să facă parte din lotul național de gimnastică aerobică.

”În afară de părinți, cel mai mult mă încurajează antrenoarea mea, Cosma Georgeta Lavinia Flavia, cu care de altfel am o legătură foarte specială”, mai spune tânăra din Petrești. A avut și momente dificile, când a vrut să renunțe, când dorul de casă, de surori, de părinți și bunici era prea mare, sau când antrenamentele erau prea epuizante. ”Nu regret nimic din ceea ce mi s-a întâmplat până în prezent, nici măcar faptul că n-am avut o copilărie așa cum au majoritatea copiilor. Deși a fost uneori greu, la Deva mi-am găsit locul, mi-am găsit prieteni și sunt fericită că am posibilitatea să fac ceea ce-mi place. Cred cu tărie că în viață totul se întâmplă cu un scop, trebuie doar să am răbdare și să mă pregătesc”, spune Flavia cu o maturitate care îi depășește vârsta.

A absolvit cu media 9,75 clasa a XI-a a Colegiului Național Sportiv ”Cetate” din Deva și, din toamnă, când intră în clasa a XII-a, are de gând să se pregătească intens pentru Facultatea de Dans și Coregrafie de la Cluj-Napoca, dar și pentru concursurile care încep în septembrie.
Ceea ce-i lipsește uneori Flaviei nu este nici talentul, nici ambiția, nici dorința de a reuși, ci costume noi și frumoase de antrenament, și mai ales de concurs, care să-i pună în valoare frumusețea și munca. Echipamentul trebuie să și-l achiziționeze singură și nu de fiecare dată părinții sau rudele au disponibilitate financiară pentru așa ceva.

Flavia a cerut și sprijinul Primăriei Sebeș în vederea unei sponsorizări, dar așteaptă și ajutorul unor oameni de afaceri generoși, dispuși să investească în viitorul unei campioane. Poate chiar mondială. Cu puțin ajutor (din partea noastră) și multă muncă (din partea ei)!

https://www.youtube.com/watch?v=Ci_lM-qx64g


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO Micul Patriot din Alba, cântece patriotice pentru românii din diaspora, la Bruxelles: Vino iar la Alba frățioare, ia din ladă straiul strămoșesc, prinde-te și joacă-n hora mare, lânga cei cu suflet românesc!

Ziarul Unirea

Publicat

în

Micul Patriot din Alba, cântece patriotice pentru românii din diaspora, la Bruxelles: Vino iar la Alba frățioare, ia din ladă straiul strămoșesc, prinde-te și joacă-n hora mare, lânga cei cu suflet românesc! Tudor Limbean, cunoscut ca și Micul Patriot din județul Alba, nu putea lipsi de cel mai mare eveniment dedicat diasporei românești din Belgia […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea