FOTO, VIDEO. Prințul Charles, la Biserica Greco-Catolică din Teiuș, ”foarte interesat de perioada persecuției comuniste”. A fost invitat și la Blaj
Prințul Charles al Marii Britanii a fost ”foarte interesat de perioada persecuției comuniste” și de felul în care Biserica Greco-Catolică din Teiuș, pe care a vizitat-o, sâmbătă, a trecut de această perioadă, a spus Episcopul Curiei Arhiepiscopiei Majore a Bisericii Greco-Catolice din Blaj, Claudiu Pop. Alteța sa Regală a fost invitat și la Biserica Sfânta Treime din Blaj.
În Biserica Greco-Catolică din Teiuș, la vizita prințului Charles, au participat oficialități locale, județene și fețe bisericești, între care și Episcopul Curiei Arhiepiscopiei Majore a Bisericii Greco-Catolice.
”A fost o prezentare a bisericii, Prințul Charles a fost interesat și a pus întrebări legate de partea artistică și despre istoria Bisericii Greco-Catolice, a fost foarte interesat și de perioada recentă, cea a persecuției comuniste, de felul în care biserica aceasta a trecut, a revenit și așa mai departe. A fost apoi un parastas, o slujbă pentru ctitorii acestei biserici și implicit și pentru familie. Apoi a fost un mesaj din partea Preafericitului Părinte Lucian, de mulțumire pentru vizită și o invitație la Blaj. I-a fost dăruit și un album cu iconostasul din Blaj și am fi foarte bucuroși să-l avem la Blaj”, a spus, presei, la finalul vizitei prințului Charles, Claudiu Pop.
Episcopul Curiei Arhiepiscopiei Majore a Bisericii Greco-Catolice a adăugat că unul dintre cei din familia Prințului Charles a contribuit la ridicarea Bisericii Greco-Catolice din Teiuș.
”A fost un lucru extraordinar să vină aici mai ales că după anumite surse, izvoare istorice, unul dintre cei din familia Prințului Charles a contribuit la ridicarea acestei biserici, așa că a venit într-un fel acasă. Eu cred că în ultima vreme el e acasă în România și asta nu poate decât să ne onoreze. Ne-am bucurat să fie acasă și în Biserica Greco-Catolică din Teiuș. Cardinalul Lucian dorea să fie prezent, din cauza unor proleme de sănătate nu a putut fi, dar a transmis un mesaj pentru vizita făcută aici și l-a invitat să vină și la Blaj în Catedrala Sfânta Treime”, a mai spus Claudiu Pop.
Acesta a adăugat că este regretabil că ”descoperim lucruri frumoase de lângă noi doar când vin alții să ni le arate”, precizând că speră ca această vizită ne va ajuta să vedem ”lucrurile frumoase pe care le avem” și care trebuie restaurate.
Primarul din Teiuș, Mirel Hălălai, a declarat, presei, că strămoșii lui Ioan Rațiu sunt într-o relație de sânge cu Casa Regală a Marii Britanii și sunt înmormântați în Biserica Greco-Catolică de la Teiuș.
Prințul Charles a fost așteptat cu pâine și sare, de tinere în costume populare, iar la finalul vizitei sale s-a dezvelit o placă ce marchează vizita Alteței Sale Regale.
De asemenea, Prințul Charles a primit o decorație din partea Arhiepiscopiei Majore a Bisericii Unite cu Roma Greco-Catolică, dar și o plachetă cu bucăți din veșmintele Prințesei Zamfira.
Potrivit datelor istorice, biserica românească de secol XVI din Teiuș este o ctitorie a nobililor români Petru Rácz I., soția sa domnița Zamfira și Mihail Rácz. Astfel, Biserica greco-catolică din Teiuș este cea mai veche ctitorie a strămoșilor familiei Rațiu și a străbunicilor M.S. Regina Elisabeta a II-a.
Biserica Română Unită din Teiuș, cu hramul Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, a fost ctitorită în a doua jumătate a secolului al XVI-lea.
[nggallery id=4101]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Rezultate remarcabile ale olimpicilor geografi din Alba: Trei elevi au susținut proba de baraj în vederea calificării pentru etapa internațională. Ce alte premii au obținut
Rezultate remarcabile ale olimpicilor geografi din Alba: Trei elevi au susținut proba de baraj în vederea calificării pentru etapa internațională. Ce alte premii au obținut Rezultate remarcabile ale olimpicilor geografi din Alba, la faza națională. Trei elevi au susținut proba de baraj în vederea calificării pentru etapa internațională. Ce alte premii au obținut Citește și: […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 4 ore
Mesaje de Paste fericit 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 2 ore
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 18 ore
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale