FOTO. Un alpinist din Sebeș a ajuns pe Mont Blanc, cel mai înalt vârf din Alpi și Europa de Vest
În perioada 20 – 31 iulie 2017 a avut loc expediția pentru atingerea vârfului Mont Blanc, cel mai înalt vârf din Alpi și Europa Occidentală. Situat la frontiera dintre Franța și Italia, având o altitudine de 4810 m, vârful a fost urcat de o echipă formată din Lucian Ștefan (Sebeș) și un alpinist din Mediaș.
Expediția a început cu etapa de aclimatizare în Monte Rosa din Italia, pe vârful Breithorn West (alt.4164m). A urmat coborârea la poalele Masivului Mont Blanc, în localitatea Chamonix din Franța, unde timp de patru zile s-a așteptat îmbunătățirea vremii, mai multe echipe de alpiniști fiind nevoite să renunțe din cauza ninsorilor și a condițiilor nefavorabile.
La 27 iulie, cei doi au reușit să instaleze tabăra de bază la Tête Rousse (alt.3167m) și au pregătit ascensiunea finală. În dimineața zilei de 28 iulie, la ora 3.30, au pornit spre vârf, inițial în condiții bune, dar după Refugiul Goûter (3817m) vremea s-a stricat și s-a înaintat cu greutate din cauza vântului puternic. Vârful a fost atins la ora locală 11.27 iar retragerea în tabăra de bază s-a încheiat după 14 ore de la plecare.
Expediția a fost susținută de către Clubul de Turism Alpin ”Terra Sebus” Sebeș, club care promovează activitățile în aer liber cum ar fi: tura montană, cicloturismul, escalada sportivă, orientarea sportivă, speologia, acțiunile ecologice.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
Mesaje de Paste fericit 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
MESAJE de PASTE fericit • Texte cu URARI, FELICITARI de Paste 2024, SMS -uri frumoase, haiose şi amuzante de Sfintele Pasti • Felicitare de Paşte pentru persoanele dragi, prieteni, părinți, profesori, bunici, colegi, iubit(ă), sefi. Mesaje de Paște prin SMS, gânduri pe care le poţi trimite prietenilor cu ocazia Sfintelor Sărbători Pascale. Învierea Domnului aduce […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 6 ore
Mesaje de Paste fericit 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 11 ore
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum o zi
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale