Fermierii afectaţi de secetă în vara anului 2015 ar putea fi despăgubiţi printr-o schemă de ajutor de stat
Fermierii ale căror culturi agricole au fost afectate de secetă, în vara anului 2015, ar putea fi despăgubiți cel mai probabil printr-o schemă de ajutor de stat, a declarat, joi, 6 august, secretarul de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) Daniel Botănoiu, într-o întâlnire de lucru cu fermieri și reprezentanți ai instituțiilor deconcentrate din județul Neamț.
„La nivel ministerului, monitorizăm cu foarte multă atenție situația din teren. Pentru a putea veni în sprijinul fermierilor, Ministerul Agriculturii, prin direcțiile agricole județene, a solicitat de la primării date referitoare la situația culturilor și suprafețele afectate de secetă. După centralizarea și analiza acestora, direcțiile agricole vor transmite raportul către minister. Ulterior, vom găsi cea mai bună soluție pentru a veni în sprijinul fermierilor afectați de secetă, cel mai probabil printr-o schemă de ajutor de stat’, a precizat oficialul.
Totodată, Botănoiu le-a prezentat producătorilor agricoli oportunitățile de finanțare prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014 — 2020, în vederea refacerii infrastructurii secundare de irigații.
„Prin Sub-măsura 4.3 — Sprijin pentru investiții în infrastructură legate de dezvoltarea, modernizarea și adaptarea sectoarelor agricol și forestier — Componenta irigații, din noul PNDR, se pot accesa, numai anul acesta, 218 milioane de euro pentru proiecte care vizează refacerea infrastructurii secundare de irigații. Pentru întreaga perioadă de programare, bugetul alocat pentru asemenea investiții se ridică la peste 435,2 milioane de euro’, a spus secretarul de stat în MADR.
Potrivit unui comunicat de presă al ministerului de resort, printre subiectele ridicate de fermierii prezenți la discuții s-au aflat și efectele eliminării cotelor de lapte la nivel european, amenajamentele pastorale, posibilitățile de stimulare a investițiilor în sectorul zootehnic și în zona montană, precum și efectele aplicării Legii 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței produselor din sectorul agricol.
„Această lege a fost gândită pentru protejarea producătorului adevărat, adică agricultorul care deține teren sau animale și face producție. Principalul efect al legii este scoaterea intermediarilor din relația producător-consumator final, astfel încât micul producător să își poată valorifica marfa, să obțină profit”, le-a explicat secretarul de stat agricultorilor nemțeni.
La întâlnirea de lucru organizată în județul Neamț, alături de oficialul MADR, au fost prezenți reprezentanți ai Agenției de Plăți și Intervenție în Agricultură /APIA/, Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale /AFIR/, Agenției Naționale pentru Zootehnie ‘Prof. Dr. G.K. Constantinescu’, Direcției pentru Agricultură a Județului Neamț, împreună cu peste 200 de producători din sectorul vegetal și zootehnic. (C.M.)
sursa:agerpres
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
De ce la Paște NU trebuie să urăm ”sărbători fericite” sau ”Paște fericit”? Un episcop ortodox le-a explicat credincioșilor săi de ce nu se urează „Sărbători fericite!” de Învierea Domnului. Preasfinţitul Ambrozie, episcopul Giurgiului, a vorbit despre „păcatul” pe care-l fac unii credincioși în perioada pascală. „Mulţi dintre dumneavoastră v‑aţi împărtăşit cu trupul şi sângele […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum o oră
Mesaje de Paste fericit 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 7 ore
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 22 de ore
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale