ASTĂZI: Se împlinesc 110 ani de la stabilirea „SOS” ca semnal internațional pentru cei aflați în pericol

La data de 3 octombrie 1906, în cadrul celei de-a doua conferințe de radio-telegrafie de la Berlin, a fost adoptat semnalul „SOS” ca semnal internațional pentru cei aflați în primejdie. A intrat în vigoare în iulie 1908.

Originea semnalelor folosite pentru forța majoră a rămas și în zilele noastre necunoscută cu exactitate. Majoritatea persoanelor consideră, însă, că „SOS” este doar prescurtarea formulei „Save Our Ship” (Salvați-ne nava), semnal folosit îndeosebi pentru navigatori, scrie Agerpres.

Până spre sfârșitul secolului al XIX-lea, toate ambarcațiunile de pe mare, odată ce ieșeau din raza vizuală, rămâneau complet izolate de țărm și de celelalte nave. Vasele puteau naufragia și nimeni nu avea cum să ia legătura cu portul. Nu se putea afla nimic despre personalul care se afla pe ele până în momentul în care ajungeau în alt port. În ultimii ani ai secolului al XIX-lea, Guglielmo Marconi a făcut posibilă transmiterea de mesaje cu ajutorul telegrafului. Constatând, însă, că telegrafia fără fir nu putea concura cu cea cu fir, Marconi și-a concentrat studiile asupra posibilităților de comunicare între cei aflați pe vapoare și cei din porturi, folosind codul Morse.

Odată cu inventarea telegrafului, navele aflate pe mare nu au mai fost izolate. În martie 1899, a fost folosit pentru prima dată telegraful de pe un vapor, cu scopul de a solicita ajutorul. Până în anul 1904, mai multe vase transatlantice au fost echipate cu telegraf. Orice fel de transmisiune de pe un vas către port era precedată de semnalul „CQ”.

La primul congres internațional de telegrafie, care a avut loc în 1903, italienii au recomandat folosirea semnalului de urgență „SSSDDD”. „D” mai fusese folosit la nivel internațional pentru a semnaliza un mesaj urgent, iar originea lui „S” nu este încă cunoscută, dar este posibil să provină de la prima literă a cuvântului „ship” („ambarcațiune”, în engleză). Această variantă nu a fost, însă, adoptată.

În 1904, compania Marconi a sugerat folosirea semnalului „CQD”, considerându-se, în mod eronat, că acestea ar fi inițialele mesajului ce solicită intervenție rapidă, „Come Quick Danger”. Numai că nu aceasta era explicația, „CQD” fiind de fapt o combinație între semnalul folosit inițial, „CQ”, la care se adaugă „D” de la cuvântul „distress” (primejdie).

La cea de-a doua conferință de radio-telegrafie de la Berlin, din anul 1906, a fost din nou abordată această problemă. A fost, astfel, adoptat un nou semnal, și anume „SOS”. Nu s-a precizat care este originea sa exactă, dar părerea generală era că acesta derivă de la semnalul „SOE”, folosit de germani pentru solicitările de informații. Nu se precizează, însă, dacă germanii folosiseră deja semnalul „SOS” pentru cei aflați în pericol, dar acesta fusese adoptat, împreună cu „SOE”, cu un an în urmă, la 1 aprilie 1905.

Existau, însă, și alte teorii referitoare la originea termenului „SOS”, printre cele mai răspândite fiind aceea că acestea sunt inițialele de la apelul „Save Our Ship”. Numai că, având în vedere originea germană a termenului, este foarte puțin probabil ca acestea să fie inițialele unui cuvânt englezesc. „SOS” nu este, așadar, un acronim al apelului „Save Our Ship”, ci a fost adoptat pentru că este foarte ușor de transmis prin codul Morse.

Cu toate că folosirea semnalului „SOS” a fost ratificată oficial în 1908, timp de câțiva ani a continuat să fie întrebuințat semnalul „CQD”, îndeosebi în armata britanică, unde fusese inițial propus. Treptat, semnalul „SOS” a început să fie folosit la scară largă, nu doar în mesajele telegrafice sau prin radio, ci prin orice alt mijloc de comunicare, pentru a semnala o situație primejdioasă.

sursa: Agerpres

---

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI

---

---