Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Economie

Actele de executare vor fi transmise online, de către Fisc, instituţiilor de credit

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Ministerul Finanţelor a publicat vineri un proiect de ordin privind stabilirea mijloacelor electronice de transmitere la distanţă a actelor de executare şi a procedurii de comunicare a acestora. Ridicarea popririlor urmează să se realizeze în timp real, iar sumele din conturile bancare vor fi indisponibilizate de bănci în limita sumei care face obiectul popririi.

Urmează să fie încheiat un protocol de colaborare între Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Asociaţia Română a Băncilor şi instituţiile de credit, prin care se urmăreşte schimbul de informaţii între părţi cu privire la actele de executare comunicate, precum şi urmărirea sumelor ce fac obiectul popririlor bancare, în mod operativ, astfel încât ridicarea popririlor să se realizeze în timp real, iar sumele existente în conturile bancare să fie indisponibilizate de bănci în limita sumei care face obiectul popririi, în funcţie de informaţiile transmise de instituţiile de credit cu privire la sumele existente în conturile bancare.

În documentul publicat pe site-ul Ministerului Finanţelor se arată că acest proiect este necesar deoarece este nevoie de o comunicare rapidă şi eficientă cu instituţiile de credit, în ceea ce priveşte comunicarea actelor de executare prin intermediul mijloacelor electronice de transmitere la distanţă.

„Prin acest proiect de ordin a fost stabilită platforma informatică prin care se va realiza comunicarea către instituţiile de credit a actelor de executare emise de organele fiscale centrale, respectiv sistemul informatic pus la dispoziţie acestora de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în spaţiul privat de pe portalul Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, un sistem informatic prin care utilizatorii fac upload şi download de documente“, se arată în nota de fundamentare.

În prezent, prin acest sistem se realizează furnizarea de informaţii de către in­sti­tuţiile de credit, în baza prevederilor art. 61 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de pro­ce­du­ră fiscală, cu modificările şi com­pletările ulterioare.

­De asemenea, a fost reglementat înche­ierea unui protocol de colaborare între Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Asociaţia Română a Băncilor şi instituţiile de credit, prin care se urmăreşte definirea unui cadru de colaborare pentru stabilirea condiţiilor privind implementarea sistemului automat, care să asigure, într-o primă etapă, comunicarea actelor de executare emise de organele fiscale centrale către instituţiile de credit prin intermediul mijloacelor electronice de transmitere la distanţă, iar ulterior schimbul de informaţii între părţi cu privire la actele de executare comu­ni­cate, precum şi urmărirea sumelor ce fac obiec­tul popririlor bancare, în mod operativ, astfel încât, pe de o parte, ridicarea popririlor să se reali­zeze în timp real, iar pe de altă parte, su­me­le existente în conturile bancare să fie indis­po­nibilizate de instituţiile de credit în limita sumei ce face obiectul popririi.

Prin proiectul de ordin a fost reglementat ca data şi ora comunicării către instituţiile de credit a actelor de executare prin intermediul mijloacelor electronice de transmitere la distanţă, să fie prima zi bancară următoare zilei încărcării actului de executare în sistemul informatic pus la dispoziţie de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, iar ora comunicării să fie ora de începere a zilei bancare. Aceste informaţii se vor stabili, pentru fiecare instituţie de credit, prin protocolul de colaborare.

Sursa: zf.ro

Salvează

Salvează


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Economie

Economie

INFORMARE – solicitare de aviz activități de explorare în perimetrul VALEA LEUCII – 26 aprilie 2024

Unirea Ziarul

Publicat

în

INFORMARE – solicitare de aviz activități de explorare în perimetrul VALEA LEUCII – 26 aprilie 2024 Această informare este efectuată de: SC LEM RESORUCES SRL cu sediul în Bucureşti, Str. Mircea Eliade, nr. 14, sector 1, camera1, et.1, ce intenţionează să solicite de la Administraţia Naţională „Apele Române” aviz de gospodărire a apelor pentru desfăşurarea […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea