Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Ştirea zilei

Absolventa Liceului de Arte din Alba Iulia, care a luat 10 la BAC, este admisă la King´s College London și își dorește să lucreze la ONU

Dragoş Suciu

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Andra Teodora Jurju, absolventă a Liceului de Arte ”Regina Maria” din Alba Iulia, care a obținut media 10 la examenul de Bacalaureat, este admisă la King´s College London și își dorește să lucreze în domeniul relațiilor internaționale la ONU, UNICEF sau în Parlamentul European.

Andra Teodora01Andra Teodora este o fire carismatică, implicată în activități de voluntariat, pasionată de artă, muzică, fotografie și desen, care a obținut media 10 la Bacalaureat cu toate că din clasa a IV-a până în a X-a a trăit în Italia.

”Probele la Bacalaureat au fost așa cum mă așteptam, accesibile. O pregătire consistenta și progresivă, dar în primul rând coerenta și preventiv gândită m-a ajutat să obțin rezultatele optime pe care mi le doream. A fost însă puțin mai greu, deoarece m-am mutat, din nou, în România când eram în clasa a X-a”, a declarat Teodora.

Pe lângă limba și literatura română, ea a fost testată la istorie (proba obligatorie a profilului), respectiv logică, comunicare și argumentare (proba la alegere a profilului și specializării).

Vacanța de vară a început pentru ea marți, după publicarea rezultatelor, deoarece este admisă la King´s College London la profilul Dezvoltare Internațională, pe baza scrisorilor de recomandare și de intenție, a atestatului de limbă engleză IETLS, respectiv a mediei obținute la BAC.

”Studiile de dezvoltare internaţională analizează transformările sociale, politice și economice implicate în dezvoltare şi probleme cheie precum globalizarea, inegalitatea, sărăcia, relațiile de gen sau degradarea mediului. Am ales Marea Britanie și în special King´s College London deoarece această universitate se afla în Russell Group. Aici învățământul este dus la un nivel bun și, evident, atenția se canalizează asupra exponenților care au ceva de oferit, iar vocea studenților contează”, a explicat decizia luată.

Vrea să plece din țară deoarece învățământul românesc are ”numeroase fisuri și este complet dezorganizat”, iar ”atenția acordată educației este insuficientă”.

”Structura învățământului romanesc are numeroase fisuri, este complet dezorganizat și atenția acordata educației este insuficienta. Drept urmare, învățământul în Romania a rămas la un punct mediocru, nu s-a sincronizat la tendințele europene și nu oferă nici 10% din cât oferă alte țări”, a relatat absolventa.

Nici după terminarea studiilor nu s-ar mai întoarce în țară și spune că își dorește să lucreze în domeniul relațiilor internaționale, exemplificând organizații și instituții precum ONU, UNICEF, Parlamentul European, ILGA sau International Federation for Human Rights.

Potrivit IȘJ Alba, 72,73% dintre candidații din județ au promovat Bacalaureatul, înainte de contestații, examenul fiind susținut de 2.450 de absolvenți dintre care 275 sunt candidați din seriile anterioare.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO Elevii militari, alături de veteranii celui de-al Doilea Război Mondial, din județul Alba: Distincții și pachete cadou, oferite de Ziua Veteranilor de Război

Ziarul Unirea

Publicat

în

Elevii militari, alături de veteranii celui de-al Doilea Război Mondial, din județul Alba: Distincții și pachete cadou, oferite de Ziua Veteranilor de Război Elevi și reprezentanți ai Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” și ai Centrului Militar Județean Alba i-au vizitat astăzi pe veterani ai celui de-al Doilea Război Mondial din județul Alba. Vizitele s-au înscris […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea