Politică Administrație

Ziua Porţilor Deschise la ISU Alba. 13 Octombrie – Ziua Internaţională de Reducere a Dezastrelor Naturale

Bogdan Presecan

Publicat

în

Potrivit Rezoluţiei 64/200 din 21 decembrie 2009, adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite, 13 octombrie este Ziua Internaţională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale.

Petrecerea Divorțaților

Având în vedere că anul acesta 13 octombrie este într-o zi de duminică, activităţile dedicate acestei zile se vor desfăşura în data de 11 octombrie.

„În acest context, pentru marcarea acestui eveniment, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Unirea” al judeţului Alba va organiza, la sediul instituţiei, vineri -11 octombrie 2013,  începând cu orele 10.00 – „Ziua Porţilor Deschise”, eveniment la care vor participa elevi din cadrul mai multor unităţi de învăţământ din judeţul Alba, precum şi alte persoane interesate de derularea evenimentului.   Astfel, se vor desfăşura o serie de activităţi dedicate acestei zile, atât la Detaşamentul de pompieri Alba Iulia, cât şi la Detaşamentul de pompieri Aiud. Cu această ocazie, cadrele Inspecţiei de Prevenire vor desfăşura activităţi de informare şi conştientizare a cetăţenilor cu privire la riscurile generatoare de dezastre naturale, regulile de comportare în momentul producerii acestora, precum şi prezentarea mijloacelor de intervenţie în caz de dezastre şi modul de utilizare a acestora.

“Cu prilejul Zilei Internaţionale pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale, s-a iniţiat proiectul „Trăind cu dizabilităţi şi dezastre” adresat, la nivel mondial, unui număr de circa un miliard de persoane care trăiesc cu o formă de handicap. Reprezentând o cincime din populaţia lumii, persoanele cu dizabilităţi pot avea contribuţii unice, de multe ori trecute cu vederea, care să vină în sprijinul reducerii riscului de dezastre şi pentru construirea unei comunităţi rezistente.

Se intenţionează astfel ca Ziua Internaţională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale – 2013 să demareze includerea nevoilor persoanelor cu dizabilităţi în Cadrul de reducere a riscului de dezastre, întrucât:

–  o planetă rezistentă în faţa dezastrelor presupune ca fiecare să fie parte a soluţiei;

– deciziile şi politicile de reducere a riscului de dezastre trebuie să reflecte şi nevoile persoanelor cu dizabilităţi;

– investiţiile în scopul reducerii riscului de dezastre trebuie să ţină cont de nevoile persoanelor cu dizabilităţi.

Ziua Internaţională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale reprezintă o oportunitate de a creşte gradul de conştientizare a riscurilor dezastrelor şi de a promova o cultură globală a reducerii riscului producerii acestora şi diminuării consecinţelor provocate de ele. Este ştiut faptul că în fiecare an, 250 de milioane de persoane sunt afectate de dezastre naturale, iar statisticile arată că frecvenţa şi intensitatea lor sunt în creştere. Pe parcursul ultimilor ani aproape fiecare regiune a lumii s-a confruntat cu o anumită formă de dezastru. Sute de mii de vieţi au fost pierdute, infrastructura distrusă şi mijloacele de existenţă reduse la nivel de supravieţuire. Unele dintre aceste dezastre au cauzat anumitor ţări importante daune economice. Uniunea Europeană recunoaşte faptul că educaţia, pregătirea şi schimbul de informaţii reprezintă modalităţi eficiente de a pregăti populaţia într-un mod mai bun, pentru a face faţă dezastrelor naturale. De aceea, reducerea riscului dezastrelor naturale reprezintă un spectru larg de activităţi – de la pregătirea în caz de dezastru la construirea unor practici reziliente – care îşi propun limitarea impactului dezastrelor naturale asupra comunităţilor”, se arată într-un comunicat remis presei de Alina Marescu, purtător de cuvânt al ISU Alba.

foto arhivă


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Investiție pentru modernizarea unui bloc din Zlatna: Aproape 30 de locuințe vor beneficia de lucrări pentru creșterea eficienței energetice

Bogdan Ilea

Publicat

în

Investiție pentru modernizarea unui bloc din Zlatna: Aproape 30 de locuințe vor beneficia de lucrări pentru creșterea eficienței energetice Cinci proiecte de renovare energetică a 11 blocuri de locuințe din Târgu Mureș, Gheorgheni și Zlatna urmăresc reducerea consumului de energie, diminuarea emisiilor de gaze cu efect de seră și îmbunătățirea condițiilor de trai pentru locatari. […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Marius Hațegan: Așa cum era de așteptat, PSD duce România în „cap”!

Ioana Oprean

Publicat

în

Marius Hațegan: Așa cum era de așteptat, PSD duce România în „cap”! După ce s-au victimizat că vor la guvernare și au promis că va curge lapte și miere, socialiștii își arată adevărata față. Prima lor „măsură” luată în favoarea românilor a fost aceea de a arunca vina pe „greaua moștenire” lăsată de Bolojan. Asta, […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Foto | La Cugir, fondurile europene reconfigurează viitorul urbei. Noi spații verzi, zone pentru agrement și trasee pentru biciclete

Ioana Oprean

Publicat

în

La Cugir, fondurile europene reconfigurează viitorul urbei. Noi spații verzi, zone pentru agrement și trasee pentru biciclete Orașul Cugir își propune să valorifice potențialul unor terenuri degradate sau insuficient utilizate printr-un proiect de regenerare urbană care vizează dezvoltarea unor spații publice moderne, accesibile și prietenoase cu mediul. În acest scop, autoritățile publice locale din Cugir […]

Citește mai mult