Ziarul Unirea

Vremurile şi vremea au marcat serbările de la Alba Iulia

PNL - Alegeri Locale Partiale - 27 iunie

Aşteptată cu emoţie în fiecare an, sărbătorirea Zilei Naţionale a României a avut mult de suferit din pricina vremii nefavorabile – a plouat mărunt toată ziua, iar termometrul arăta doar câteva grade peste zero. Din partea PDL, alături de oficialităţile locale – primarul Mircea Hava, Paul Voicu şi Ioan Bogăţan, viceprimarii municipiului Alba Iulia, prefectul Ştefan Bardan şi subprefectul Raul Tudoraşcu, directorul Cancelariei Prefectului, Virgil Tătar, preşedintele CJ Alba – Ion Dumitrel şi vicepreşedinţii CJ Alba – Sorin Bumb şi Alin Cucui, s-au aflat consilieri locali albaiulieni şi judeţeni, comandantul Garnizoanei Alba Iulia, col. Marcel Domşa, şi locţiitorul său, col. Gheorghe Urian, primari şi viceprimari, consilieri locali din Aiud, Cugir şi alte localităţi din judeţ, precum şi reprezentanţi ai instituţiilor deconcentrate şi ai partidelor politice.
Oaspeţi au fost Oana Badea, secretar de stat la Ministerul Educaţiei, chestorul principal de poliţie Ioan Nicolae Căbulea – adjunct al şefului Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică (ambii originari din Alba), generalul Ion Oprişor, consilier de stat, şi Flaviu Predescu (consilier SRI). Nu au lipsit de la această sărbătoare parlamentarii de Alba: senatorii Alexandru Pereş – vicepreşedintele Sentatului, şi Nicolae Dobra (ambii PDL), deputaţii Corneliu Olar şi Clement Negruţ (PDL), deputatul Radu Coclici (PSD), depututul Teodor Atanasiu – preşedintele PNL Alba, şi independentul Călin Potor, apropiat al PNL Alba. O numeroasă delegaţie prezentă la serbarea Marii Uniri a fost cea a PSD, Victor Ponta fiind singurul preşedinte de partid parlamentar prezent la Alba Iulia. Alături de el a fost Ioan Dîrzu, preşedintele PSD Alba. Au venit la Alba Iulia şi parlamentari din alte judeţe: binecunoscutul Victor Socaciu, senatorul Ioan Mang (Bihor), senatorul Alex. Cordoş (Cluj), senatorul Avram Crăciun (Maramureş), deputaţii Sonia Drăghici şi Ioan Roman (Bihor), Laurenţiu Nistor (Hunedoara), împreună cu Mircea Ursache, preşedintele PSD Maramureş şi Remus Lăpuşan, preşedintele PSD Cluj. Şi PNL Alba a fost prezent la manifestări cu o importantă delegaţie formată din deputatul Teodor Atanasiu, preşedintele PNL Alba, Simion Creţu, preşedintele PNL Alba Iulia, Florin Roman, Simone Albani şi mulţi alţii. Aproape de ei s-a aflat deputatul independent Călin Potor.

Din partea UNPR a venit la Alba Iulia deputatul Valeriu Steriu, fost parlamentar PSD, acum purtător de cuvânt al noului partid, însoţit de Cornel Suciu, Alexandru Retegan şi alţii. Fostul premier Victor Ciorbea (PNŢCD) a venit la Alba Iulia împreună cu Radu Sârbu, preşedintele PNŢCD. PRM a fost reprezentat la sărbătoare de Emil Crişan, fost deputat de Alba, şi alţi membri ai partidului din judeţ. N-au lipsit preşedintele nou-înfiinţatului Partid al Poporului, condus de Dan Diaconescu (asaltat de telespectatorii OTV din Alba) şi Miron Cozma, fostul lider al minerilor din Valea Jiului supraintitulat („Luceafărul huilei”).
În opinia senatorului Alexandru Pereş, „chiar dacă, din păcate, vremea nu a ţinut cu organizatorii manifestărilor dedicate Zilei Naţionale a României, asta nu-i poate împiedica pe albaiulieni să se bucure de această sărbătoare şi să uite pentru o vreme de necazuri. Sper ca 2011 să fie un an mai bun şi încet-încet să mergem spre ceea ce ne dorim: prosperitate, locuri de muncă sigure, salarii mai mari, spre o Românie mult mai luminoasă în care oamenii să-şi dorescă să trăiască, să renunţe să mai plece spre alte ţări pentru că avem o ţară minunată. Condiţiile de azi ne impun o serie de restricţii care cu siguranţă sunt trecătoare. La mulţi ani tuturor românilor, la mulţi ani România!”. Preşedintele PSD, Victor Ponta, ne-a declarat că se află la Alba Iulia, de Ziua Naţională a României, pentru prima dată în calitate de lider al partidului, dar a prins şi vremuri mai bune… Le-a transmis românilor „să fie încrezători că vor trece şi peste acest moment greu, la fel cum au făcut-o şi în 1989 şi să aibă speranţa că vor veni oameni mai buni”.
Deputatul PNL Teodor Atanasiu consideră că „Alba Iulia înseamnă, de 1 Decembrie, o capitală de suflet pentru români şi mai puţin pentru guvernanţi. Observăm că cei de la putere îşi aduc aminte tot mai rar că la Alba Iulia s-a făcut unirea, că de-aici a plecat statul unitar român. Dar românii nu au uitat acest lucru, ne bucurăm că vremea nu-i poate face să renunţe să vină la Alba Iulia pentru a fi împreună de 1 Decembrie”. Deputatul independent Călin Potor este de părere că, aşa cum stau lucrurile, „din păcate Alba Iulia este pe harta ţării doar o zi din cele 365, ceea ce e prea puţin. Mă bucur că politicienii „de marcă” nu sunt la Alba Iulia, un motiv în plus pentru a aprecia curăţenia din această zi.”
Fostul premier al României, Victor Ciorbea, a venit la Alba Iulia „cu bucurie şi cu melancolia care mă însoţeşte ori de câte ori mă întorc pe meleagurile natale. Am venit pentru că aici s-a înfăptuit şi unirea din 1600, iar apoi cea de la 1918, graţie unor iluştri înaintaşi pe care i-am avut la acea vreme. 1 Decembrie trebuie să fie o zi de sărbătoare şi de bucurie pentru toţi românii, dar din păcate din cauza crizei prin care trecem, şi aş spune a crizei morale profunde, milioane de români nu prea pot să sărbătorească aşa cum se cuvine această zi. Le doresc tuturor sănătate, bucurie şi să dea Dumnezeu să vină ani mai buni pentru noi toţi!”.
Valeriu Steriu a venit la Alba Iulia „cu gândul la unirea românilor pentru a depăşi problemele actuale, la fel cum au făcut-o şi în trecut, de-a lungul timpului. Dacă azi principalele probleme sunt cele economice, mi se pare normal ca noi să ne adunăm şi să depăşim disputele politice, astfel ca România să fie din nou o ţară liniştită, prosperă, care să poată oferi românilor o viaţă mai bună”. Ne-a spus câteva cuvinte şi cunoscutul cantautor de muzică folk Victor Socaciu: „Din nou împreună este un mesaj la care ne raportăm în fiecare an de 1 Decembrie, când trebuie să fim împreună toţi românii, măcar pentru o zi. Celebrăm această zi prin solidaritate, cântec, iubire şi dragoste, astfel ca ea să fie o sărbătoare completă. Cenaclul Flacăra îl va omagia pe poetul naţional Adrian Păunescu, cu care sărbătoream an de an România care ne este tuturor dragă”.
Încheiem cu cuvintele liderului PSD Alba, Ioan Dîrzu, care le doreşte românilor ca „soarele spiritual al dreptăţii şi demnităţii naţionale care a strălucit la Alba Iulia la 1 Decembrie 1918 să lumineze veşnic fiii neamului românesc. Se cuvine ca sacrificiul eroilor să fie răsplătit mereu cu recunoştinţă şi respect”. (A.D.T.)

ELIT

Email: stiri@ziarulunirea.ro
Tel: 0258.811.419

Te-ar putea interesa și:

DOCUMENT| Comuna Stremț în scenariul ROȘU, Ocna Mureș, Cetatea de Baltă și Sântimbru în scenariul GALBEN. Măsuri pentru următoarele 14 zile stabilite de CJSU Alba

În urma ședinței Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, s-a dispus menținerea în scenariul roșu a localității Stremț și în… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

DOCUMENT| Orașul Abrud SCAPĂ de restricții. Incidența de infectare a scăzut sub 1,5/1000 de locuitori

Datorită scăderii incidenței cazurilor de coronavirus sub 1.5 la mie, orașul Abrud scapă de restricțiile impuse prevenirii răspândirii noului coronavirus,… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

OFICIAL: Starea de alertă, PRELUNGITĂ cu încă 30 de zile: Măsurile și restricțiile care vor trebui respectate

Prelungirea cu 30 de zile a stării de alertă, începând de miercuri, 13 ianuarie a fost aprobată de către Guvernul… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

OFICIAL| 3.697 cazuri noi de coronavirus în România. Bilanțul total ajunge la 676.968 de îmbolnăviri

Marți, 12 ianuarie 2021, Grupul de Comunicare Strategică a dat publicității noul bilanț al pandemiei de COVID-19 în România. Până… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

VIDEO| PERCHEZIȚII în Alba și alte județe din țară într-un dosar cu acuzaţii de fals de monedă: Cum opera gruparea infracţională

Ofițerii BCCO Piteşti au efectuat marţi, 12 ianuarie, mai multe percheziţii domiciliare, în judeţele Alba, Sibiu, Arad şi Bacău, într-un… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

2 Comentarii

ovidiu 2 decembrie 2010 at 12:09

Penibil…unde e acel 1 Decembrie de acum cativa ani, concertele ce ne faceau sa vibram, mandria ca suntem romani si mai ales albaiulieni, acum avem doar mizerie lasata in urma, betivi, o scena care la ora 22 s-a strans…este doar 1 zi pe an cand trebuie sa aratam tarii ca suntem o capitala sufleteasca, pacat…ce sa mai zic, totusi nu e rau ca macar avem dale si pavaje, din pacate am ramas doar cu locatia pe buletin si cu o zi in calendar…rusine organizatorilor

rosca 2 decembrie 2010 at 17:35

Reli,
i’ti era greu, sau nu ai voie sa spui ca la depunerea coroanelor delegatia pdl a fost huiduita ?

Comentariile sunt oprite