Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Actualitate

Vremea se menține rece în primul weekend din 2015

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Administrația Națională de Meteorologie a anunțat că vremea se menține rece, iar în Oltenia, Muntenia şi Transilvania chiar deosebit de rece pentru această dată, izolat geroasă dimineaţa şi noaptea.

În cursul zilei de vineri cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în sud-estul ţării şi în zonele de munte, unde doar cu totul izolat va fulgui. Seara şi noaptea, nebulozitatea se va accentua şi vor fi precipitaţii, sub formă de ninsoare în Maramureş şi la munte, local în Transilvania şi în regiunile estice. Tot în cursul nopţii, în Banat, Crişana şi Moldova, pe arii restrânse vor fi şi precipitaţii mixte ce vor favoriza depunerile de polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în zona montană înaltă, unde va spulbera zăpada. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -8…-7 grade în depresiunile din estul Transilvaniei şi 4…5 grade în dealurile subcarpatice ale Moldovei şi Munteniei, iar cele minime se vor încadra în general între -12 şi -2 grade, uşor mai ridicate în sudul Banatului. Mai ales dimineaţa şi noaptea, în zonele joase de relief, local se va semnala ceaţă cu depunere de chiciură.

La munte, deşi valorile termice vor creşte faţă de intervalul precedent, vremea se va menţine rece pentru această dată, local geroasă, mai ales dimineaţa. Ziua cerul va fi temporar noros şi doar izolat va fulgui. Noaptea, nebulozitatea se va accentua, iar precipitaţiile, predominant sub formă de ninsoare,  vor cuprinde treptat toate masivele montane. Vor fi condiţii de polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în special pe creste, unde va spulbera zăpada.

Pe parcursul zilei de sâmbătă cerul va fi parţial noros, iar valorile termice diurne vor continua să crească uşor, astfel că maximele se vor încadra între -3 şi 6 grade. Vor fi ninsori slabe în zonele montane, iar dimineaţa în sud-est vor mai fi ploi şi lapoviţe. Începând de seara aria de nebulozitate se va extinde, iar în vest, nord-vest şi centru precipitaţiile vor fi frecvente. Vor predomina ninsorile, ce vor fi mai consistente în Maramureş, Crişana, Carpaţii Occidentali şi nordul Orientalilor. În Banat şi izolat în partea de sud a ţării vor fi precipitaţii mixte şi condiţii de polei, iar în Moldova va fulgui. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în zona montană şi izolat în restul teritoriului. Temperaturile minime vor fi cuprinse între -10 şi 0 grade.

La munte, cerul va fi mai mult noros şi temporar vor cădea precipitaţii slabe, predominant sub formă de ninsoare. Izolat vor fi condiţii de polei. Vântul va avea intensificări, mai ales la altitudini mari şi va spulbera zăpada. Temperatura aerului va continua să crească în majoritatea masivelor.

Duminică cerul va fi mai mult noros şi vor fi precipitaţii în majoritatea zonelor. Va ninge pe arii extinse în Maramureş, Crişana, Transilvania şi Moldova şi local în Banat, iar cu precădere în zonele montane şi submontane ninsorile vor fi mai consistente. În Dobrogea şi estul Munteniei vor fi precipitaţii mixte la început, iar seara şi noaptea va ninge local. În restul teritoriului precipitaţii slabe vor fi posibile izolat. Se vor menţine condiţiile de polei. Vântul se va intensifica în toată ţara, cu viteze ce vor depăşi local 50…60 km/h, în special în sud şi centru, iar la munte va sufla tare, viscolind ninsoarea. Temperaturile maxime se vor încadra între -3 şi 5 grade, iar cele minime între -9 şi -1 grad.

Sursa Mediafax.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru activităţi casnice: Cum funcționează noul concept de plată cu tichete și cum poate fi accesată platforma

Ziarul Unirea

Publicat

în

Persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru activităţi casnice: Cum funcționează noul concept de plată cu tichete și cum poate fi accesată platforma O noutate pe piaţa muncii a fost anunţată marţi, 23 aprilie, de către Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale. Persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru activităţi casnice, iar […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea