Rămâi conectat

Ştirea zilei

Vor fi sau nu vor fi alegeri anticipate la Rădeşti?

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Este o întrebare la care aşteaptă răspuns nu doar primarul suspendat, dr. Aurel Lazăr ci şi numeroşi localnici din Rădeşti, cei care timp de mai bine de două mandate, l-au avut drept edil-şef al comunei pe doctorul Aurel Lazăr. Acuzat că se află în stare de incompatibilitate întrucât avea şi calitatea de medic de familie şi contract cu Casa de Asigurări de Sănătate, primarul din Rădeşti a fost suspendat  în mai 2009, la un an de la preluarea celui de-al treilea mandat prin ordin al Prefectului judeţului Alba. Deşi a contestat această decizie în instanţă, după lungi tergiversări, Tribunalul Alba a respins nu de mult contestaţia formulată de Aurel Lazăr împotriva deciziei de suspendare din funcţia de primar.
După cum ne-a relatat d-l Lazăr, deşi mai are alte căi de atac la decizia instanţei şi anume recursul, acesta stă în cumpănă şi cântăreşte dacă mai are sens să se bată pentru o cauză pe care o vede pierdută. „Vor fi organizate probabil alegeri parţiale pentru funcţia de primar ce ar urma să aibă loc în primăvara care vine sau se va prelungi interimatul până la alegerile din 2012. Mă voi gândi bine dacă mă hotărăsc să o iau de la capăt sau nu şi dacă merită acest lucru”, ne-a declarat Lazăr. Având în vedere că a fost suspendat nu pentru fapte care să-i lezeze onoarea, d-nul Lazăr se consolează cu gândul şi reflectă la lucrurile deosebite pe care le-a realizat ca primar şi care îi onorează cărţile de vizită. „Am reuşit să realizez în două mandate şi un an podul de peste Mureş şi drumul care leagă DN 1 cu Rădeştiul, am făcut o grădiniţă, am dat o altă înfăţişare şcolilor, căminului cultural şi multe altele. Cea mai mare realizare rămâne aceea că, în mandatul meu, s-a semnat contractul pentru introducere apă potabilă şi canalizare la Rădeşti, iar anul viitor apa va curge la robinetele concetăţenilor mei”, a conchis d-nul Aurel Lazăr. (C.P.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Crima șocantă din Sibiu, cu victimă omul de afaceri Adrian Kreiner: Inculpații vor achitare pentru omor calificat pentru că „nu există probe”. Procurorul nu a cerut închisoare pe viață

Ziarul Unirea

Publicat

în

Crima șocantă din Sibiu, cu victimă omul de afaceri Adrian Kreiner: Inculpații vor achitare pentru omor calificat pentru că „nu există probe”. Procurorul nu a cerut închisoare pe viață Tribunalul Alba a finalizat vineri, 27 iunie 2025, procesul pe fond al crimei din Sibiu, cu victimă omul de afaceri Adrian Kreiner. Cei trei inculpați trimiși […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Gala”Omul Potrivit la Locul Potrivit”,la Alba Iulia: Oamenii de excepție ai județului, premiați de Victor Negrescu, vicepreședintele Parlamentului European

Ziarul Unirea

Publicat

în

Gala”Omul Potrivit la Locul Potrivit”,la Alba Iulia: Oamenii de excepție ai județului, premiați de Victor Negrescu, vicepreședintele Parlamentului European Centrul Multicultural Gheorghe Șincai din Alba Iulia a găzduit duminică, 6 iulie 2025, Gala”Omul Potrivit la Locul Potrivit”, organizată de vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu. În cadrul evenimentului au fost acordate zeci de premii, dar nu […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Alexandra Panțiru, din Grupul Skepsis, admisă la una dintre cele mai performante facultăți de teatru la nivel mondial: East 15 Acting School, din cadrul Universității Essex din Londra, acceptă doar 13 elevi la fiecare specializare

Ziarul Unirea

Publicat

în

Alexandra Panțiru, din Grupul Skepsis, admisă la una dintre cele mai performante facultăți de teatru la nivel mondial: East 15 Acting School, din cadrul Universității Essex din Londra, acceptă doar 13 elevi la fiecare specializare Alexandra Panțiru, din Grupul Skepsis, a fost admisă la una dintre cele mai performante facultăți de teatru la nivel mondial. […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea