Viorica Dăncilă: Anul acesta noi trebuie să terminăm 100 de kilometri de autostradă. Dacă nu, șeful CNAIR pleacă acasă
Premierul Viorica Dăncilă a spus la Antena 3 că anul acesta noi trebuie terminaţi 100 de kilometri de autostradă, iar dacă aceştia nu vor fi gata, şeful Companiei de Administrare a Infrastructurii Rutiere „pleacă acasă”. Ministrul demisionar al Transporturilor Lucian Şova informa în urmă cu câteva zile că ţinta sa este de 60 de kilometri de autostradă în acest an.
„Anul acesta noi trebuie să terminăm 100 de kilometri de autostradă. Pe 31 decembrie, şeful companiei de autostrăzi trebuie să vină să spună că îi avem. Dacă nu, pleacă acasă”, a declarat Dăncilă la Antena 3.
De asemenea, a anunţat că la jumătatea lunii ianuarie va fi desemnat constructorul autostrăzii Comarnic – Braşov şi că există 18 oferte de parterneriat public – privat pentru Comarnic – Brşov
Dăncilă a declarat că situaţia autostrăzilor este monitorizată cu foarte mare atenţie.
„Fiecare trebuie să se încadreze în termene”, a precizat premierul.
Ministrul demisionar al Transporturilor, Lucian Şova, a anunţat, joi, că îşi menţine ţinta asumată pentru acest an, de a deschide 60 de kilometri de autostradă, dar, dacă ţintele nu vor fi atinse, va solicita responsabililor din minister să ”dea dovadă de onoare”. În caz contrar, ”îi voi onora eu cu demiterea”, a spus Şova.
”Mai sunt puţine zile până la sfârşitul anului, dar îmi menţin ţinta de 60 de kilometri de autostradă care vor fi deschişi traficului. (…) La 31 decembrie, vom vedea dacă ţintele asumate prin programul de guvernare sunt îndeplinite sau nu. Pe 3 ianuarie, vă informez că, în măsura în care unele dintre ţinte nu vor fi atinse, voi solicita să dea dovadă de onoare responsabilii din companiile din subordine sau, dacă nu, îi voi onora eu cu demiterea pentru simplul motiv că nu au atins ţintele asumate prin programul de guvernare”, a spus Şova, în cadrul unei conferinţe de presă.
Sursa News.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
Corigențe 2025 | În perioada 7-18 iulie 2025, va avea loc sesiunea de corigențe pentru elevii din învășământul primar, gimnazial, liceal și profesional. În ce condiții riști să rămâi repetent
Corigențe 2025 | În perioada 7-18 iulie 2025, va avea loc sesiunea de corigențe pentru elevii din învășământul primar, gimnazial, liceal și profesional. În ce condiții riști să rămâi repetent În perioada 7-18 iulie 2025, potrivit unei adrese trimise inspectoratelor şcolare de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării, vor avea loc examenele de corigenţă pentru elevii […]
Vremuri grele pentru români: După creșterea TVA, o familie cu doi copii va cheltui mai mult decât cei 3.000 de lei pe care îi dă în prezent pentru mâncare
Vremuri grele pentru români: După creșterea TVA, o familie cu doi copii va cheltui mai mult decât cei 3.000 de lei pe care îi dă în prezent pentru mâncare Vremurile vor fi mai grele decât ne aşteptam. Premierul Ilie Bolojan a anunţat oficial măsurile de austeritate: vom avea două cote de TVA, ambele mai mari […]
ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE 2025: Modificări majore în ceea ce privește scutirile de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate. Cine riscă să rămână neasigurat?
ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE 2025: Modificări majore în ceea ce privește scutirile de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate. Cine riscă să rămână neasigurat? Guvernul României propune modificări majore în ceea ce privește scutirile de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS), prevăzute în Codul fiscal. În urma acestor modificări, unii români […]