Vineri, la Blaj: Se reînfiinţează “Societatea de lectură”
Blajul, vechi centru de cultură şi credinţă românească, le poate oferi elevilor de azi o racordare la valorile culturale şi spirituale ale trecutului, care se doreşte a fi redescoperit dincolo de reperele istorice, pentru a le cultiva tinerilor sensurile morale ale existenţei şi gustul pentru estetic.
Aşa după cum ne-a informat prof. dr. Claudia Oancea-Raica, purtător de cuvânt al Colegiului Naţional „Inochentie Micu Clain”, această idee a fost valorificată de domnul director al Colegiului „I.M.Clain”, profesorul Ioan Tomoiagă şi de scriitorul Ion Brad (ultimul preşedinte al străvechii „Societăţi de lectură”), care au propus reînfiinţarea acestei societăţi de lectură, formaţiune culturală a elevilor de la Liceul „Sfântul Vasile cel Mare”, cu o vechime de peste optzeci de ani, desfiinţată în 1948, ca un demers pe deplin justificat de a recupera valorile trecutului local şi de a le readuce în actualitate, potenţialul lor nefiind nici pe departe epuizat.
Concretizarea acestei iniţiative coincide în mod fericit cu omagierea uneia dintre personalităţile care şi-au pus amprenta asupra vieţii culturale blăjene, poetul Radu Brateş (pseudonimul literar al profesorului de română şi latină Gheorghe I. Biriş), de la a cărui naştere se împlinesc, în 16 martie 2013, o sută de ani. Punerea Societăţii de lectură sub patronajul acestui nume se înscrie aşadar în firescul demersului recuperatoriu pe care iniţiatorii acestui proiect îşi propun să-l întreprindă, reprezentând un act de recunoaştere şi de reverenţă faţă de memoria celui care, ca elev, a fost preşedintele vechii Societăţi de lectură, iar ca profesor, mentor şi îndrumător în ultimii ei ani de existenţă, o personalitate care a înţeles că valoarea naşte valoare şi că şcoala îşi duce până la capăt menirea doar atunci când ştie să deschidă noi orizonturi.
Aşadar, vineri, 15 martie 2013, de la ora 17.00, în sala festivă a Colegiului Naţional ,,I. M. Clain” Blaj, va avea loc această importantă manifestare cultural-artistică, la care sunt invitaţi să participe toţi cei care iubesc şi respectă valorile culturale ale Blajului.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Curier Județean
Noua secţie de Psihiatrie a spitalului din Alba Iulia, aproape finalizată. În septembrie ar trebui să fie gata şi renovarea secţiei de Neonatologie
Noua secţie de Psihiatrie a spitalului din Alba Iulia, aproape finalizată. În septembrie ar trebui să fie gata şi renovarea secţiei de Neonatologie Lucrările la noua secţie de Psihiatrie acuţi a Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba Iulia se apropie de final, urmând ca recepţia să fie făcută, cel mai probabil, în luna septembrie, a anunţat […]
UPDATE | ACCIDENT rutier pe DJ 107, provocat de un tânăr din Alba, care a intrat pe contrasens: Un motociclist a ajuns la spital
ACCIDENT rutier pe DJ 107, provocat de un tânăr din Alba, care a intrat pe contrasens: Un motociclist a ajuns la spital Un accident rutier a avut loc duminică după-masa, în jurul orei 17.00, pe DJ 107. O persoană a fost rănită după impactul dintre o motocicletă și o mașină. Citește și: ACCIDENT rutier pe […]
FOTO | Batalionul 136 Geniu „Apulum” din Alba Iulia, gazdă a unor lideri cheie din domeniul sprijinului de Geniu din structuri naționale și NATO
Batalionul 136 Geniu „Apulum” din Alba Iulia, gazdă a unor lideri cheie din domeniul sprijinului de Geniu din structuri naționale și NATO Batalionul 136 Geniu „Apulum” din Alba Iulia a fost gazda unei întâlniri internaționale din cadrul conferinței „Regional Military Engineerinf Conference”, reunind lideri cheie din domeniul sprijinului de Geniu din structuri naționale și NATO, […]