Rămâi conectat

Politică Administrație

Vineri, 26 septembrie 2014, ședinţa Consiliului Local Cugir

Ziarul Unirea

Publicat

în

Prin Dispoziţie a primarului Adrian Teban, a fost convocată Şedinţa ordinară a Consiliul Local al oraşului Cugir pentru ziua de vineri, 26 septembrie 2014, ora 9,00. Pe agenda de lucru a legislativului local se află înscrise 9 proiecte de hotărâre printre care amintim: Proiect – Aprobarea modificării HCL nr. 45/2014 referitor la organigrama, statutul de fucţii şi numărul de posturi în anul 2014 pentru aparatul de specialitate al primarului şi serviciile publice subordonate;  Proiect – Aprobarea modificării HCL nr.98/2014 prin care s-au modificat tarifele pentru serviciul public de transport persoane prin curse regulate din oraşul Cugir; Proiect –Aprobarea unor facilităţi la transportul local pentru persoanele cu handicap;

Prezentăm  mai jos, celelalte proiecte înscrise pe ordinea de zi:

I.

–  Aprobarea Raportului privind activitatea Regiei Autonome Ocolul Silvic Sâpcea Cugir pentru exerciţiul financiar 2013;

–  Însu;irea Raportului de expertiză topografică extrajudiciară depus de reclamanta Urbanec Paraschiva în dos. nr.376/176/2014;

 –  Aprobarea unui schimb de locuinţe între chiriașii Badea Ion Mariu si Mate Silvia din imobile construite prin ANL;

– Aprobarea repartizării unei locuinţe din fondul locativ de stat d-lui Domokoş Atila;

– Aprobarea repartizării unei locuinţe din fondul locativ de stat d-lui Lakatoş Ioan Adrian;

– Aprobarea încheierii unui act adiţional la Acordul de parteneriat nr.14302/03.10.2013,  încheiat între  Oraşul Cugir, Asociaţia OvidiuRo;

II.Informare privind activitatea asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap pentru perioada martie-august 2014;

III.Informare privind actele normative publicate în Monitorul Oficial în perioada 01.06.2014-01.09.2014;

IV.Probleme diverse; (C.P.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

VIDEO | 66 de staţii de reîncărcare a acumulatorilor pentru vehicule electrice la Blaj: Contract pentru montare semnat la sediul primăriei

Ziarul Unirea

Publicat

în

66 de staţii de reîncărcare a acumulatorilor pentru vehicule electrice la Blaj: Contract pentru montare semnat la sediul primăriei Contractul pentru montarea a 66 de staţii de reîncărcare a acumulatorilor pentru vehicule electrice pe raza municipiului a fost semnat, marți, 1 iulie 2025 la sediul Primăriei Blaj.  Valoarea contractului este de aproximativ 3,5 milioane de […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Decizie CCR: Fostul președinte Traian Băsescu își primește înapoi privilegiile de fost președinte, pierdute pentru că a colaborat cu Securitatea

Ziarul Unirea

Publicat

în

Decizie CCR: Fostul președinte Traian Băsescu își primește înapoi privilegiile de fost președinte, pierdute pentru că a colaborat cu Securitatea Fostul președinte Traian Băsescu își primește înapoi privilegiile de fost președinte, pierdute pentru că a colaborat cu Securitatea, a decis CCR marți, 1 iulie 2025. Curtea Constituțională a decis, marți, 1 iulie, că modificarea legislativă […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Mai multe tronsoane de drumuri din comuna Câlnic vor fi modernizate: Licitația de peste 4,5 milioane lei, lansată în SEAP

Ziarul Unirea

Publicat

în

Mai multe tronsoane de drumuri din comuna Câlnic vor fi modernizate: Licitația de peste 4,5 milioane lei, lansată în SEAP Primăria Câlnic a lansat luni, 30 iunie 2025, în SEAP, procedura de atribuire a contractului de achiziții publice pentru modernizarea infrastructurii rutiere din comună. Valoarea contractului este de peste 4,5 milioane lei, iar data limită […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea