Viitorul Cluj – Metalurgistul Cugir 0-1 (0-0), gol Cocan, în ultima rundă a sezonului
În ultima rundă a stagiunii 2023/2024, Metalurgistul Cugir a învins în deplasare pe Viitorul Cluj, scor 1-0 (0-0), unicul gol al confruntării fiind marcat de golgheterul Cristian Cocan, în actul secund.
„Roș-albaștrii” au încheiat stagiunea pe locul al 3-lea în play-out, cu a doua victorie consecutivă și o serie de 5 jocuri fără eșec, însă acest sezon a fost cel mai modest din ultimii 11 ani, de la revenirea pe a treia scenă fotbalistică.
„O confruntare fără miză, o partidă echilibrată, la finele unui sezon în care nu am reușit ceea ce ne-am dorit. Îi felicit pe jucători pentru că s-au respectat, chiar dacă câțiva au fost la ultimul meci pentru Metalurgistul„, a spus Lucian Itu.
Metalurgistul l-a avut pentru al doilea meci la rând între buturi pe tânărul Ianis Herlea (16 ani), care a avut o prestație de apreciat. La gazde au fost titulari aiudeanul Iulian Moldovan și albaiulianul Denis Gligor (ambii din 2008). După deschiderea scorului, amfitrionii au avut o bară.
Vizitatorii sunt liniștiți, au o serie de 4 jocuri fără eșec și încheie stagiunea cu un meci fără nicio importanță în ceea ce-I privește. Gazdele au 4 întâlniri consecutive pierdute, ultimul succes fiind tocmai la Cugir. În urmă cu o lună, în 26 aprilie, Viitorul s-a impus cu 3-2, revenind de la 0-2, cu 3 reușite în actul secund în numai 8 minute!
Viitorul: Checicheș – Milandru/ cpt, D. Popa, Podea, Țica, Bara, Băbuțan, Herciu, Gligor, I. Moldovan, D. Mureșan; rezerve Corjenco, Mocanu, Cr. Istrate, Benke, D. Pop, Dreve, Irimie, Thiam, Crăciun. Antrenor Laurențiu Rus.
Metalurgistul: Herlea – Dohotariu, Onaci (46, R. Păcurar), Vitinha, Kiraly, Șaucă/ cpt, Udrea (59, Raica), M. Barbu (72, Gavrilă), Cocan, P. Păcurar, M. Domșa (59, Bura); rezerve Perjeriu, L. Itu, Neagu, Cîrloanță, Vl. Popa. Antrenor Lucian Itu.
Arbitri C. Olaru (Rm. Vâlcea), L. Zifceac (Oradea), G. Urs (Oradea) Observatori D. Jica (Bistrița), Raluca Șerban (București)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Sport
CSU Alba Iulia a repurtat a doua victorie în tot atâtea zile, câștigând la o diferență confortabilă jocul de verificare cu Olimpic Zărnești, scor 4-1 (1-0). Formația universitară s-a impus ieri, cu KSE Târgu Secuiesc, scor 2-0, și ieri și azi marcând Bogdan Minteuan, fiul antrenorului principal Alin Minteuan. Vizitatorii au condus cu 2-0 și […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
25 iulie – Adormirea Sfintei Ana, mama Preasfintei Născătoare de Dumnezeu
-
Actualitateacum 3 zile
Cât de mult alcool consumau românii acum 150 de ani: Ţăranii dădeau vin şi ţuică până şi copiilor mici
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
23 iulie, Ziua Presei Militare Române. Prima publicaţie militară din România s–a înfiinţat pe vremea lui Cuza
-
Opinii - Comentariiacum 9 ore
27 iulie – Sfântul Pantelimon, „doctorul fără de arginţi“. Se mănâncă porumb şi dovlecei, pentru ca oamenii să fie viguroşi în timpul iernii
-
Ştirea zileiacum 4 zile
TITULARIZARE 2024 în Alba: O notă de ZECE CURAT, obținută de un candidat din Alba Iulia. La ce disciplină a concurat
-
Ştirea zileiacum 3 zile
TOPUL NEGRU al liceelor din Alba: Unde s-a intrat cu medii sub 5, la repartizarea computerizată 2024. La trei școli, ultima medie de admitere a fost puțin peste 3