Actualitate

VIINE VACANŢA pentru cei mici! De VINERI, elevii din învăţământul primar şi preşcolarii vor intra în vacanţă. CALENDARUL anului şcolar 2014-2015

Ioana Oprean

Publicat

în

De vineri, elevii din învăţământul primar şi preşcolarii vor intra în vacanţă pentru o săptămână, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale. Aceştia se vor întoarce la cursuri pe data de 10 noiembrie.

Următoarea vacanţă pentru toţi elevii va începe pe 20 decembrie şi se va încheia pe 4 ianuarie 2015. Cursurile vor începe pe 5 ianuarie 2015 şi se vor încheia pe 30 ianuarie 2015.

Vacanţa intersemestrială este cuprinsă între 31 ianuarie 2015 şi 8 februarie.

Cursurile semestrului al doilea vor începe pe 9 februarie 2015 şi se vor încheia pe 10 aprilie 2015, iar vacanţa de primăvară este cuprinsă între 11 aprilie şi 19 aprilie, urmând ca elevii să se întoarcă la cursuri pe 20 aprilie, până pe 19 iunie.

În zilele libere prevăzute de lege nu se organizează cursuri. Săptămâna 6-10 aprilie 2015 din semestrul al doilea este dedicată activităţilor extracurriculare şi extraşcolare, în cadrul programului numit ‘Şcoala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!’, având un orar specific.

Tezele din semestrul I al anului şcolar 2014-2015 se susţin, de regulă, până la data de 19 decembrie 2014, iar cele din semestrul al II-lea al anului şcolar 2014-2015 se susţin, de regulă, până la data de 22 mai 2015.

Absolvenţii de liceu se vor putea înscrie la prima sesiune a examenului de bacalaureat între 25-29 mai 2015 şi vor încheia cursurile în 29 mai.

Evaluarea naţională va începe anul viitor pentru absolvenţii de clasa a VIII-a pe data de 22 iunie, cu proba la limba şi literatura română.

Sursa: agerpres


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Rezidențiat 2026: Care au fost cele mai mari punctaje în țară / Ministru: „Aveți încredere în voi și în viitorul vostru! O să fie bine!”

Ioana Oprean

Publicat

în

Rezidențiat 2026: Care au fost cele mai mari punctaje în țară / Ministru: „Aveți încredere în voi și în viitorul vostru! O să fie bine!” Rezultatele examenului de Rezidențiat 2026 au fost centralizate la nivel național, după corectarea lucrărilor din cele șase centre universitare. Bucureștiul, Timișoara și Cluj-Napoca se regăsesc în clasamentul celor mai mari […]

Citește mai mult

Actualitate

Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare. Când au credincioșii dezlegare la pește și ce tradiții se respectă

Ioana Oprean

Publicat

în

Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare. Când au credincioșii dezlegare la pește și ce tradiții se respectă Postul Nașterii Domnului începe pe 15 noiembrie 2026 și se încheie în Ajunul Crăciunului, pe 24 decembrie. Timp de 40 de zile, credincioșii ortodocși sunt chemați să respecte restricții alimentare, să intensifice rugăciunea și să […]

Citește mai mult

Actualitate

Se mai poate construi între case în România? Ce reguli trebuie respectate și când poate fi refuzată o autorizație de construire

Ioana Oprean

Publicat

în

Se mai poate construi între case în România? Ce reguli trebuie respectate și când poate fi refuzată o autorizație de construire Construirea unor locuințe noi pe terenuri libere, situate între case deja existente, continuă să fie posibilă în România, însă nu în orice condiții. Faptul că un teren se află într-o zonă deja construită nu […]

Citește mai mult