Rămâi conectat

Curier Județean

VIDEO. Zi proastă pentru proprietarul unui BMW: Și-a parcat mașina neregulamentar, iar apoi a fost ridicată

Ziarul Unirea

Publicat

în

Firma care se ocupă de ridicarea mașinilor parcate neregulamentar a ”capturat”, marți, un autoturism marca BMW, din zona centru a municipiului Alba Iulia, iar proprietarul acestuia are de achitat pentru recuperarea autoturismului o taxă în valoare de 380 de lei, plus TVA, dar şi o sancţiune contravenţională.

Mașinile care sunt parcate neregulamentar, în Alba Iulia, sunt ridicate, decizia fiind în vigoare de la 1 februarie. Această hotărâre, care a trecut de votul consilierilor locali, a fost atacată în instanță de liderul ALDE Alba, Ioan Lazăr, însă judecătorii nu au dat câștig de cauză.

Tarifele stabilite în consiliul local pentru sunt 220 de lei/vehicul plus TVA pentru operaţiunea de ridicare a vehiculului, 130 de lei/vehicul plus TVA pentru operaţiunea de transport a vehiculului de la locul ridicării până la locul de depozitare, la care se vor adăuga cheltuielile operatorului, respectiv 30 de lei/vehicul pentru prima zi de depozitare şi 45 de lei/vehicul pentru perioadele mai mari de 24 de ore.

Astfel, cei care îşi recuperează maşina în mai puţin de 24 de ore au de achitat o taxă de 380 de lei plus TVA, dar şi o amendă contravenţională.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

START ADMITERE 2025 la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia

Ziarul Unirea

Publicat

în

Start Admitere 2025 la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia Astăzi, 1 iulie 2025, a început prima sesiune de admitere – de vară, la UAB! Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia pune la dispoziția candidaților, pentru acest an, un total de 3.522 de locuri. Peste 1.000 dintre locurile disponibile sunt finanțate de la […]

Citește mai mult

Curier Județean

Incident rutier la Albac: Bărbat de 28 de ani, cercetat de polițiști după ce și-a avariat mașina și a refuzat testarea și recoltarea de mostre biologice

Ziarul Unirea

Publicat

în

Incident rutier la Albac: Bărbat de 28 de ani, cercetat de polițiști după ce și-a avariat mașina și a refuzat testarea și recoltarea de mostre biologice Un incident rutier a avut loc luni dimineața la Albac. Un bărbat de 28 de ani este cercetat de polițiști după ce și-a avariat mașina și a refuzat testarea […]

Citește mai mult

Curier Județean

Tânăr de 21 de ani, REȚINUT de polițiști pentru tâlhărie: A agresat fizic un bărbat din Bihor și i-a sustras telefonul

Ziarul Unirea

Publicat

în

Tânăr de 21 de ani, REȚINUT de polițiști pentru tâlhărie: A agresat fizic un bărbat din Bihor și i-a sustras telefonul Un tânăr de 21 de ani a fost reținut de polițiști pentru tâlhărie, după ce l-a bătut pe un bărbat din Bihor și i-a sustras telefonul. Potrivit IPJ Alba, la data de 30 iunie […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea