Actualitate

VIDEO| Unul dintre polițiștii care au OMORÂT un bărbat în timp ce îl arestau, la Pitești, s-a PENSIONAT. Celălalt este arestat și a fost suspendat

Ioana Oprean

Publicat

în

Noi informații ies la lumină în cazul scandalului de la Pitești. Unul dintre polițiștii care au ucis o persoană în timpul arestării, s-a pensionat, în timp ce al doilea a fost suspendat, în perioada cât este arestat preventiv.

Petrecerea Divorțaților

”Compartimentul de Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș este abilitat să transmită următoarele:

Urmare a comunicării de către Tribunalul Argeș a mandatelor de arestare preventivă, prin care s-a dispus arestarea preventivă a doi agenți de poliție, precizăm următoarele:

În conformitate cu prevederile art. 27 din Legea 360 din 2002, privind Statutul Polițistului, pentru unul dintre cei doi agenți de poliție s-a dispus suspendarea raporturilor de serviciu, pe perioada măsurii arestării preventive.

Ulterior, în funcție de măsurile procesuale penale dispuse, se va proceda conform prevederilor legale.

În conformitate cu prevederile art. 69 din Legea 360 din 2002, privind Statutul Polițistului, cel de-al doilea agent de poliție a încetat raporturile de serviciu, cu drept la pensie, începând cu data de 19 aprilie a.c.”, arată IPJ Argeș.

Sursa: stiripesurse.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Postul Crăciunului 2026: Ce punem pe masă timp de 40 de zile? Dezlegări la pește, rețete tradiționale și alimentele care nu trebuie să lipsească din meniul românilor

Ioana Oprean

Publicat

în

Postul Crăciunului 2026: Ce punem pe masă timp de 40 de zile? Dezlegări la pește, rețete tradiționale și alimentele care nu trebuie să lipsească din meniul românilor Postul Nașterii Domnului începe la 15 noiembrie 2026 și se încheie în Ajunul Crăciunului, pe 24 decembrie 2026. Timp de 40 de zile, credincioșii sunt chemați să renunțe […]

Citește mai mult

Actualitate

Bărbat de 61 de ani, încarcerat în Penitenciarul Aiud: Pentru ce faptă gravă va sta după gratii 18 ani și 8 luni

Bogdan Ilea

Publicat

în

Bărbat de 61 de ani, încarcerat în Penitenciarul Aiud: Pentru ce faptă gravă va sta după gratii 18 ani și 8 luni Un bărbat în vârstă de 61 de ani, din Sibiu, a fost condamnat la 18 ani și 8 luni de închisoare pentru viol. Acesta a fost identificat de polițiști și încarcerat în Penitenciarul […]

Citește mai mult

Actualitate

ANAF pregătește „lista neagră” a contribuabililor: 8.000 de firme, încadrate deja la risc fiscal ridicat. Pentru 200 au început controalele

Ioana Oprean

Publicat

în

ANAF pregătește „lista neagră” a contribuabililor: 8.000 de firme, încadrate deja la risc fiscal ridicat. Pentru 200 au început controalele ANAF pregătește o schimbare majoră a strategiei de control fiscal. Începând din 2027, fiecare contribuabil din România va primi un calificativ de risc fiscal – mic, mediu sau ridicat –, iar verificările vor fi coordonate […]

Citește mai mult